Săptămâna Bebelușilor Purtați și un wrap-tai personalizat

  Anul acesta a fost prima dată când m-am implicat în activitățile desfășurate în Constanța, în Săptămâna Bebelușilor Purtați. Molipsită de entuziasmul fetelor din grupul BabyWearing Constanta, am participat și eu la întâlniri (reale sau virtuale), la discuții, concursuri, am citit și am aflat lucruri noi și, în final, m-am ales cu două daruri pe care nu le voi uita prea ușor: un sling Poartă-mă și un wrap-tai Crisalida, înrudite prin culorile calde dar și prin frumusețea oamenilor care cred în purtarea bebelușilor.

 Cu un copil de un an și altul de cinci ani, purtarea fetiței mele mi s-a părut ceva de la sine înțeles. Pentru că vreau să mă bucur de căldura ei, de fiecare zâmbet, de priviri curioase, de complicitatea aceea plăcută care se naște între mine și ea când ne privim ochi în ochi, când îi sărut creștetul capului sau fruntea sau ochii sau fiecare obrăjor. Vreau să mă bucur și de mânuțele mici ale băiețelului care mă caută ca să se asigure că nu am uitat și de el, care caută să se joace și are nevoie de un partener (chiar de doi, e și mai bine). Să mai spun că vreau să fiu și gospodină, deseori? Adică n-am stare și mă aventurez doar cu ei prin magazine, librării, parcuri, plajă și am și pretenția de a pleca de pe unde ne plimbăm cu niscaiva bunătăți. Și am nevoie și de mâini libere, măcar din când în când.

  De la o vreme, începusem să mă întreb dacă singura soluție e mei-tai-ul. Cu slingul mă descurcam pe distanțe scurte, prin magazine, dar nu mergea pe distanțe mai mari (Maria are aproape 11 kg). Mei-tai-ul a devenit acel accesoriu pe care-l folosesc ușor, firesc, oricând. Numai că mi se tot părea că puntea îi rămâne mică Mariei. Și de o parte, și de alta, pe lângă piciorușe, rămâneau cam trei centimetri neacoperiți de material iar poziția specifică, în M, părea să nu se mai realizeze cum trebuie. Darul Ilincăi a venit la momentul potrivit. După surpriza premiului, am trăit încântarea de a descoperi un om tare fain, așa cum mi-e drag mie, din orașul meu de suflet, Iași. 

 A urmat o perioadă în care am discutat despre ceea ce-mi doresc, am așteptat noile materiale de la țesătorie, am visat la dungile multicolore și la cum o voi purta cât de mult pe Maria, nu în brațe, că e grea, ci în inventivele wrap-uri, sling-uri, mei-tai-uri, wrap-tai-uri, în orice mijloc de purtare care mă va ajuta să retrăiesc perioada în care bebelina mea era în burtică și eu mă legănam, cam cu același număr de kilograme ca și acum, când o port.

 Wrap-tai-ul a devenit, astfel, darul de un anișor al Mariei, făcut pe măsurile ei, încăpător și subțirel, bun și de iarnă, și de vară, ușor, vesel și practic. Și cu un pic de praf de somn pentru că, de la prima întâlnire cu el, micuța s-a cuibărit ca într-un marsupiu și în trei secunde dormea dusă, legănată de pașii mei, în drum spre grădinița lui Matei.

 Se numește wrap-tai, e practic și are, deja, atât de multe amintiri care se leagă de el: prima toamnă în care, în Constanța, mămicile au vrut să se știe că un copil poate fi oricând, oriunde e mama lui, lângă inima ei. Prima aniversare a Mariei. A împlinit un an și primele daruri au venit dintr-o lume virtuală, care are capacitatea de a deveni, uneori, reală, frumoasă, surprinzătoare, o lume care apropie oameni cărora le-ar fi venit greu să se întâlnească în alt fel. Oameni tineri, pasionați, capabili să schimbe în bine lumea în care trăiesc.

  Prima toamnă în care, fără să vreau, mi s-a făcut dor de Iași. Și, pentru că nu am putut ajunge noi la el, Iașul a venit la noi sub forma unui simbolic wrap-tai.