vineri, 4 martie 2016

Miracolul din Tekir, văzut din Dobrogea


    Întâmplător, primul film văzut în cinema după o lungă pauză a fost Miracolul din Tekir, în regia  Ruxandrei Zenide. Venisem fără așteptări, provocată doar de ideea de a vedea un film românesc, turnat în cea mai mare parte în Dobrogea, deci acasă.
  De la început și până la final am trăit sub imperiul acestei idei: că acasă se vede mai bine prin obiectivul camerei de filmat. Că, dacă mâine s-ar întâmpla să uit de unde vin, aș putea să revăd acest film și aș retrăi o perioadă esențială din viața mea. Sau dacă, prin absurd, ar dispărea Cazinoul de pe faleza Constanței și faleza însăși, aș regăsi o parte din ele imortalizată pe această peliculă.

Sursă foto - http://www.cinemagia.ro/filme/the-miracle-of-tekir-590840/postere/2030725/#gallery.


  Coproducție Elveția-România, Miracolul din Tekir are în distribuție nume confirmate de alte participări în proiecte importante:   Dorotheea PetreBogdan DumitracheElina Löwensohn, George Piștereanu .
 Premiat la Zurich Film Festival cu trofeul Best Swiss Film Award, filmul este turnat în doar 32 de zile, în locații care se reunesc într-un spațiu simbolic: Vulcanii Noroioși (județul Buzău), Techirghiol, Constanța, Măgura, Năvodari (județul Constanța).
 Dorotheea Petre este Mara, o tânără vindecătoare dintr-un anonim sat dobrogean. Femeia-vraci face parte dintr-un neam ales, harul fiind moștenit din mamă-n fiică, odată cu taina locului de unde pot lua nămolul viu, care poate vindeca trupuri și suflete.


Sursă foto - http://www.cinemagia.ro/filme/the-miracle-of-tekir-590840/imagini/2055899/#gallery

Sursă foto - http://www.cinemagia.ro/filme/the-miracle-of-tekir-590840/imagini/2055909/#gallery

 Sătenii îi acceptă, umili, darul, dar atunci când natura pare să se întoarcă împotriva lor și marea nu le mai poate asigura hrana, frica zilei de mâine îi îndeamnă să găsească vinovați printre ei și să decidă că singura soluția pentru a avea pește ca-n trecut este sacrificiul uman. Femeia-vraci devine vrăjitoare, singura care, cu forțele ei care scapă înțelegerii umane, ar putea fi vinovată de dezechilibrul din universul limitat al sătenilor.
   Atmosfera din proza fantastică a lui Mircea Eliade, din prozele lui V. Voiculescu pare să facă parte din scenariu. Pentru spectator, povestea se țese delicat, din imagini în nuanțe de gri, în tonuri blânde de galben-pai. Multe cadre surprind imagini ale mării, mereu încețoșate, ca o divinitate ascunsă de privirea muritorilor de rând. Nisipul, cu toate nuanțele lui, culorile pământului amintesc de o lume care pare plasată într-o altă dimensiune, ruptă de timpul și spațiul comun. 
   Povestea propriu-zisă pare simplă, dar sensibilă și cu valențe care se pot lămuri abia după ce ultima imagine a dispărut de pe ecran. Femeia vindecă, iubește dincolo de moarte, se sacrifică, greșește și este greșit înțeleasă, iartă și renunță la sine pentru a purifica ghiolul care-i dăruise pruncul din pântec.
  Personajul este unul de tip arhaic. Coborând în nămol, se abandonează și acceptă fără ezitare fiecare trăire, fiecare experiență. Ghiolul restituie lumii trupul ei rotunjit de sarcină, protejat, simbolic, de urmele de noroi. Ca o zeitate păgână, Mara se ridică mai puternică și se întoarce în lume. Sacrificiul ei naște un nou miracol. Copilul va aduce bucurie altei mame, va îndeplini un nou vis, primind un alt destin.
   Încercând să apere mama și pruncul, preotul satului renunță la statutul de paroh și acceptă rolul de ocrotitor al miracolului căruia îi este martor. Neînțeles de propriul duhovnic, de cel care-i slujea ca diacon, părintele Andrei (Bogdan Dumitracheeste un inițiat capabil să recunoască o hierofanie.
  Despre miracol, iubire, putere și slăbiciune, într-un film cu un discurs coerent, delicat, menit să te țină 90 de minute pe scaun, convins că privești, cumva, într-o lume de dincolo. 

 Trailerul surprinde atmosfera din satul pierdut pe malul mării și ceva din frumusețea eroilor.








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu