Motto: Copiii nu
sunt cărți de colorat. Nu ajunge să-i umpli cu culorile tale preferate.
(Khaled Hosseini)
Azi
am făcut brioșe, cu fructe cu aromă de acasă, păstrate în congelator și
strecurate în câte ceva bun când ne e dor de soare, de vară, de vacanță. De ce
le-am făcut? Nu, nu pentru că am uitat că îngrașă, ci pentru că simțeam nevoia
de a mă bucura mai mult de copiii mei și brioșele sunt un bun prilej de a te
bucura.
Festinul a început într-un mod
inedit, cu nașterea impulsului, în timpul unei conferințe de parenting,
susținută de Urania Cremene, la Hotel Iaki, în Mamaia.
Intitulată 18 Tehnici Fundamentale de
Parenting pentru Copii Echilibrați și
Părinți Împliniți, conferința a răspuns unei nevoi certe, pentru că sala era
plină și părinții ochi și urechi, dornici să afle soluții pentru propriile
semne de întrebare.
Abordare celor 18 tehnici a avut
darul de a ține publicul în sală, de a-l provoca să adreseze întrebări, să
caute și alte răspunsuri, în întâlniri viitoare.
Ce m-a ținut pe mine în sală, mai
presus de orice, a fost grupul de părinți cu care am venit. După îndelungi
ezitări, hotărâsem să merg, să-mi reactualizez anumite idei sau să le
îmbogățesc. Un mail al organizatorilor ne rugase politicos (cu o zi înainte de
eveniment) să ne lăsăm copiii acasă,
deoarece conferința se adresează părinților. Mi-am luat, totuși, cei doi copii
din dotare și, cu inima în dinți, am intrat pe ușa sălii unde conferința
începuse de câteva minute. Stânjeneala de a deranja un discurs început s-a mai
estompat sub zâmbetele calde ale mămicilor mele curajoase. Un bebe în wrap-tai,
altul într-o Luna, Maria nu mai era chiar o raritate. Toți trei, atât
de cuminți cât sunt, de cele mai multe ori, copiii purtați și alăptați,
conștienți de faptul că mama e mereu lângă ei.
Următoarele trei ore au fost trăite ca
într-un carusel de emoții. Trăiri provocate de discursul Uraniei, dar mai ales
de mișcările fetiței, de nevoia celui mai mare
de a avea o altă activitate (își dorise să vadă marea, deci tati l-a dus
să se plimbe și să se joace).
Primul lucru care mi s-a părut util
în modalitatea de organizare a informației a fost structurarea clară a ideilor,
susținută de prezentarea pe slide-uri. Am identificat în Urania omul
inteligent, echilibrat, apt de performanță, dar dornic să coboare la nivelul
copilului, să și-l apropie și să-l sprijine în descoperirea lumii.
Am
recunoscut clasicele exerciții de spargere a gheții, elementele care țin de
comunicare, de organizarea unui discurs menit să captiveze într-un timp scurt
și să eficientizeze transmiterea informației.
Provocați să-și imagineze propriii
copii la 30 de ani, părinții din sală au abordat mine serioase, uneori
îndurerate: fiecare își dorea un copil puternic, sănătos, echilibrat, fericit
cu propria viață, dar era clar că nu e atât de simplu să obții toate aceste
lucruri.
Pentru mine, omul de rând,
enumerarea nevoilor de bază ale fiecărui om a avut efectul ridicării unui văl
de pe ochi. Intuitiv, știam tot ce auzeam, practic, uitam deseori unele idei,
iar la ananghie aplicam sfintele tipare imprimate de familie în decenii. Mi-a
prins bine, prin urmare, să aud despre competență
(sau nevoia de a crește, de a te
dezvolta, de a învăța nestingherit), despre conectare
(sau nevoia de a fi iubit necondiționat, de a primi și a dărui, de a contribui) și
despre control sau nevoia de a
hotărâ, de a face alegeri independente de voința altcuiva). Mi-a prins bine să
înțeleg că lipsa oricărui element din cele trei menționate are efecte grave,
manifestate imediat și/sau pe termen lung, ajungând până la lipsa totală a
motivării și depresie.
Plecând de la perechea clasică
recompensă – pedeapsă, folosită în continuare atât de frecvent, Urania a
amintit că prezența simultană a conectării, controlului și competenței duc la o
stare de bine totală, la echilibru. Tehnicile enumerate în continuare sunt
menite să satisfacă nevoile elementare și să permită unui copil (prin extensie,
și unui adult) să devină el însuși.
I. Conectarea este posibilă prin:
1.Empatie (dacă un copil își dorește
ciocolată, nu are rost să insiști spunând că nu este bună, este mult mai bine
să-ți exprimi capacitatea de a-l înțelege, de a-l susține, ajutându-l să ajungă
singur la o altă soluție).
2. Întreabă - nu da comenzi. Unul dintre aspectele pe care l-am
remarcat și eu la copii este exact acesta: suprasaturarea cu ordine, date de
dimineață și până seară. (M. al meu chiar spune foarte frumos: - Vreau să am un
timp al meu în care să mă lăsați să fac ceea ce vreau, cum vreau eu. De ce
trebuie să fac mereu ceea ce ziceți voi? ) Întrebări precum Ce încerci sa obții? Cum
te simți? Ce ai învățat din experiența aceasta? Ce ai putea face pentru a
rezolva problema data viitoare când te vei confrunta cu ea? satisfac nevoia
de control și duc la rezultatul scontat.
Pentru fiecare comandă pe care o dăm există
alternative. E nevoie de timp și exercițiu pentru a găsi formularea cea mai
potrivită. În loc de Spală-te pe mâini! –
Ce facem noi înainte de masă? În loc
de Fă-ți temele! e de preferat Ce faci tu când vii de la școală? sau Îți faci temele acum sau după o jumătate de
oră de joacă?
3. Iubire necondiționată. Pornind de la atât de des auzitul Dacă nu vii cu mine, te las aici.,
Urania a punctat ideea că mesajul care ajunge la copil este Te părăsesc dacă nu te comporți cum îmi
place mie. Mai trist este că un copil înțelege, intuitiv, că nu-l poți
părăsi oricând, oricum, și se sperie, pierzându-și și încrederea în părinți.
Efectul se simte și asupra adultului, care va crede că nu este iubit și acceptat așa cum
este el.
Din aceeași categorie, e și notarea copiilor
la școală, urmată de lauda părinților. Copilul va trage concluzia că este
deștept doar când ia nota 10 și că este prost dacă nu-i iese bine ceva. E
firesc să-l asigurăm pe copil oricând că este deștept, nu doar când vine cu
nota 10. Să-i spunem câtă bucurie ne aduce, cât de fericiți suntem că face
parte din viața noastră fără un motiv special. Principiul de bază este: Iubirea
nu se dă, nu se ia, ea este pur și simplu!
4. Accentul pus pe unicitatea copilului - Să-i subliniem unicitatea,
să evităm compararea copiilor (aud frecvent: Dacă el poate să ia note mari, tu de ce nu poți?). Mesajul pe care
ar trebui să-l transmitem copiilor este că sunt unici, că îi iubim așa cum
sunt.
Important e ca o dificultate întâlnită să
devină o șansă reală de a discuta, de a învăța. Sinceritatea noastră este
importantă, evitarea manipulării e și ea crucială. S-a amintit tendința de a
folosi televizorul, tableta, telefonul pentru a “cuminți “copilul, blocând dezvoltarea
firească a creierului și ajungând la efecte numite atât de repede ADHD, spre
exemplu.
5. Implică-l în
familie. Tocmai pentru a nu abandona copilul în fața unui televizor, e
firesc să fie implicat în tot ce se întâmplă în casă. Deși va lua mai mult timp
să ducem la bun sfârșit oricare dintre treburile începute, pe tremen lung,
efectele fac să merite acest efort. Copilul are nevoie să decidă ce se gătește,
ce se cumpără, unde se merge într-un week-end, are nevoie să fie consultat când
se iau hotărâri importante. E util ca el să învețe să gătească ajutându-și mama
sau tatăl în bucătărie. (Brioșele noastre, deci, de aici s-au născut. Și au
avut ca efect nu doar niște dulciuri de casă nechimizate și cu fructe din
copacii bunicii, ci și un copil care a pus în bol făină, ouă, condimente, zahăr, a
amestecat, a bătut cu mixerul compoziția, s-a prăfuit cu agent de afânare și s-a
întrebat dacă ceea ce a ajuns în aluat va fi suficient pentru a ține aluatul
crescut, a aflat cum e mai practic să spargi un ou, ce dă gust mai bun
compoziției și multe altele. La final, era mândru de el și-i sclipeau ochii
de bucurie, cum i se întâmplă, de altfel, de câte ori ne facem timp să-l luăm
cu noi la bucătărie, să ne ajute).
6.
Coboară din copac – e
important să ne așezăm la nivelul lui, să empatizăm, să-l îmbrățișăm, să avem
contact visual cu el. Conectarea facilitează corectarea (Da, ai greșit, hai să
vedem cum corectăm.)
Mi s-a părut oportună și ideea de a te retrage din
public, evitând sentimente de rușine, de vinovăție, de frică. Mi-am amintit de
primele tentative ale copilului de a ne șantaja plângând de dragul unor
dulciuri, în magazinele în care sunt expuse ostentativ. Încă mai cred că dacă
am fi cedat rușinați de privirile mustrătoare ale celor din jur ne-am fi ales,
mai apoi, mereu, cu scene la fel de elocvente (dorința copilului există,
încercăm să găsim mereu variante de casă, cât mai sănătoase, vorbim, explicăm
și, da, uneori cedăm și-i satisfacem nevoia, chiar dacă nu suntem noi convinși
că e bine).
II. Competența
1. Creează
spațiu și dă-i drumul – veghează
fără a sufoca, lasă copilul să-și descopere limitele, să-și descopere drumul.
Mergând cu un pas înaintea copilului, putem crea un cadru sigur, în care să
învețe despre sine și despre lume.
2. Fii
model și predă competențe – aici
mi-a plăcut ideea de a gândi cu voce tare, ca un copil să învețe cum se
analizează o situație, cum se rezolvă ea.
Împărțirea abilităților în pași mici e o altă idee utilă: copilul nu va
învăța să se îmbrace într-o zi, dar pas cu pas, va învăța să devină independent
(mi l-am amintit pe M., încercând să-și scoată un tricou, scâncind că nu-i
reușea, pe soțul meu care-l învăța cum anume să țină mâinile, cum să tragă de
poalele bluzei, de bucuria lui că a reușit și de încântarea cu care se schimbă
când vine de la grădiniță, mândru că o poate face singur). La un moment dat, se
discuta despre combinarea stilurilor de învățare: auditiv, vizual… ) și m-am
întrebat câți dintre părinții obișnuiți știu ce înseamnă așa ceva. De regulă,
se ajunge la concluzia e că el, copilul, nu vrea, nu ascultă, deși el,
părintele, a făcut tot ceea ce trebuia.
3. Greșeala
– oportunitate de învățare – o idee esențială,
neglijată deseori. Dacă un copil pierde un obiect, nu pedeapsa rezolva
problema, ci empatia, analiza a ceea ce s-a întâmplat și încredințarea unui alt
obiect, similar, pe care copilul să testeze ceea ce a învățat (Tratarea
primelor dăți – importantă. Aici am fost puțin surprinsă, de regulă, reacționam prin a lipsi copilul de obiectul similar celui pierdut și, iată, nu e cea mai bună idee.).
4. Nu
folosi pluralul – pentru că ia din
responsabilitatea copilului. Deci, evităm Noi
încă purtăm pamperși. Problemele copilului sunt ale lui și trebuie să
învețe să și le rezolve, noi ascultăm și ajutăm, acolo unde se poate.
5.
Întreabă și descrie – Descrie concret plusuri și minusuri: Ai făcut patul, văd că mai ai de strâns
cărțile de pe masă.
III. Controlul
1. Creează
spațiu pentru joaca liberă- în lumea modernă, copiii au pierdut timpul pentru joacă liberă, nu-și mai pot
confirma valoarea în cercul de prieteni din jurul casei, se mișcă doar într-un
cadru formal. Prin urmare, creăm spațiu pentru joaca liberă, nu cenzurăm în
timpul jocului (Așa se face, așa trebuie
să te joci.), lăsăm copilul să preia controlul.
Unul dintre exemplele
mele favorite a fost cel cu desenul care NU
trebuie să fie în contur. Fapt pe care-l descoperisem și noi, după ce o
educatoare ambițioasă a decis că trebuie să umilească un copil de trei ani și
un pic, să-i facă n observații pentru că nu e capabil să deseneze în contur, nu
desenează mereu ce i se dă ci vrea să deseneze și altceva și, culmea
îndrăznelii, face copacii albaștri când ei sunt, evident, verzi. Ne-a liniștit
atunci o prietenă profesoară de desen, care ne-a explicat calmă că unul dintre
motivele pentru care copiii se îndepărtează de latura artistică este exact
acest gen de insistență, dusă până-n pânzele albe. Ne-a vorbit despre etape de
dezvoltare fizică și psihică și ne-a lămurit că trebuie să-i dăm timp copilului să crească. Azi, cumpărăm hârtie de desen, culori, acuarele, copilul desenează
de drag, uneori chiar și în contur.
S-a mai amintit, ca în treacăt, problema
temelor imense, care țin copiii prinși la masa de lucru un număr de ore deseori
mai mare decât cel pe care l-ar putea presta un
adult. Voci supărate au sesizat imediat că profesorii dau prea multe
teme, fără să se consulte între ei. Urania a remarcat și reversul medaliei:
într-o societate axată pe competență, profesorul care nu dă teme e socotit mai
slab pregătit, părinții intră în panică, în final copilul are teme multe și
pentru că solicită părinții.
2.
Află-i opinia cu orice ocazie. Planificarea unui concediu, achiziționarea
de bunuri, schimbarea unui comportament, toate pot pleca de la a afla opinia
copilului.
3.
Calmarea pozitivă – indiferent ce dificultate
apare, e util să ne păstrăm calmul,
să ne conectăm, să-l luăm în brațe, să empatizăm. Colțul de rușine, a trimite un
copil supărat în camera lui sau a-l așeza pe un scaun nu sunt soluții care să
ajute fără a avea și efecte negative. Calmul se va instala dacă îl ajutăm pe
copil să facă ceea ce-i place (să alerge, să danseze, să deseneze sau să asculte
o poveste). Afirmațiile pozitive și întoarcerea la întrebări vor fi utile
pentru a-l responsabiliza, pentru a-l ajuta să găsească singur calea spre
starea de bine.
4.
Paranoia pozitivă.
5.
Dezvoltă responsabilitatea.
^ 6. Oferă variante în cadru limitat.
Ultimele trei îmi sunt
mie oarecum neclare, pentru că nu am putut asculta prezentarea cu toată atenția. Fetița obosise, era cald, așa că a rămas să completăm informația cu propriile lecturi. Dincolo de
acest aspect, conferința are meritul de a ne fi adus informație valabilă, actuală,
prezentată profesionist.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu