luni, 29 decembrie 2014

Daruri care fac sărbătorile de neuitat

    Una din provocările specifice anotimpului  este aceea de a găsi cele mai potrivite jucării bune de pus în traista Moșului. Cu un copil de 5 ani și patru luni și unul de 1 an și două luni, am căutat jucării care să-i bucure pe fiecare în parte, dar și jucării care să-i apropie, să le dea prilejul de a se descoperi unul pe altul. Îmi doream, apoi, jucării care să-i stimuleze, să le pună mintea la lucru, să-i facă să le folosească minute bune, concentrați, fără a se plictisi. Și-mi doream să evit capcana de a alege obiecte care să-mi stârnească mie interesul iar pe ei să-i lase indiferenți. 
     Una dintre cele mai simpatice jucării a fost produsă în atelierul celor de la Creative Boutique. Ce a ieșit, vă las să constatați în imaginile de mai jos. Crăciunul ne-a lăsat timp să descoperim o parte din posibilitățile acestor mici bucățele de lemn, atât de simple în aparență, atât de provocatoare în fapt.
     Câteva detalii, totuși. Când a sosit pachetul, eu m-am întrebat cum se vor juca, nu aveam o idee clară despre ce vor fi în stare să facă. Mi-am propus să am răbdare, să-i las pe ei să caute propriile răspunsuri. Treptat, Matei s-a apropiat de cercurile secționate diferit, le-a studiat, le-a pipăit și a dat frâu liber imaginației.

  Primul ivit - Știrbul sau Furia Nopții, celebrul dragon din Călăreții dragonilor, zburând deasupra valurilor.





  Apoi, au apărut o gărgăriță, două.



 



  Au apărut omizi, flori, fluturi, o furnică, câte-un paianjen fioros.










     O mare și un palmier sub soarele arzător. O barcă legănându-se pe valuri. Și povestea lor. De fiecare imagine se lega câte o mică poveste, pe care meșterul mi-o relata înfocat.




  
   Voi reveni asupra acestui mic articol. Sunt curioasă cât de multe idei vor prinde chip din ingeniosul puzzle primit în dar de Crăciun. 



duminică, 21 decembrie 2014

Daruri pentru cei mici - trei câștigători


 Primul concurs cu premii în cărți pentru copii, desfășurat pe acest blog, s-a terminat. Mulțumită  Editurii Crișan, avem trei cărți de dăruit.

S-au înscris la concurs 16 cititori:

John Smith
2. Irina
3. kleoby
4. Maria
6. Diana Purice
7. Iulian Tagarcea
8. Adina
9. Oana Jalba
10. Anca
12. Ramona Raruta
13. Oana Apetri
14. Elena L
15. Silvia Cojocea Nicolae

16. Zoica Gherghina

 Cele trei cărți merg la:

1. Irina- Povestea lui Moș Crăciun






2. Maria - Cei trei purceluși




3. Adina - Nemuritoarele povești clasice


.

Vă rog să mă contactați în 3 zile, lăsând un comentariu la acest articol sau pe FB. Pe 24 voi face o nouă extragere în cazul în care îmi lipsesc adrese.

 Cu mult drag, vă urez un Crăciun fericit și lectură plăcută!





marți, 16 decembrie 2014

Pași spre Crăciun și un dar pentru cei mici

    Perioada aceasta premergătoare Crăciunului mi se pare incompletă fără sentimentul pe care-l trăim dăruind. Și pentru că mie chiar îmi sunt dragi cărțile pentru copii, azi am ales trei cărți pe care să le punem sub bradul celor mici. Au sosit ieri de la Editura Crișan, una dintre editurile noastre favorite, despre care am mai scris aici.
  Dar din dar. Vă voi ruga să urmați pașii de mai jos și voi pregăti cele trei pachețele care vor face dimineața de Crăciun un pic mai veselă unor mici cititori.


1. Dați like paginii Editura Crişan.
2. Dați like paginii La drum cu Apolodor.
3.Dați share (distribuiți) public acest articol.
4. Lăsați un comentariu în care să prezentați una dintre cele mai frumoase cărți pentru copii pe care ați citit-o vreodată. 

 Cărțile pe care le puteți câștiga sunt următoarele:


1. Povestea lui Moș Crăciun






2. Cei trei purceluși





3. Nemuritoarele povești clasice





Concursul va dura doar cinci zile, de azi, 16.12.2014, până pe 20.12. 2014, iar câștigătorul va fi extras pe 21 decembrie.

 Spor la scris și cărți cât mai bune pentru ore de lectură nesfârșite!

Primul meu concurs organizat pe blog



... și primul câștigător. Random a decis că volumul lui Adrian G. Romila va merge la Apetrei Costin.
Aștept datele de contact, Costin! Lectură plăcută și sărbători frumoase tuturor!


P. S. Următorul concurs va avea drept premiu o carte pentru copii.  Îmi doresc ca, de Crăciun, un pui mic să stea în brațele părinților și să răsfoiască o carte primită în dar aici, pe blog.


miercuri, 10 decembrie 2014

Pași spre Crăciun - o altă zi

  Zilele trecute am realizat cât de util e un mic plan pentru a reuși să ne împărțim cât mai bine între ceea ce trebuie să facem și ceea ce ne bucură să facem. Cum planul ne-a reușit, în mare, dar de darea de seamă nu ne-am mai ținut, azi notez câteva idei de bază.

1. S-a adeverit povestea cu fă-ți un plan ca să aibă divinitatea de ce se amuza. Eu am făcut proiectul, copilul cel mare febra. La fel de mare ca lista mea de activități. De aproape 39 de grade. Trei zile la rând. Cireașa de pe tort - o iritație care povestește despre un pojar, nu despre o simplă răceală. Deci, acum vom lucra și de nevoie. E de stat în casă.

2. N-am reușit să ne facem felicitările. Că-s prea multe de făcut. Și le vrem pe toate. Am adunat muulte materiale, poate ne ies, până la urmă.

3. Felicitările n-au ieșit, au ieșit, totuși, ceva plăcinte, prăjituri, neincluse în plan. E bun și la așa ceva planul, să știi de la ce te abați.

4. Când sunt multe de făcut, o bunică e perfectă. Și vremea e la fel, așa că stăm mai pe lângă foc și depănăm povești. Asta când nu fugim după Maria, care s-a decis că-i vremea să lase și antemergătorul deoparte și să meargă, pur și simplu.

5. Când nu merge, mândra vorbește. A început cu nu veau, lașă-mă, papușa, a u Maiuca, de la Tei-Tei a trecut la Matei, anunță veselă ce și când face, ne explică și unde face, cere sonor de mâncare (Papa!), de băut. Una peste alta, ne cam înțelegem. Slavă-Domnului!

6. Am fost la primul nostru bazar umanitar și a fost frumos, frumos. Musai să povestesc separat despre călătoria cărților Usborne la Club Creative +. Partea frumoasă e că mămicile își doresc și ele să repete experiența.

7. Cred că mediul virtual e ca o bibliotecă. Depinde de mine să caut drumul ce mi se potrivește, să citesc/ghicesc cărțile după copertă, să intuiesc, din câteva cuvinte, ce se ascunde dincolo de tastatură. Îmi place când (și) din mediul virtual se desprind oameni faini și atât de reali. 

8. Azi ne jucam mai puțin dacă Roxanei nu-i prisosea plastelina făcută în casă și dacă nu o împărțea cu noi. Și aici eu citesc așa: munca mamei e mai ușoară și mai plăcută când o face alături de alte mame. Ce-am făcut noi cu pastelina? Decorațiuni de brad, numai bune de pus ca atare în pom sau de decorat suplimentar cu niscaiva culori.


Plastelină home-made








Lapte de la pieptul mamei — Mama's Milk, 

de Michael Elsohn Ross, cu ilustrații de Ashley Wolff


   Acum câteva zile, prietena unei prietene  născut. Copilul e bine, dar... plânge. Ne se satură, spune mama. Prietena mea ar vrea să o ajute, dar tot ce îi spune mamei se lovește de un zid de idei care sunt în mintea mamei și a celor care o înconjoară de mult timp. Soțul și mama-soacră îi dau sfaturi, o protejează, au grijă să fie și copilul bine, mai ales să nu plângă. Și o sfătuiesc, cum altfel, să-i dea lapte praf, să nu se mai chinuie cel mic. 
   Prietena mea se retrage. Se întreabă ce i-ar putea spune ca să ajungă la ea, să-i dea curaj că poate continua alăptarea exclusivă, că laptele este acolo și nu e nevoie de supliment, că plânsul nu se traduce doar prin foame, că îi va fi bine celui mic mai ales dacă mama va fi mai liniștită și-l va ține mai mult lângă ea. Decide că îi va vorbi și o va lăsa pe ea să decidă, să aleagă ce i se potrivește. Admir decența ei și răbdarea, blândețea cu care se apropie de mamă. Și-mi aduc aminte de mine, de cât repede mă implic în fiecare poveste despre naștere, alăptare și copii. De cum iau lucrurile prea personal, cum am senzația că toți copiii sunt ai mei, cum mi-aș dori să fie toți bine, lângă mama, nu lângă păturică, nu lângă ursuleț.
   Fără să vreau, remarc cât de multe lucruri știu cei din jurul meu despre alăptare. De la copii de grădiniță, până la oameni în toată firea. De ce remarc? Pentru că am copil mic și, invariabil, prima întrebare e:"- Încă o mai alăptezi? Da?! Și cât timp îi mai dai?" 
   Răspund, mai pe lung, mai pe scurt, fără să insist, că e cazul să decidă ea cât vrea să mănânce, eu încerc să o ascult, să văd ce-și dorește.
   După acestă  introducere, urmează poveștile despre alăptare, multe povești despre eșecul în alăptare. Le-am auzit de la un copil de clasa a II-a ("fina mea nu a avut laptele bun, nu se sătura bebelușul, așa că i-a dat lapte praf"), de la femei cu părul alb care-mi spuneau cum și-au sfătuit fetele să dea lapte praf nepoților pentru că le moșteneau și aveau laptele apă, prea slab ca să se poată sătura copilul, de la tați sau de la mămici, de la medicul meu de familie ("-Dați-i lapte praf, doamnă, nu mai chinuiți copilul"). 
   Ce mă miră cel mai mult este felul în care prezintă diverse mituri despre alăptare cei care trăiesc în zona rurală sau în micile orășele, la casă, unde au, în continuare, multe animale pe lângă ei. De ce mă mir? Pentru că într-o viață trăită într-un astfel de orășel, am văzut mereu pui și mame. Și nu am avut niciodată ocazia să constat că un animal a renunțat să alăpteze. Poate și pentru că pisicii, căpriței, oiței nu-i spunea nimeni că nu poate. Am văzut, totuși, situații în care părea că puiul nu se satură și gospodarul îl mai punea și la o altă mamă să sugă. Dar se întâmpla rar, mult mai rar decât aud în jurul meu că le se întâmplă mamelor de pui de om.
     Pe fondul acestor nedumeriri ale mele, mi-am dorit să știu cât mai multe despre alăptare și, mai ales, să-mi ajut copiii să perceapă alăptarea ca pe ceva firesc, natural, necesar. Mi-am dorit ca puiul meu mai mare să știe că și el a fost alintat, iubit, hrănit, că timpul pe care mama îl acordă surioarei lui i-a fost acordat și lui, că surioarei îi este necesar și că nu este doar un timp pe care ea i-l răpește fratelui mai mare. Ușor, ușor, a început să înțeleagă, să accepte. Mai mult, o mângâie și mă trimite să o hrănesc, să crească mare și dornică de joacă cât mai repede.
   Zilele trecute, la o întâlnire cu alte mămici, am făcut schimb de cărți. Am dat cartea lui Jack Newman, Alăptarea pe înțelesul tuturor, și am luat Lapte de la pieptul mamei a lui Michael Elsonn Ross, care mă făcuse curioasă de ceva timp. Mă gândeam că-i va face plăcere lui Matei să citim din ea, iar Mariei știam cât de mult îi plăceau pisicile, deci măcar coperta urma să-i stârnească și ei interesul. 

sursă foto

    Gândită să aducă informație utilă despre alăptare copiilor, cartea mi s-a părut frumoasă, simplă, poate un pic prea simplă. Mi-aș fi dorit un plus de informație, versuri mai multe și mai bine scrise, imagini mai multe din lumea animalelor. Mi-a plăcut, însă, modul delicat în care se prezintă alăptarea, nu în cuvinte multe ci în imagini sugestive: mame alături de pui, pe pământ, în copaci, în vizuini sau în apă, mame care ocrotesc, care alăptează, care-și leagănă puii fără să le fi învățat cineva.


sursă foto

sursă foto

   Mi-a plăcut că textul este scris și în limba rămână, și în limba engleză, deci cartea poate fi folosită și pentru exersarea limbii engleze, dând prilej copilului să stea mai mult timp aproape de imaginile ei, dar și aproape de ideile exprimate.
   Mi-s dragi pisicile. Imaginea de pe copertă (o pisică europeană, cu patru pui cuibăriți lână ea) mi s-a părut caldă, menită să atragă și să transmită starea aceea de pace, de bine pe care o trăiește o mamă care-și alăptează liniștită puiul. 
   Coperta cartonată sugerează ideea de carte rezistentă, pentru copii. Paginile, însă, spun că este o carte menită să fie răsfoită de copii mai mărișori, dornici să protejeze filele și conținutul lor prețios.
   Prima surpriză au fost imaginile de pe partea interioară a copertei, care este lăsată, în mod obișnuit, albă. Aici, spațiul este umplut cu imagini din lumea animalelor, cu mame alăptându-și puii. Reluate și în finalul cărții, imaginile anticipează și, apoi, fixează ideile de bază. Cine, unde, cum alăptează, care sunt mamele mai neobișnuite, cum dorm mamele, cât timp alăptează.
    Știați că laptele de cangur e roz? Nici eu. Și nici Matei, căruia îi sclipeau ochișorii vesel în timp ce afla. Pentru că pozele de pe spatele-copertei sunt micuțe, copilul caută atent detaliile. Așa se transformă o carte despre mame și pui alăptăți într-o carte de căutare, care va reține mult timp atenția unui copil. Ce de întrebări au căzut apoi asupra mea! Ce este vidra? Ce înseamnă iapă? Cine stă cu puiul de leu de mare cât timp mama lui este în larg, la pescuit? De ce dorm (și alăptează) liliecii cu capul în jos și în grup? De ce-și ține respirația puiul de delfin sub apă, în timp ce suge? De ce puiul de balenă nu suge, ci o lasă pe mama lui să-i pompeze lapte în gură? (Chiar așa, de ce?) De ce laptele de cangur este roz? Și apoi: "- Mami, uite, și doamna își ține bebelușul într-un sling!" Da, chiar sling era, bănuiesc că doamna evita unul dintre cele mai celebre mituri, poate pe cel al colicilor, ținându-și pruncul mereu aproape.
  Brusc, cartea a părut mai voluminoasă, pentru că ne-a trimis în căutare de alte informații, din alte surse. Apoi, versuri nu mai citisem de ceva timp, ne-am trezit recitând și amuzându-ne la fiecare imagine. Și pentru că citeam înainte de somn, ultimele rânduri din carte au făcut trecerea spre lumea viselor mai lină:  Cuibărește-te puiuț, nani, dormi în pace, 
                            Pieptul mamei îți va da laptele ce-ți place.

  M-aș bucura să-mi spuneți cum vi s-a părut vouă cartea și cum vedeți voi o astfel de carte pentru copii.
  
.


joi, 4 decembrie 2014

Crăciun 2014 - Calendarul nostru

   Perioada aceasta,de dinainte de Crăciun,mi se pare una dintre cele mai dense.E mult de lucru în casă, e mult de lucru cu noi înșine. Fără a avea un Calendar de Advent (îmi sună străin), simt nevoia de a pune pe hârtie câteva dintre micile proiecte pe care ni le propunem pentru zilele acestea. Fie și pentru că, așternute pe hârtie, ele își cer dreptul de a se concretiza. Pentru că au trecut, deja, primele zile din lună, constat că ideea funcționează, că Matei mă întreabă mereu ce mai avem pe listă, că el e cel care își dorește să respectăm programul.
    Cu sau fără un program, timpul acesta e unul al lecturilor intense, al introspecției, al privirii aruncate unui an plin, frumos și al speranței cu care privim spre noul an. Percep fiecare zi ca pe un fruct  pe care-l savurez, curioasă de savoarea fiecărei clipe. Ne întâlnim cu prieteni, ne bucurăm de bucuria copiilor, de felul în care cresc, ne pregătim de sărbătoare.


 Și pentru că stăm în casă mai mult decât în alte perioade ale anului, ne propunem ca până la Crăciun să facem și mici jucării, decorațiuni, dulciuri, daruri, toate cu gândul la cei dragi:

1. Glob de zăpadă - Noapte de decembrie
2. Brad din materiale reciclabile
3. Realizăm felicitări pentru cei dragi (cei mici), brățări din mărgele și albume de fotografii (cei mari-selectăm fotografii dragi și le transformăm în daruri pentru bunici - albume personalizate).
4. Facem o coroniță din lumânări și mandarine și decorațiuni-îngeri (din hârtie, carton, material textil).
5. Împodobim bradul.
6. Realizăm decorațiunile pictate pe ipsos vor completa imaginea brăduțului nostru.
7. Participăm la un bazar - cu donații în scop umanitar.
8.Realizăm scena nașterii Mântuitorului și personajele biblice. 
9. Citim din cărți despre Crăciun (le facem zilnic, de fapt, dar vor fi zile când vom insista mai mult pe ele).
10. Învățăm colinde.
11. Sortăm jucării, hăinuțe, cărți și facem pachețele pentru copii mai puțin norocoși (le completăm cu lucruri noi). Repetăm colindele, până în seara sfântă a Ajunului.
12. Gătim împreună, ceva ce le place copiilor în mod deosebit și decorăm cu simboluri de sezon.
13. Facem coronițe decorative pentru ușă și casă.
14. Confecționăm costumul pentru serbare (vântul).
15. Confecționăm ghirlande din fulgi de hârtie, din oameni de zăpadă. 
16. Folosim și cărțile de decorațiuni Usborne, pentru alte ghirlande, pentru îngerași, inimioare.
17. Pictăm pahare de sticlă cu motive de sezon și le transformăm în mici candele decorative.
18. Citim povești de Crăciun și confecționăm jucării din materiale reciclabile.
19. Desenăm, pictăm cu degetele și ne expunem micile creații de iarnă.
20.Citim povești de Crăciun și dramatizăm, folosind jucăriile din casă.
 21. Citim povești de Crăciun și repetăm colindele. 
22.Repetăm colindele și urăturile tradiționale.
23. Colindăm și pregătim ultimele detalii de dinainte de sărbătoare.
24. Mergem cu colindul la cei dragi.

Ne strecurăm prin programul încărcat și participăm la ateliere și întâlniri care să ne aducă cât mai multă bucurie în suflet.

Sursă foto


miercuri, 3 decembrie 2014

Mozaicul lunii noiembrie

  Cerul e gri, plouă sau ninge, e frig și bate vântul, deci e perfect pentru lectură. A mea și a celor mici. E bine și afară, e frumos și bine și în casă. Îmi alin nostalgiile cu muzica lui Ernesto Cortazar, mă joc, răsfoiesc cărți, răsfoiesc ceva file și prin mine. Mă întorc, apoi, la ochișorii mici care mă urmăresc prin toată casa, la zâmbetele lor luminate de perlele primilor dințișori.
  Mânuțele mici au învățat să mângâie, obrăjorii se apleacă și cer sărutări, buzele freamătă primele cuvinte, primele propoziții, exclamații de încântare, mici țipete de supărare. Ne uităm la ei și ne copleșesc sentimentele: când au părut, de unde, cum de sunt atât de frumoși? Ne amuzăm de fiecare descoperire,de micile lor încăpățânări, de încântarea cu care ne arată ceea ce  pot.
  Punct. De la capăt. Exersăm cum să fim noi.





marți, 2 decembrie 2014

Concurs - Radio în zăpadă, Adrian G. Romila

 
   Prima carte pe care o voi dărui aici, pe blog, e cartea unui scriitor cu o bogată activitate publicistică, Adrian G. Romila.
  Pe rând, în biblioteca mea s-au așezat cărțile lui: ”Imaginea Raiului în cultura populară. Eseu de antropologie” , ”De-a dragostea și drumul. Stații de lectură” , ”În drum spre sud. Roman de aventură”. 

   Ultima carte publicată , ”Radio în zăpadă” (Tracus Arte, 2014), a venit în dublu exemplar și mă voi despărți de unul dintre ele pentru a face o bucurie unui cititor iubitor de proză scurtă.




  
   Ce e de făcut?

1. Dați like paginii LaPunkt
2. Dați like paginii La drum cu Apolodor
3. Lăsați un comentariu în care să relatați cea mai frumoasă amintire legată de sărbătoarea Crăciunului.

Concursul va dura o săptămână, de azi, 3.12.2014, până pe 13.12. 2014, iar câștigătorul va fi extras pe 14 decembrie, cu ajutorul Random.org.

 Spor la scris și cărți cât mai bune pentru ore de lectură nesfârșite!










Pași spre Crăciun - Prima și a doua zi


   Încă de când Matei avea 2-3 anișori, am simțit nevoi de a marca, cumva, trecere timpului și apropierea de Crăciun. Ne era, încă, destul de străină noțiune de Calendar de Advent, dar nu ne era ideea că, pe măsură ce ne apropiem de Crăciun, ne pregătim sufletul pentru bucuria de a întâlni pruncul sfânt.
   Ca să-l fac să simtă că timpul acesta curge mai altfel, i-am cumpărat o carte care mi-a fost foarte dragă, o carte pe care am dăruit-o, mai apoi, și altor copii. Povestiri de Crăciun, cartea lui Tony Wolf (Editura Crișan), iese în evidență prin masivitate, la prima vedere, dar și prin finețea detaliilor, la o privire mai atentă.
     Coperțile se deschid și lasă să se vadă 24 de cărticele, menite să fie citite câte una în fiecare zi, de la 1 decembrie până în seara de Ajun. Noi citeam două, trei, le reluam, lui Matei îi venea greu să renunțe la bucuria întâlnirii cu animalele din pădure. În mâinile lui, cărticelele micuțe păreau jucării. Le studia atent, ne amuzam imaginându-ne că sunt făcute de spiridușii lui Moș Crăciun. Iar în seara de Crăciun, fiecare cărticică se odihnea pe câte o crenguță de brad, prinsă cu un fir galben, ca un globuleț. În cei patru ani care au trecut de când o avem, n-am întâlnit copil mai mare sau mai mic care să nu se bucure când deschide acest inedit Calendar de Advent.


sursă foto


sursă foto
   Inspirați de cărticica aceasta și de poveștile ei minunate, de primii fulgi de nea, am parcurs primele zile ale acestui decembrie atât de special. În primul an în care ne putem bucura cu toții de zăpadă, de brad, de jucării, fiecare zi se umple de alte și alte clipe frumoase.

   Prima jucărie pe care am făcut-o e un globuleț în care ninge cu fulgi de zăpadă și steluțe aurii. Se adunaseră printre lucrușoarele noastre o mică jucărie om de zăpadă, un borcănel, aveam sclipici auriu și steluțe, am mai adăugat niște fulgi de cocos și un strop de spirt și am obținut un glob unic - Noapte de decembrie :).






  Următoarea jucărie pe care am făcut-o e un brăduț din carton. Aici a funcționat munca în echipă. Mama a găsit ideea, tati și copilul au dat o nouă viață unei cutii de Lego. Apoi, în pași mici, mama și puiul cel mare au ornat brăduțul. Și, când credeam că e gata, din cutia cu materiale, tatăl a cules singurul nasture în formă de stea roșie și l-a fixat cu un bold în vârful bradului.

  Am folosit, deci, carton, hârtie colorată, steluțe aurii, abțibilduri în relief, mici decupaje în formă de globulețe și fulgi de zăpadă (de pe ambalajele abțibildurilor), un nasture, nucă de cocos - zăpadă ninsă pe brad.
  Băieții au măsurat, au tăiat, au lipit ce a fost mai greu. Abțibildurile au trezit atenția tuturor (inclusiv Mariei, care a decis să afle de ce sunt așa, în relief, și le-a desfăcut pe unele). Aveau motive specifice (cizmulițe, fulgi, brazi, Steaua Crăciunului) și erau amuzante prin volumul lor. Cu ajutorul meu, Matei a dichisit brăduțul și a constatat că arată a brad veritabil, doar niște luminițe lipseau.












   Din raftul cu jucării, am scos și o căsuță lucrată din traforaj și ne-am imaginat că e casa bunicii, cu bradul cel mare din curte, cu luminile aprinse, așteptând colindătorii
.

   În final, am decis că vrem să repetăm experiența. Mâine vom lucra felicitări pentru cei dragi. Am adunat din rafturi câteva cărți cu idei de crafturi și am hotărât că, de data aceasta, vom folosi și creativitatea noastră, dar și ideile istețe ale celor de la Editura Usborne, tot îl făcuseră pe cel mic să scoată sunete de admirație. Singura problemă e să-i găsim ceva potrivit și Mariei, e și ea cititor fidel și e musai să alegem cărțile cele mai cartonate, mai ... cu sunete, să aibă mult de lucru și să ne dea răgazul  de a duce la bun sfârșit două-trei felicitări.



marți, 25 noiembrie 2014

Săptămâna Bebelușilor Purtați și un wrap-tai personalizat

  Anul acesta a fost prima dată când m-am implicat în activitățile desfășurate în Constanța, în Săptămâna Bebelușilor Purtați. Molipsită de entuziasmul fetelor din grupul BabyWearing Constanta, am participat și eu la întâlniri (reale sau virtuale), la discuții, concursuri, am citit și am aflat lucruri noi și, în final, m-am ales cu două daruri pe care nu le voi uita prea ușor: un sling Poartă-mă și un wrap-tai Crisalida, înrudite prin culorile calde dar și prin frumusețea oamenilor care cred în purtarea bebelușilor.

 Cu un copil de un an și altul de cinci ani, purtarea fetiței mele mi s-a părut ceva de la sine înțeles. Pentru că vreau să mă bucur de căldura ei, de fiecare zâmbet, de priviri curioase, de complicitatea aceea plăcută care se naște între mine și ea când ne privim ochi în ochi, când îi sărut creștetul capului sau fruntea sau ochii sau fiecare obrăjor. Vreau să mă bucur și de mânuțele mici ale băiețelului care mă caută ca să se asigure că nu am uitat și de el, care caută să se joace și are nevoie de un partener (chiar de doi, e și mai bine). Să mai spun că vreau să fiu și gospodină, deseori? Adică n-am stare și mă aventurez doar cu ei prin magazine, librării, parcuri, plajă și am și pretenția de a pleca de pe unde ne plimbăm cu niscaiva bunătăți. Și am nevoie și de mâini libere, măcar din când în când.
  De la o vreme, începusem să mă întreb dacă singura soluție e mei-tai-ul. Cu slingul mă descurcam pe distanțe scurte, prin magazine, dar nu mergea pe distanțe mai mari (Maria are aproape 11 kg). Mei-tai-ul a devenit acel accesoriu pe care-l folosesc ușor, firesc, oricând. Numai că mi se tot părea că puntea îi rămâne mică Mariei. Și de o parte, și de alta, pe lângă piciorușe, rămâneau cam trei centimetri neacoperiți de material iar poziția specifică, în M, părea să nu se mai realizeze cum trebuie. Darul Ilincăi a venit la momentul potrivit. După surpriza premiului, am trăit încântarea de a descoperi un om tare fain, așa cum mi-e drag mie, din orașul meu de suflet, Iași. 
 A urmat o perioadă în care am discutat despre ceea ce-mi doresc, am așteptat noile materiale de la țesătorie, am visat la dungile multicolore și la cum o voi purta cât de mult pe Maria, nu în brațe, că e grea, ci în inventivele wrap-uri, sling-uri, mei-tai-uri, wrap-tai-uri, în orice mijloc de purtare care mă va ajuta să retrăiesc perioada în care bebelina mea era în burtică și eu mă legănam, cam cu același număr de kilograme ca și acum, când o port.
 Wrap-tai-ul a devenit, astfel, darul de un anișor al Mariei, făcut pe măsurile ei, încăpător și subțirel, bun și de iarnă, și de vară, ușor, vesel și practic. Și cu un pic de praf de somn pentru că, de la prima întâlnire cu el, micuța s-a cuibărit ca într-un marsupiu și în trei secunde dormea dusă, legănată de pașii mei, în drum spre grădinița lui Matei.





 Se numește wrap-tai, e practic și are, deja, atât de multe amintiri care se leagă de el: prima toamnă în care, în Constanța, mămicile au vrut să se știe că un copil poate fi oricând, oriunde e mama lui, lângă inima ei. Prima aniversare a Mariei. A împlinit un an și primele daruri au venit dintr-o lume virtuală, care are capacitatea de a deveni, uneori, reală, frumoasă, surprinzătoare, o lume care apropie oameni cărora le-ar fi venit greu să se întâlnească în alt fel. Oameni tineri, pasionați, capabili să schimbe în bine lumea în care trăiesc.
  Prima toamnă în care, fără să vreau, mi s-a făcut dor de Iași. Și, pentru că nu am putut ajunge noi la el, Iașul a venit la noi sub forma unui simbolic wrap-tai.





joi, 6 noiembrie 2014

Conferințele Uraniei și brioșele

Motto: Copiii nu sunt cărți de colorat. Nu ajunge să-i umpli cu culorile tale preferate. (Khaled Hosseini)


           Azi am făcut brioșe, cu fructe cu aromă de acasă, păstrate în congelator și strecurate în câte ceva bun când ne e dor de soare, de vară, de vacanță. De ce le-am făcut? Nu, nu pentru că am uitat că îngrașă, ci pentru că simțeam nevoia de a mă bucura mai mult de copiii mei și brioșele sunt un bun prilej de a te bucura.
            Festinul a început într-un mod inedit, cu nașterea impulsului, în timpul unei conferințe de parenting, susținută de Urania Cremene, la Hotel Iaki, în Mamaia.
  Intitulată 18 Tehnici Fundamentale de Parenting  pentru Copii Echilibrați și Părinți Împliniți, conferința a răspuns unei nevoi certe, pentru că sala era plină și părinții ochi și urechi, dornici să afle soluții pentru propriile semne de întrebare.
            Abordare celor 18 tehnici a avut darul de a ține publicul în sală, de a-l provoca să adreseze întrebări, să caute și alte răspunsuri, în întâlniri viitoare.
           Ce m-a ținut pe mine în sală, mai presus de orice, a fost grupul de părinți cu care am venit. După îndelungi ezitări, hotărâsem să merg, să-mi reactualizez anumite idei sau să le îmbogățesc. Un mail al organizatorilor ne rugase politicos (cu o zi înainte de eveniment) să  ne lăsăm copiii acasă, deoarece conferința se adresează părinților. Mi-am luat, totuși, cei doi copii din dotare și, cu inima în dinți, am intrat pe ușa sălii unde conferința începuse de câteva minute. Stânjeneala de a deranja un discurs început s-a mai estompat sub zâmbetele calde ale mămicilor mele curajoase. Un bebe în wrap-tai, altul într-o Luna, Maria nu mai era chiar o raritate. Toți trei, atât de cuminți cât sunt, de cele mai multe ori, copiii purtați și alăptați, conștienți de faptul că mama e mereu lângă ei.
    Următoarele trei ore au fost trăite ca într-un carusel de emoții. Trăiri provocate de discursul Uraniei, dar mai ales de mișcările fetiței, de nevoia celui mai mare  de a avea o altă activitate (își dorise să vadă marea, deci tati l-a dus să se plimbe și să se joace).
            Primul lucru care mi s-a părut util în modalitatea de organizare a informației a fost structurarea clară a ideilor, susținută de prezentarea pe slide-uri. Am identificat în Urania omul inteligent, echilibrat, apt de performanță, dar dornic să coboare la nivelul copilului, să și-l apropie și să-l sprijine în descoperirea lumii.
            Am recunoscut clasicele exerciții de spargere a gheții, elementele care țin de comunicare, de organizarea unui discurs menit să captiveze într-un timp scurt și să eficientizeze transmiterea informației.
            Provocați să-și imagineze propriii copii la 30 de ani, părinții din sală au abordat mine serioase, uneori îndurerate: fiecare își dorea un copil puternic, sănătos, echilibrat, fericit cu propria viață, dar era clar că nu e atât de simplu să obții toate aceste lucruri.
            Pentru mine, omul de rând, enumerarea nevoilor de bază ale fiecărui om a avut efectul ridicării unui văl de pe ochi. Intuitiv, știam tot ce auzeam, practic, uitam deseori unele idei, iar la ananghie aplicam sfintele tipare imprimate de familie în decenii. Mi-a prins bine, prin urmare, să aud despre competență  (sau nevoia de a crește, de a te dezvolta, de a învăța nestingherit), despre conectare (sau nevoia de a fi iubit necondiționat, de a primi și a dărui, de a contribui) și despre control sau nevoia de a hotărâ, de a face alegeri independente de voința altcuiva). Mi-a prins bine să înțeleg că lipsa oricărui element din cele trei menționate are efecte grave, manifestate imediat și/sau pe termen lung, ajungând până la lipsa totală a motivării și depresie.
            Plecând de la perechea clasică recompensă – pedeapsă, folosită în continuare atât de frecvent, Urania a amintit că prezența simultană a conectării, controlului și competenței duc la o stare de bine totală, la echilibru. Tehnicile enumerate în continuare sunt menite să satisfacă nevoile elementare și să permită unui copil (prin extensie, și unui adult) să devină el însuși.

I. Conectarea este posibilă prin:

1.Empatie (dacă un copil își dorește ciocolată, nu are rost să insiști spunând că nu este bună, este mult mai bine să-ți exprimi capacitatea de a-l înțelege, de a-l susține, ajutându-l să ajungă singur la o altă soluție).

 2. Întreabă - nu da comenzi. Unul dintre aspectele pe care l-am remarcat și eu la copii este exact acesta: suprasaturarea cu ordine, date de dimineață și până seară. (M. al meu chiar spune foarte frumos: - Vreau să am un timp al meu în care să mă lăsați să fac ceea ce vreau, cum vreau eu. De ce trebuie să fac mereu ceea ce ziceți voi? ) Întrebări precum  Ce încerci sa obții? Cum te simți? Ce ai învățat din experiența aceasta? Ce ai putea face pentru a rezolva problema data viitoare când te vei confrunta cu ea? satisfac nevoia de control și duc la rezultatul scontat.
   Pentru fiecare comandă pe care o dăm există alternative. E nevoie de timp și exercițiu pentru a găsi formularea cea mai potrivită. În loc de Spală-te pe mâini! Ce facem noi înainte de masă? În loc de Fă-ți temele! e de preferat Ce faci tu când vii de la școală? sau Îți faci temele acum sau după o jumătate de oră de joacă?

3. Iubire necondiționată. Pornind de la atât de des auzitul Dacă nu vii cu mine, te las aici., Urania a punctat ideea că mesajul care ajunge la copil este Te părăsesc dacă nu te comporți cum îmi place mie. Mai trist este că un copil înțelege, intuitiv, că nu-l poți părăsi oricând, oricum, și se sperie, pierzându-și și încrederea în părinți. Efectul se simte și asupra adultului, care va crede că nu este iubit și acceptat așa cum este el.
 Din aceeași categorie, e și notarea copiilor la școală, urmată de lauda părinților. Copilul va trage concluzia că este deștept doar când ia nota 10 și că este prost dacă nu-i iese bine ceva. E firesc să-l asigurăm pe copil oricând că este deștept, nu doar când vine cu nota 10. Să-i spunem câtă bucurie ne aduce, cât de fericiți suntem că face parte din viața noastră fără un motiv special. Principiul de bază este: Iubirea nu se dă, nu se ia, ea este pur și simplu!

4. Accentul pus pe unicitatea copilului - Să-i subliniem unicitatea, să evităm compararea copiilor (aud frecvent: Dacă el poate să ia note mari, tu de ce nu poți?). Mesajul pe care ar trebui să-l transmitem copiilor este că sunt unici, că îi iubim așa cum sunt.
  Important e ca o dificultate întâlnită să devină o șansă reală de a discuta, de a învăța. Sinceritatea noastră este importantă, evitarea manipulării e și ea crucială. S-a amintit tendința de a folosi televizorul, tableta, telefonul pentru a “cuminți “copilul, blocând dezvoltarea firească a creierului și ajungând la efecte numite atât de repede ADHD, spre exemplu.

5. Implică-l în familie. Tocmai pentru a nu abandona copilul în fața unui televizor, e firesc să fie implicat în tot ce se întâmplă în casă. Deși va lua mai mult timp să ducem la bun sfârșit oricare dintre treburile începute, pe tremen lung, efectele fac să merite acest efort. Copilul are nevoie să decidă ce se gătește, ce se cumpără, unde se merge într-un week-end, are nevoie să fie consultat când se iau hotărâri importante. E util ca el să învețe să gătească ajutându-și mama sau tatăl în bucătărie. (Brioșele noastre, deci, de aici s-au născut. Și au avut ca efect nu doar niște dulciuri de casă nechimizate și cu fructe din copacii bunicii, ci și un copil care a pus în bol făină, ouă, condimente, zahăr, a amestecat, a bătut cu mixerul compoziția, s-a prăfuit cu agent de afânare și s-a întrebat dacă ceea ce a ajuns în aluat va fi suficient pentru a ține aluatul crescut, a aflat cum e mai practic să spargi un ou, ce dă gust mai bun compoziției și multe altele. La final, era mândru de el și-i sclipeau ochii de bucurie, cum i se întâmplă, de altfel, de câte ori ne facem timp să-l luăm cu noi la bucătărie, să ne ajute).

6. Coboară din copac – e important să ne așezăm la nivelul lui, să empatizăm, să-l îmbrățișăm, să avem contact visual cu el. Conectarea facilitează corectarea (Da, ai greșit, hai să vedem cum corectăm.)
Mi s-a părut oportună și ideea de a te retrage din public, evitând sentimente de rușine, de vinovăție, de frică. Mi-am amintit de primele tentative ale copilului de a ne șantaja plângând de dragul unor dulciuri, în magazinele în care sunt expuse ostentativ. Încă mai cred că dacă am fi cedat rușinați de privirile mustrătoare ale celor din jur ne-am fi ales, mai apoi, mereu, cu scene la fel de elocvente (dorința copilului există, încercăm să găsim mereu variante de casă, cât mai sănătoase, vorbim, explicăm și, da, uneori cedăm și-i satisfacem nevoia, chiar dacă nu suntem noi convinși că e bine).

II. Competența
 1.      Creează spațiu și dă-i drumul – veghează fără a sufoca, lasă copilul să-și descopere limitele, să-și descopere drumul. Mergând cu un pas înaintea copilului, putem crea un cadru sigur, în care să învețe despre sine și despre lume.

 2.      Fii model și predă competențe – aici mi-a plăcut ideea de a gândi cu voce tare, ca un copil să învețe cum se analizează o situație, cum se rezolvă ea.
       Împărțirea abilităților în pași mici e o altă idee utilă: copilul nu va învăța să se îmbrace într-o zi, dar pas cu pas, va învăța să devină independent (mi l-am amintit pe M., încercând să-și scoată un tricou, scâncind că nu-i reușea, pe soțul meu care-l învăța cum anume să țină mâinile, cum să tragă de poalele bluzei, de bucuria lui că a reușit și de încântarea cu care se schimbă când vine de la grădiniță, mândru că o poate face singur). La un moment dat, se discuta despre combinarea stilurilor de învățare: auditiv, vizual… ) și m-am întrebat câți dintre părinții obișnuiți știu ce înseamnă așa ceva. De regulă, se ajunge la concluzia e că el, copilul, nu vrea, nu ascultă, deși el, părintele, a făcut tot ceea ce trebuia.

 3.      Greșeala – oportunitate de învățare – o idee esențială, neglijată deseori. Dacă un copil pierde un obiect, nu pedeapsa rezolva problema, ci empatia, analiza a ceea ce s-a întâmplat și încredințarea unui alt obiect, similar, pe care copilul să testeze ceea ce a învățat (Tratarea primelor dăți – importantă. Aici am fost puțin surprinsă, de regulă, reacționam prin a lipsi copilul de obiectul similar celui pierdut și, iată, nu e cea mai bună idee.).

 4.      Nu folosi pluralul – pentru că ia din responsabilitatea copilului. Deci, evităm Noi încă purtăm pamperși. Problemele copilului sunt ale lui și trebuie să învețe să și le rezolve, noi ascultăm și ajutăm, acolo unde se poate.

 5.      Întreabă și descrie – Descrie concret plusuri și minusuri: Ai făcut patul, văd că mai ai de strâns cărțile de pe masă.

III. Controlul

 1.      Creează spațiu pentru joaca liberăîn lumea modernă, copiii au pierdut timpul pentru joacă liberă, nu-și mai pot confirma valoarea în cercul de prieteni din jurul casei, se mișcă doar într-un cadru formal. Prin urmare, creăm spațiu pentru joaca liberă, nu cenzurăm în timpul jocului (Așa se face, așa trebuie să te joci.), lăsăm copilul să preia controlul.

Unul dintre exemplele mele favorite a fost cel cu desenul care NU  trebuie să fie în contur. Fapt pe care-l descoperisem și noi, după ce o educatoare ambițioasă a decis că trebuie să umilească un copil de trei ani și un pic, să-i facă n observații pentru că nu e capabil să deseneze în contur, nu desenează mereu ce i se dă ci vrea să deseneze și altceva și, culmea îndrăznelii, face copacii albaștri când ei sunt, evident, verzi. Ne-a liniștit atunci o prietenă profesoară de desen, care ne-a explicat calmă că unul dintre motivele pentru care copiii se îndepărtează de latura artistică este exact acest gen de insistență, dusă până-n pânzele albe. Ne-a vorbit despre etape de dezvoltare fizică și psihică și ne-a lămurit că trebuie să-i dăm timp copilului să crească. Azi, cumpărăm hârtie de desen, culori, acuarele, copilul desenează de drag, uneori chiar și în contur.
      S-a mai amintit, ca în treacăt, problema temelor imense, care țin copiii prinși la masa de lucru un număr de ore deseori mai mare decât cel pe care l-ar putea presta un  adult. Voci supărate au sesizat imediat că profesorii dau prea multe teme, fără să se consulte între ei. Urania a remarcat și reversul medaliei: într-o societate axată pe competență, profesorul care nu dă teme e socotit mai slab pregătit, părinții intră în panică, în final copilul are teme multe și pentru că solicită părinții.

 2.      Află-i opinia cu orice ocazie. Planificarea unui concediu, achiziționarea de bunuri, schimbarea unui comportament, toate pot pleca de la a afla opinia copilului.

 3.      Calmarea pozitivă – indiferent ce dificultate apare, e util să ne păstrăm calmul, să ne conectăm, să-l luăm în brațe, să empatizăm. Colțul de rușine, a trimite un copil supărat în camera lui sau a-l așeza pe un scaun nu sunt soluții care să ajute fără a avea și efecte negative. Calmul se va instala dacă îl ajutăm pe copil să facă ceea ce-i place (să alerge, să danseze, să deseneze sau să asculte o poveste). Afirmațiile pozitive și întoarcerea la întrebări vor fi utile pentru a-l responsabiliza, pentru a-l ajuta să găsească singur calea spre starea de bine.

 4.      Paranoia pozitivă.

 5.      Dezvoltă responsabilitatea.
^     6.  Oferă variante în cadru limitat.

Ultimele trei îmi sunt mie oarecum neclare, pentru că nu am putut asculta prezentarea cu toată atenția. Fetița obosise, era cald, așa că a rămas să completăm informația cu propriile lecturi. Dincolo de acest aspect, conferința are meritul de a ne fi adus informație valabilă, actuală, prezentată profesionist.