vineri, 17 octombrie 2014

Povestea lui Aripă-Iute și a fraților săi

   Copilul meu se mai uită și la desene. Și nu la orice desene, ci la acelea de pe un post specializat, care are grijă să-i spele din când în când creierul cu reclame, nu de alta, dar cum e mai ușor să convingi un părinte să cumpere lucruri de care nu are nevoie dacă nu prin intermediul unui copil care nu mai poate trăi fără jucăria X, văzută la televizor.
  Până să realizez eu bine ce mă așteaptă, copilul știa, deja, că trebuie, dar chiar trebuie să aibă  și el Robofish, niște peștișori artificiali, care aveau acum un an și ceva și un preț destul de pipărat. Nu erau vii, nu făceau mizerie, nu exista riscul de a-i vedea morți, dar tot niște imitații rămâneau și mi se părea straniu să-i aduc în casă.
   Întâmplarea a făcut să cunosc o mămică obosită de o obligație în plus, aceea de a îngriji un mic acvariu. Peste noapte, casă noastră s-a mai îmbogățit cu câteva suflete, de mici peștișori. Ca să fie și mai interesant, unul dintre pești e un Beta, deci e carnivor și nu  se înțelege cu frații săi (vitregi), deci are bolul lui, separat. Așa-i avea mămica de la care i-am luat, așa ne distrăm și noi cu ei.


Sursă foto: http://amycwilliams.com/2014/03/15/what-to-look-for-in-a-beta-reader/

  Bineînțeles că Aripă-Iute, Beta de care vă spuneam mai sus, e vedeta casei, compătimit și nițel temut, privit cu respect și cocoloșit. Din când în când, face câte o vizită în acvariu, îi pune pe fugă pe ceilalți peștișori, apoi se întoarce, solitar, în bolul lui. Fiecare mișcare a peștilor a fost îndelung studiată, la început de proprietarul pasionat de desene, apoi de mica lui surioară, încântată de fiecare peșe care-i trece prin față. 
  Primele zile au fost și cele mai pline. Ce mănâncă? Ce facem cu apa lor, cum o menținem curată? Ne jucăm cu ei ori nu? Băgăm mâinile în acvariu? Cât timp îi putem lăsa împreună? De ce, totuși, unul e carnivor și ceilalți nu? Și ce mănâncă unii, ce mănâncă ceilalți? O ploaie de întrebări cărora nu le știm chiar toate răspunsurile, dar cărora le căutăm, împreună, soluții. 
  La un moment dat, am reușit să-i sparg bolul lui Aripă-Iute în timpul unei operațiuni de rutină de curățire. Am propus să-i găsim și un alt stăpân, să-i ofere mai mult spațiu, mai mult timp doar pentru el. Bineînțeles că nu s-a putut. Dintre toți, tocmai el, cu aripile lui cu volănașe, era cel mai frumos. Nu mai spun că avea și numele acesta de poveste, așa încât ... nu, e tot la noi, într-un alt bol doar al lui. 
  Vacanțele - prilej de bucurie, prilej și de griji noi: ce facem cu peștii? Îi plimbăm și pe ei? Prieteni buni devin, mereu, stăpâni temporari ai micului acvariu iar Aripă-Iute își plimbă statura impresionantă și prin fața lor. Într-o zi, Aripă-Iute a murit. Prietena mea a povestit cu har despre o călătorie a peștișorului în căutarea neamului din care face parte, doar-doar va evita să-i povestească propriului copil prea devreme despre ce înseamnă a muri.
  Când ne-am întors, în bol se plimba un alt Beta, mai mic, tot negru, la fel de frumos. Parcă-mi părea rău că R. nu-l înlocuise cu un pește banal, compatibil cu ceilalți peștișori din acvariu. Parcă era mai bine să-l avem, în ciuda efortului de a-l ține separat. Și era atât de bine să nu-i explic unui copil de cinci ani, din nou, unde se duc sufletele celor dispăruți. O făcusem nu demult la moartea bunicului, nu simțeam nevoia să reiau discuția.
  Între timp, Aripă-Iute 2 a crescut la fel de mare ca primul deținător al numelui, are un semen în apartamentul prietenei mele (copilul ei și-a dorit și el peștișor) iar noi căutăm un acvariu mai mare pentru peștii noștri, dar și un bol mai frumos pentru Beta. Și mergem, din când în când, la Acvariul din Tulcea, sau la cel din Constanța, să învățăm alte lucruri noi despre peștișorii noștri.
  Credeți că mai cere copilul pești din material plastic? Nu. A învățat, ușor-ușor, că reclamele sunt o frumoasă poveste și că realitatea e atât de complexă, că nu poate fi înlocuită cu niciun fel de substitut. Iar pe Beta îl iubim, cu numele lui legendar cu tot, tocmai pentru că e negru, mai altfel și-și fâlfâie singuratic aripile prin acvariu.



miercuri, 15 octombrie 2014

Citim, citim, chiar și unui bebeluș

Citim, citim, chiar și unui bebeluș


   Mama, tata, maia, dă, ia…. Primele cuvinte. Copilul vorbește. Bucuria părinților e împletită cu mândrie.  Mai presus de orice e gândul că, iată, copilul poate comunica mult mai clar ceea ce-și dorește, ceea ce simte, poate cere ceea ce-i este necesar.
   Aparent, vârsta la care începe să vorbească bebelușul ține doar de șansa fiecăruia. În realitate, felul în care interacționăm zilnic cu un copil mic poate schimba esențial felul în care evoluează, deci și felul în care va gândi și se va exprima.   
   Încă din perioada intrauterină, lectura făcută copilului poate fi un moment important al fiecărei zile. Modulațiile vocii mamei, emoțiile, starea de bine care se instalează în timpul unei lecturi agreabile, toate aceste detalii pot pune o temelie felului în care va relaționa copilul cu aceste obiecte unice în felul lor, cărțile.
   Un părinte care-și face timp să-i citească bebelușului va găsi resurse de răbdare, de creativitate pentru a se apropia de copil așa cum are nevoie el. Partea frumoasă este că și părintele va ieși din întreg procesul schimbat, îmbogățit.
   Pentru copil, cartea va fi, la început, un obiect-jucărie, plin de culoare, texturi unice, muzică. Mai presus de orice, cartea va fi timp cu mama și cu tata, brațe calde care-l cuprind, joc al privirilor și al mâinilor, senzații noi, cuvinte care se repetă și îmbracă un sens.  
   Un copil căruia i se citește va cunoaște mai repede lumea care-l înconjoară. Se va cunoaște pe sine mai repede, reflectându-se în personajele cărților. În sufletul său, vor prinde contur noțiuni esențiale precum binele, răul, bunătatea, egoismul, altruismul. Va rezona cu fiecare personaj, va trăi atât de multe experiențe în lumea imaginară, încât se va întoarce cu mult mai bogat în lumea reală.
   Cât de mult înțelege un bebeluș din lecturile noastre? Poate cu mult mai mult decât ne imaginăm noi. Chiar dacă nu știe fiecare cuvânt, muzica textului îi va încânta simțurile, va reține nume de personaje, replici pe care părintele le va sublinia prin mimică sau modulații ale vocii, va reține imaginile care se leagă de mici texte, adaptate vârstei lui.
   Putem face multe lucruri pentru un bebeluș. Să citim este un lucru ușor, la îndemâna oricui, o investiție în timp, sentimente, trăiri, care se va întoarce la noi în zâmbete și cuvinte, în priviri înțelepte și grele de sens, într-un mod de a relaționa al propriului copil mai frumos decât îndrăznim să visăm.


  
sursă foto:http://www.usbornebooksathome.co.uk/

duminică, 5 octombrie 2014

O singură carte, mai multe activități



   Vacanța din care ne-am întors de curând a stat sub semnul jocului, liber sau coordonat de adulți. Nu e de mirare că, înainte de a pleca la drum, am pus în bagaje și cărți care să ne scoată din impas când rămânem fără idei, când ni s-ar putea părea că ne plictisim. Și pentru că am prins gustul cărților Editurii Usborne, am luat cu noi și Usborne First Activities - Summer fun, spre încântarea celor mici.


   
 
  Ca de obicei, a fost greu să ne hotărâm cu ce începem. Facem peștișori înotând printre corali?




     Sau ingenioase înghețate la cornet? (Aici au decis în unanimitate că preferă să mănânce înghețata și aleg să facă alte jucării din hârtie).




     Zmeul a fost printre ideile favorite, cu atât mai mult cu cât își aminteau de imaginile celor zburând deasupra plajei. 





    Am studiat un pic și căpșunele. Au decis că e ușor să le facem,  dar azi își încearcă abilitatea de a construi vaporașe.






   Imaginea aceasta le-a stârnit imediat imaginația, mai ales că văd vapoare zilnic, pe Dunăre, pe mare, deci visează la ele mereu sau se văd navigând.





    Și am purces la făcut planuri, decupat, asamblat, lipit. Cartonașele colorate s-au transformat rapid în mici tablouri.


                          




      Stângace, operele lor lasă să se vadă, totuși, dragul de a face, bucuria de a se întrece la a decupa, lipi sau colora.







   Dacă primele lucrări au mers mai greu, la următoarele li s-a părut mai ușor și la fel de distractiv. Materiale diverse, aparent banale, au prins viață sub mânuțele lor. Pagini de reviste vechi au devenit corpul navelor, catargele au fost decupate din hârtie colorată, o felicitare mai veche a devenit un pirat fioros. Bucuria cea mare a fost să facă soarele din bucățele de hârtie galbenă și dungi trasate stângaci cu creionul, să lipească steluțe strălucitoare pe steagul vaporului sau să dea feței piratului un aer ghiduș cu ajutorul ochilor cărora li se mișcau pupilele.







 
   La finalul activității, copiii mei se mirau de cât de repede a trecut timpul și de cât de cuminți au fost. Concluzia lor: trebuie să repetăm experiența, să căutăm și alte cărți care să le pună imaginația la lucru!