Lapte de la pieptul mamei — Mama's Milk, 

de Michael Elsohn Ross, cu ilustrații de Ashley Wolff

   Acum câteva zile, prietena unei prietene  născut. Copilul e bine, dar... plânge. Ne se satură, spune mama. Prietena mea ar vrea să o ajute, dar tot ce îi spune mamei se lovește de un zid de idei care sunt în mintea mamei și a celor care o înconjoară de mult timp. Soțul și mama-soacră îi dau sfaturi, o protejează, au grijă să fie și copilul bine, mai ales să nu plângă. Și o sfătuiesc, cum altfel, să-i dea lapte praf, să nu se mai chinuie cel mic. 

   Prietena mea se retrage. Se întreabă ce i-ar putea spune ca să ajungă la ea, să-i dea curaj că poate continua alăptarea exclusivă, că laptele este acolo și nu e nevoie de supliment, că plânsul nu se traduce doar prin foame, că îi va fi bine celui mic mai ales dacă mama va fi mai liniștită și-l va ține mai mult lângă ea. Decide că îi va vorbi și o va lăsa pe ea să decidă, să aleagă ce i se potrivește. Admir decența ei și răbdarea, blândețea cu care se apropie de mamă. Și-mi aduc aminte de mine, de cât repede mă implic în fiecare poveste despre naștere, alăptare și copii. De cum iau lucrurile prea personal, cum am senzația că toți copiii sunt ai mei, cum mi-aș dori să fie toți bine, lângă mama, nu lângă păturică, nu lângă ursuleț.

   Fără să vreau, remarc cât de multe lucruri știu cei din jurul meu despre alăptare. De la copii de grădiniță, până la oameni în toată firea. De ce remarc? Pentru că am copil mic și, invariabil, prima întrebare e:"- Încă o mai alăptezi? Da?! Și cât timp îi mai dai?" 

   Răspund, mai pe lung, mai pe scurt, fără să insist, că e cazul să decidă ea cât vrea să mănânce, eu încerc să o ascult, să văd ce-și dorește.

   După acestă  introducere, urmează poveștile despre alăptare, multe povești despre eșecul în alăptare. Le-am auzit de la un copil de clasa a II-a ("fina mea nu a avut laptele bun, nu se sătura bebelușul, așa că i-a dat lapte praf"), de la femei cu părul alb care-mi spuneau cum și-au sfătuit fetele să dea lapte praf nepoților pentru că le moșteneau și aveau laptele apă, prea slab ca să se poată sătura copilul, de la tați sau de la mămici, de la medicul meu de familie ("-Dați-i lapte praf, doamnă, nu mai chinuiți copilul"). 

   Ce mă miră cel mai mult este felul în care prezintă diverse mituri despre alăptare cei care trăiesc în zona rurală sau în micile orășele, la casă, unde au, în continuare, multe animale pe lângă ei. De ce mă mir? Pentru că într-o viață trăită într-un astfel de orășel, am văzut mereu pui și mame. Și nu am avut niciodată ocazia să constat că un animal a renunțat să alăpteze. Poate și pentru că pisicii, căpriței, oiței nu-i spunea nimeni că nu poate. Am văzut, totuși, situații în care părea că puiul nu se satură și gospodarul îl mai punea și la o altă mamă să sugă. Dar se întâmpla rar, mult mai rar decât aud în jurul meu că le se întâmplă mamelor de pui de om.

     Pe fondul acestor nedumeriri ale mele, mi-am dorit să știu cât mai multe despre alăptare și, mai ales, să-mi ajut copiii să perceapă alăptarea ca pe ceva firesc, natural, necesar. Mi-am dorit ca puiul meu mai mare să știe că și el a fost alintat, iubit, hrănit, că timpul pe care mama îl acordă surioarei lui i-a fost acordat și lui, că surioarei îi este necesar și că nu este doar un timp pe care ea i-l răpește fratelui mai mare. Ușor, ușor, a început să înțeleagă, să accepte. Mai mult, o mângâie și mă trimite să o hrănesc, să crească mare și dornică de joacă cât mai repede.

   Zilele trecute, la o întâlnire cu alte mămici, am făcut schimb de cărți. Am dat cartea lui Jack Newman, Alăptarea pe înțelesul tuturor, și am luat Lapte de la pieptul mamei a lui Michael Elsonn Ross, care mă făcuse curioasă de ceva timp. Mă gândeam că-i va face plăcere lui Matei să citim din ea, iar Mariei știam cât de mult îi plăceau pisicile, deci măcar coperta urma să-i stârnească și ei interesul. 

sursă foto

    Gândită să aducă informație utilă despre alăptare copiilor, cartea mi s-a părut frumoasă, simplă, poate un pic prea simplă. Mi-aș fi dorit un plus de informație, versuri mai multe și mai bine scrise, imagini mai multe din lumea animalelor. Mi-a plăcut, însă, modul delicat în care se prezintă alăptarea, nu în cuvinte multe ci în imagini sugestive: mame alături de pui, pe pământ, în copaci, în vizuini sau în apă, mame care ocrotesc, care alăptează, care-și leagănă puii fără să le fi învățat cineva.

sursă foto

sursă foto

   Mi-a plăcut că textul este scris și în limba rămână, și în limba engleză, deci cartea poate fi folosită și pentru exersarea limbii engleze, dând prilej copilului să stea mai mult timp aproape de imaginile ei, dar și aproape de ideile exprimate.

   Mi-s dragi pisicile. Imaginea de pe copertă (o pisică europeană, cu patru pui cuibăriți lână ea) mi s-a părut caldă, menită să atragă și să transmită starea aceea de pace, de bine pe care o trăiește o mamă care-și alăptează liniștită puiul. 

   Coperta cartonată sugerează ideea de carte rezistentă, pentru copii. Paginile, însă, spun că este o carte menită să fie răsfoită de copii mai mărișori, dornici să protejeze filele și conținutul lor prețios.

   Prima surpriză au fost imaginile de pe partea interioară a copertei, care este lăsată, în mod obișnuit, albă. Aici, spațiul este umplut cu imagini din lumea animalelor, cu mame alăptându-și puii. Reluate și în finalul cărții, imaginile anticipează și, apoi, fixează ideile de bază. Cine, unde, cum alăptează, care sunt mamele mai neobișnuite, cum dorm mamele, cât timp alăptează.

    Știați că laptele de cangur e roz? Nici eu. Și nici Matei, căruia îi sclipeau ochișorii vesel în timp ce afla. Pentru că pozele de pe spatele-copertei sunt micuțe, copilul caută atent detaliile. Așa se transformă o carte despre mame și pui alăptăți într-o carte de căutare, care va reține mult timp atenția unui copil. Ce de întrebări au căzut apoi asupra mea! Ce este vidra? Ce înseamnă iapă? Cine stă cu puiul de leu de mare cât timp mama lui este în larg, la pescuit? De ce dorm (și alăptează) liliecii cu capul în jos și în grup? De ce-și ține respirația puiul de delfin sub apă, în timp ce suge? De ce puiul de balenă nu suge, ci o lasă pe mama lui să-i pompeze lapte în gură? (Chiar așa, de ce?) De ce laptele de cangur este roz? Și apoi: "- Mami, uite, și doamna își ține bebelușul într-un sling!" Da, chiar sling era, bănuiesc că doamna evita unul dintre cele mai celebre mituri, poate pe cel al colicilor, ținându-și pruncul mereu aproape.

  Brusc, cartea a părut mai voluminoasă, pentru că ne-a trimis în căutare de alte informații, din alte surse. Apoi, versuri nu mai citisem de ceva timp, ne-am trezit recitând și amuzându-ne la fiecare imagine. Și pentru că citeam înainte de somn, ultimele rânduri din carte au făcut trecerea spre lumea viselor mai lină:  Cuibărește-te puiuț, nani, dormi în pace, 

                            Pieptul mamei îți va da laptele ce-ți place.

  M-aș bucura să-mi spuneți cum vi s-a părut vouă cartea și cum vedeți voi o astfel de carte pentru copii.

  

.