joi, 9 aprilie 2015

Noul Philips Performer Expert și testele aferente


  Dacă mi-ar fi spus cineva că timp de câteva săptămâni voi studia un aspirator pe îndelete, aș fi spus că glumește. Dacă mi-ar fi spus că după o lună nu mă voi sătura de studiat minunea de aspirator, aș fi râs copios. Pentru că aspiratul mi se pare treabă de om mai viguros sau de gospodină foarte hotărâtă să nu lase și altora de lucru, deci eu i-l las, de regulă, soțului meu. Și-l păstrez pentru mine doar în caz de forță majoră. Când e musai, când suntem singuri acasă și nu se poate altfel, când vreau să fiu eu foarte sigură că a zburat cât mai mult praf din covoarele de prin casă.
   Cum locuim aproape de mare, o parte importantă din an aspiratul era o chestiune plicticoasă și oarecum contraproductivă. Adică, pe de o parte aspiram, pe de alta, toată casa mi se părea mai degrabă prăfuită și țineam mult și bine ferestrele deschise pentru a simți iar aerul curat.

  Toată povestea aceasta s-a schimbat de când am avut ocazia să testăm Noul Philips Performer Expert 8725/ 09, clasa A, cu sac






  Prima impresie - e cu sac, deci, e cam același lucru cu buburuza noastră roșie, zgomotoasă și care mai degrabă prăfuiește decât curăță. A doua impresie - e, clar, altceva.

  Și am luat-o metodic. De la covorul cu delicate șanțuri decorative (pe care le curățam câte jumătate de oră, doar-doar va dispărea orice scamă), la parchetul din toată casă și fiecare ungher în care nu mai ajunsesem de ceva timp.









1.  Prima observație - nici fir de praf în casă. Deschideam geamurile de drag și din obișnuință dar, dacă ar fi fost nevoie, am fi putut să aspirăm, liniștiți, la orice oră, fie ploaie, fie ceață groasă sau orice altă vreme.Pur și simplu nu părea că se schimbă nimic în aer în raport cu momentul de dinainte de a aspira.

2. A doua observație - nivelul de zgomot e atât de redus (nivelul de zgomot e de doar 78  dB), încât nu mă mai poate mustra vecina că-i trezesc cățelul dacă aspir prea târziu, dar nici nu-mi trezesc copilul dacă aleg să fac curat în timpul somnului lui de prânz. Sau de dimineață. Iar de acest lux  nu-mi aduc aminte să fi profitat vreodată, pentru că era imposibil să fac curat cu vechiul aspirator în timp ce copiii se odihneau. Zgomotul (normal, ziceam eu), i-ar fi trezit imediat. Și... gata distracția.  

3.  O altă surpriză a fost firul de alimentare, suficient de lung încât să mă pot plimba prin toată casă cu aspiratorul (are 8 m), fără să fie nevoie să întrerup activitatea. Era, din nou, primul aspirator la care vedeam acest mic (și eficient) detaliu. Nu mă gândisem că se poate remedia problema, luam sâcâitoarea problemă a firului scurt ca pe un dat, de neclintit. Iată că se poate. Și e un alt motiv care transformă o activitatea de rutină, obositoare, într-o activitate  plăcută, eficientă.

4. Tubul flexibil, combinat cu o parte din aluminiu, telescopică, a eliminat o altă problemă. Cea a poziției gheboșate, intrate și ea în tradiție. Din adaptarea înălțimii tubului telescopic, rezultă o poziție relaxată a coloanei. Un alt punct important pentru mine și pentru soțul meu, resemnat să se aplece peste aspiratorul nostru bătrân. Interesant e că s-a ivit un nou pretendent la mâna.. aspiratorului și că a devenit util în educație. Brusc, juniorul familiei a decis că, la cei șase ani neîmpliniți, poate și el să dea cu aspiratorul. Date fiind facilitățile noului Philips Performer Expert, nu ni s-a mai părut nici joacă, nici glumă, ci o activitate pe care, măcar în camera lui, o poate desfășura la fel de eficient ca oricare dintre noi.

5. Capetele cu forme diferite. Cele două perii mari (una este TriActiveMax, eficientă pentru a strânge fiecare fir de praf), vin cu alte accesorii mai mici, care pot ajunge în fiecare colțișor, pe sub canapele, pot aspira tapițerie sau tastaturi, sertare sau rafturi copleșite de praf, jucării sau covoare cu firul lung, decorativ. 
   Peria Tri Active Max are și marele avantaj al unor roți ingenioase care o fac ușor de dus spre orice colț, indiferent de suprafața pe care alunecă.

 Din kitul de murdărire, nouă ni s-au părut grozave bilele de poliester, pe care le-am folosit în fel și chip. Inițial, au fost o pungă senzorială, numai bună de pipăit și de rupt. Apoi, au fost un pretext pentru a sesiza efectele energiei electrostatice și o sursă de amuzament (de la agitația din punguță, bilele prinseseră viață și se urcau pe mâinile noastre). În final, au sfârșit pe jos și au fost strânse ușor, rapid, cu același entuziasm de până atunci.

  Bombonelele și fâșiile de staniol au fost alte surse de clipe vesele. În plus, s-au adăugat nesfârșitelor fâșii de hârtie,bucățelelor de plastelină, Dar n-au mai fost motiv de oboseală extremă și nervi. Se auzea doar un:   -Să aducem aspiratorul. și ne vedeam liniștiți de joacă. Mai rapid ca niciodată, fără praful sâcâitor din aer, se făcea ordine.

6. Consumul mic - ne-a uns la suflet. Pentru că era un alt motiv de îngrijorare. Cum să dai de trei ori pe zi cu aspiratorul? Consumă! Ei, de data aceasta nu (prea) mai consumă. Cei 650 de W (clasă de eficiență energetică A) erau o treime din ceea ce consuma vechiul nostru aspirator. Cu rezultare incomparabil mai slabe.

7. Este ușor, deci se plimbă dintr-o cameră în alta, pe suprafețe diverse, fără un efort mare (are cam 5 kg).  Atât de ușor încât a putut fi plimbat și spre parcare și folosit și pentru a aspira mașina, că tot era pregătită de drum lung (sau venită de la drum lung, depinde de moment).

8. Sacul. Ne fusese teamă de el. Că e incomod de schimbat, că nu reține praful etc. Am constatat rapid că sacul avea o structură complexă, din mai multe straturi. Că aerul intra în aspirator cu scame, fire de păr, mici obiecte de pe jos și ieșea mai curat decât intrase, astfel încât inclusiv persoanele alergice sau copiii mici să fie, real, ajutați de utilizarea lui. 
 După ce l-am plimbat prin vreo trei case (am călătorit în perioada detestare, așa că aspiratorul a vizitat câteva județe, lăsând aceeași impresie bună peste tot :) ), am desfăcut, de curiozitate sacul și m-am speriat cât praf depozitase. Îl transformase într-o pâslă densă, amestecată cu bile de poliester, piese de Lego și multe altele. 
  Schimbarea lui a a fost ușoară (adică, mi-a ieșit și mie). 

9. Are filtre suplimentare - filtru Hepa 13 și AirSeal, care curăță aerul de orice impurități, captând și cel mai fin praf. Ele se schimbă anual, deci calitatea aerului se păstrează pe o perioadă îndelungată.







10. S-a folosit în acest aspirator mult creativitate.  Puterea de aspirare se reglează ușor de la butoane,  e ușor de trecut peste praguri, rezistent și mereu neașteptat de eficient. 
  Mi s-a părut util într-o familie mică (când este folosit mai rar) dar și într-o familie mare, folosit o dată sau de mai multe ori pe zi. La noi a eliminat celebra mătură, pe care bunica nu se îndura să n-o folosească când erau doar câteva firmituri de adunat, când decupa nepotul sau împrăștia nepoata cereale. Acest aspirator a convins-o că există, totuși, căi mai ușoare, mai economice și mult mai practice de a păstra curățenia.
  


În concluzie, încă testăm, încă descoperim noi inovații la aspiratorul nostru, dar nu ne-am mai întoarce la cel vechi pentru că am descoperit că se poate altfel. Cu mult, mult mai eficient. Și mai distractiv. Și mai ușor. 
  

Aici - prima întâlnire. Filmată stângaci, cu doi pui care erau tare curioși să vadă orice detaliu. 

vineri, 6 martie 2015

Mașina de brodat amintiri

    Prima probă a competiției Spring SuperBlog 2015 m-a făcut, prin tema ei, să mă întorc în timp și să retrăiesc unele dintre cele mai prețioase amintiri. M-am revăzut în casa bunicii materne, ascunsă printre pernele cu miros de busuioc, cu o candelă care pâlpâia ușor deasupra capului, lângă icoane. Afară ploua, ploaie caldă de vară, dar ploua îndelung, zi de zi. Fusese una dintre cele mai rodnice veri. În fiecare zi, bunica se retrăgea la mașina de cusut, iar eu citeam și ascultam cântecul sacadat al mașinii, împletit cu vocea caldă a bunicii. 
    Bunica s-a dus de mult într-o lume mai bună, dar amintirea mâinilor ei care lucrau harnice pentru tot satul și profilul ei scăldat în lumina cerului acela de vară ploioasă au devenit parte din mine. Mi-am dorit mereu să știu să folosesc o mașină de cusut, să știu să brodez pentru casă și copiii mei, pentru mine. Mătuși pricepute, mama, mi-au arătat puțin câte puțin din arta complexă a creației unei rochițe, a unei bluze sau a unor lucruri aparent banale, dar utile în casă: fete de perne și cearceafuri, fețe de mese, perdele. Dorința aceea profundă de a învăța și mai mult  a apărut, însă, odată cu nașterea copiilor mei. Poate că ceva s-a schimbat în mine, poate că a face cu mâinile mele obiecte de vestimentație și nu numai a fost doar o altă formă de a da frâu liber creativității. Mintea mea a început să proiecteze noi și noi imagini: de la jucării pentru copiii mei, la scutece textile (Doamne, ce bătaie de cap, ce de nopți pierdute cu studiul materialelor, al capselor, al aparatelor de prins capse, ce dezamăgire că lucrurile nu erau nici foarte simple, nici foarte ușor de transformat în realitate). Pentru fetiță, visam rochițe delicate și salopete vesele, numai bune de dus în parcuri, la joacă, șalvari multicolori și băsmăluțe înflorate. Pentru băiat, pantaloni nonconformiști și cămăși în trend, papioane elegante, asortate cu bretele ingenioase. 
   Primul pas a fost să iau la rând fiecare magazin de electrocasnice și să caut o mașină ideală, perfectă pentru a broda visele pe material textil, pentru a îmbrăca în veselie cele două odoare din dotare. Îmi aminteam bătrâna Ileana a bunicii, pedala care se tocise de-a lungul anilor. Îmi imaginam, totuși, ceva mai modern, mai ușor de folosit, mai silențios. Memoria mea reținuse și aventura reparațiilor acelei mașini străvechi, îmi era clar că eu n-aș fi fost în stare să scotocesc prin mașină și să meșteresc la suveică, să schimb singură ace, să strâng șuruburi fine, să ung mecanismele astfel încât cusătura să iasă impecabilă și nu creață, așa cum îmi ieșea mie la începuturile uceniciei pe lângă bunica. 
  De fapt, nu ceream chiar puțin de la mașina pe care o căutam. Îmi doream să fie rezistentă, mai inteligentă decât mine, dacă se poate, să știe să facă singură anumiți pași pe care, cândva, croitoresele îi făceau defalcându-i în n alți pași mai mici. Nu-mi ieșise din cap chinul la care mă supunea bunica în vacanțe punându-mă să cos butoniere și supraveghind atent fiecare mișcare, nu de alta, dar puneam sub semnul întrebării întreaga lucrare. Fie vorba între noi, bunica rămăsese marcată de o altă ispravă a nepoatelor, în care mânecile rochiei unei cliente deveniseră o minunată rochie pentru cea mai elegantă păpușă din casă. Așa că nu mai avea încredere să ne lase prin preajma mesei pe care se stivuiau materialele iar foarfecele erau puse bine, ele erau cele mai periculoase, se pare.
  Aș fi vrut să pot face cu mașina mea broderii finuțe, delicate, să mă pot mișca pe suprafețe foarte mici (cum au jucăriile), dar și pe suprafețe mari. Ceva lenjerii de pat cu broderie și monogramă nu mi-ar fi stricat, măcar așa, de dragul de a dormi ca pe vremuri, în cearceafuri albe și scârțâind a apret, ca la mama acasă.
   După ce m-am mai informat, am plecat în căutare de promoții vrednice de atenția mea și am dat peste modelul dorit aici. Marca Brother nu mi-a spus inițial mare lucru, dar datele tehnice mi-au rămas pe retină. Mașina de cusut Brother Innov-is 955 mi se părea un vis. Vedeam rochițele vaporoase ieșind de sub mâna mea, visam pălărioare și flori decorative de păr, fustițe elegante și bluze romantice.


   

 Mă gândeam la situațiile în care, la evenimente gen nunți, botezuri și altele asemenea, mă trezeam îmbrăcată în aceeași superbă rochie roșie la reducere, pe care, iată, o mai remarcase și altcineva și, ca să vezi, ei îi stătea mai bine (cum altfel, că e mai înaltă, mai subțire, pe ea stă bine orice). Cu un pic de talent și muncă serioasă, cu materiale alese cu grijă și modelul cel mai inspirat, exista șansa să nu mai fiu într-o astfel de ipostază. 
  Întorcându-mă, totuși, la noua mea meserie, cea de mamă, visam la mașina de cusut și pentru că îmi doream să-i învăț pe cei mici ceva esențial. Că lucrurile cele mai importante sunt acelea în care lași o parte din sufletul tău, lucruri pe care le faci cu dragoste, pentru cei dragi. 
   Purtându-mi fetița de când era doar un pui de câteva kilograme, o altă imagine care-mi zbârnâia prin minte era aceea a unui sling personalizat. Sau a unui wrap-tai cu motive românești, brodate pe panou. Să mai spun că m-aș fi încumetat și la un SSC mai complex? Mei-taiului i se puteau pune catarame și se transforma ușor într-un sistem care să fie ușor de pus și de scos de către mamă. Și SSC-ul (sistemul de purtare) îl visam personalizat, pentru că a purta bebelușul mi se pare atât de frumos, încât simt că trebuie să se vadă bucuria inclusiv în felul în care este decorat panoul sistemului. Sau în felul în care se prind inelele unui sling și se fac cusăturile unui wrap. Toate aceste lucruri care fac parte acum din universul meu de le visez decorate în culorile primăverii și ale zâmbetelor din ochii copiilor mei. Până la urmă, nimic nu mi se pare că este imposibil pentru o mamă care are puterea de a visa. 
   Și pentru că mașina acesta la care visez are și atât de multă tehnologie inclusă în ea, văd în ea și un bun prilej de a învăța noi lucruri, de a mă pune în mișcare, de a-mi demonstra că nu am îmbătrânit, ci sunt doar mai înțeleaptă cu doi copii și ceva ani în plus. Așa încât un ecran cu tehnologie touch screen, ceva funcții de editare, de rotire, de poziționare a modelului și de redimensionare a lui, un tăietor automat al firului nu vor face decât să-mi provoace fantezia și să mă determine să mă schimb, ca însăși viața.

duminică, 1 martie 2015

SpringSuperBlog 2015

   E primăvară. Știu sigur pentru că băieții mei s-au întors de la plimbare cu flori pentru mama și Maria, cu zâmbete și chef de joacă. 
  Știu și pentru că ieri a fost o zi superbă la malul mării, cu soare, o zi pe care am petrecut-o alături de oameni frumoși. În aceeași zi, am avut ocazia să particip la o conferință ținută de Otilia Mantelers și bucuria de a cunoaște mai multe colege care scriu la prima întâlnire a femeilor blogger, Întâlnirea Anuală a Bloggerilor Constănțeni.
Astăzi e o altă zi, care începe cu o provocare serioasă. Începe competiția SuperBlog, aflată la a zecea ediție.
 Cum începutul timid de primăvară aduce cu sine noi energii, îmi fac și noi planuri, pun pe hârtie noi obiective. Unul important este și acela de a-mi folosi creativitatea, de a învăța de la cei mai buni.  Spring SuperBlog 2015 (1-30 martie 2015) impune standarde de calitate ridicate participanților. Vă invit să aflați mai multe despre competiție și să luați parte la ea. Luna martie va fi, astfel, nu doar mai frumoasă ci și cu un plus de adrenalină.
  

sâmbătă, 14 februarie 2015

Un concurs și trei câștigători


       Pentru că este încă vremea de stat în casă și de ascultat povești, azi am extras  câștigătorii concursului organizat împreună cu Georgiana (Povesti pentru Vlad). În trei case va fi un pic mai multă poveste și un pic mai multă activitate efervescentă :).

      Mulțumind tuturor celor care ne-au împărtășit amintiri legate de primele experiențe ale copiilor lor, vă prezentăm lista celor care au participat la concurs:


  1. Maria
  2. Ecaterina
  3. Rodica Calin
  4. Ana Maria
  5. Madalina Manolea
  6. Otilia Tudor
  7. Giulio Granic (Andreea Granic)
  8. Ștefan
  9. Roxana Hangan
  10. John Smith  (Marasescu Gabriela)
  11. Oana Robu
  12. Teliceanu Georgiana
  13. Georgeta
  14. Adela
  15. Mami de Rares
  16. Lacry
  17. Delia
  18. Irina Marin
  19. Cati Manea
  20. Cornelia Buica
  21. Zoica Gherghina
  22. Adina
  23. Moniq
  24. Oana Ursache
  25. Rox Pop


     Random. org a decis că setul cu Povești pentru Vlad și cele două cărți ale Editurii Usborne, prezentate pe Citește cu minevor ajunge la


1. Georgeta (CD-urile cu Povești pentru Vlad)
  



2. Cornelia Buică (Things for girls/ boys to make and do)




3. Cati Manea (Things for girls/ boys to make and do)





  
   În plus, fiecare participant la concurs va avea 15 % reducere și transport gratuit la orice comandă de carte făcută în luna februarie de pe Citește cu mine
     
  Felicitări câștigătorilor! Vă voi ruga să-mi lăsați un mesaj (până pe data de 18. 02. 2015) care să conțină numele complet, adresa completă, un număr de telefon. În cazul în care nu voi primi toate datele de contact, voi efectua o nouă extragere. 
  Lecturi rodnice și experiențe de neuitat vă dorim!


joi, 5 februarie 2015

Cumpărături istețe și ceva mai multă economie în bucătărie (I)

  Pe Jamie Oliver l-am descoperit acum câțiva ani, când eram însărcinată cu primul copil și, sub efectul hormonilor, îmi era imposibil să fac altceva decât să citesc (cărți cu subiecte delicate, blânde) și să vizionez emisiuni care să-mi dea o stare de bine. 
  M-a surprins nonconformismul lui și ancorarea în realitate. Rețetele erau, unele, de restaurant de 5 stele, dar erau și multe care puteau fi făcute în bucătăria unui om normal, cu ingrediente obișnuite și ceva creativitate. 
  Provocarea  Fii #EroulSăptămânii  a Editurii Curtea Veche Publishing m-a făcut să-mi amintesc amuzată de toată strădania noastră de a ne organiza cât mai eficient, în vederea venirii primului copil și, mai apoi, a celui de-al doilea.
 Mi-am amintit de cum priveam uimită la emisiunea lui Jamie Oliver ( #SaveWithJamie)  și mă întrebam cum de nu-mi trecuse prin cap că și alții se străduiau să-și eficientizeze cheltuielile și că mă pot informa și din alte părți decât de la mama, că pot folosi și experiența altora. Punând cap la cap ceea ce știam din familie, ceea ce am descoperit din proprie experiență și ceea ce am citit/ văzut prin diverse articole pe net și prin n emisiuni, am ajuns la câteva idei pe care am încercat să le aplicăm constant, pentru rezultate pe termen lung.

1. Am stabilit ce ne place să mâncăm, să gătim, combinând preferințele alimentare diferite și necesitățile pe care le aveam fiecare dintre noi. 

2. Am început să ne facem liste de cumpărături și să fim mai atenți la ofertele mai mult sau mai puțin reale, am citit cu mai multă atenție etichetele, prețurile (cel real, notat cu litere mici, era, deseori, mai mare decât ne așteptam văzând doar prețul pe suta de grame). 

3.Ne-am ținut de listele de cumpărături (nu ne-a ieșit mereu, dar am perseverat), evitând să luăm n produse care să ajungă, veștede, la coșul de gunoi. Deseori, era mai ieftin să luăm cantități mai mici, chiar din cartier, decât cantități mari, la sfârșit de săptămână, din supermarket, fără a fi siguri că avem nevoie de tot ce cumpăram.

4. Am studiat un pic mai atenți piața, mai ales piețele din oraș. Ne-am orientat spre piețele de en-gros, mai ales toamna, când ne puneam la congelator cantități mai mari de ardei, vinete, conopidă, fasole verde.

5. Am folosit congelatorul mult mai serios decât o făceam acasă la părinți. Ei foloseau pivnița și cumpărau rareori legume din piață pe timp de iarnă. Noi ne resemnasem cu prețurile din marile magazine, până am sesizat că e mai simplu să facem o ședință de copt masiv la grătar vinete și ardei, de gătit intens compoturi, sucuri de roșii și ardei, decât să tot fugim iarna după ele prin piață. Controlam și mult mai bine calitatea a ceea ce ajungea în farfuria noastră și a copilului, era amuzantă claca pe care o făceam cu bunicii la pregătit conserve și legume congelate pentru iarnă. În plus, era chiar plăcut când tot căutam prin debara ardeii de la mama, compoturile de piersici de la mamaia, cireșele și vișinele congelate numai bune pentru tortul cu fructe... de pădure.

6. Tot congelatorul a fost o sursă de economie și pentru diverse produse pe care le luam și ne doream să nu se perimeze rapid. Așa că, din căpățâna prea mare de țelină, spre exemplu, o parte ajungea în ciorbă, alta într-o salată asortată iar ultima în congelator, pregătită pentru următorul fel de mâncare.
  Tot acolo cazam peștele care ne prisosea, carnea de pui sau de curcan. Constatasem că ne putem porționa și singuri carnea și ne convenea să luăm o cantitate rezonabilă pe care să o porționăm pentru două-trei feluri de mâncare.

7. O altă sursă de economie a fost ... lectura. Lectură orientată spre ce și cum e mai sănătos să consumi. Am descoperit, treptat, semințele, legumele, fructele mai putin utilizate înainte (gen fructe de pădure, afine, zmeură, dar și ciuperci sălbatice, pe care le-am introdus în alimentație, provenite din surse sigure).

8. Am introdus în alimentație și surse de proteine mai puțin utilizate înainte (de la organe, supă de oase, la acele legume revenite la modă: linte, bob, năut).

9. O sursă de alimente sănătoase și ieftine au fost cele cultivate în familie sau culese din natură. Despre ele, într-un alt articol. 

Le invit să răspundă provocării Editurii Curtea Veche Publishing pe Roxana, Larisa și Irina
 Abia aștept să aflu cum e la voi :), cum răspundeți provocării  Fii #EroulSăptămânii  ( și cum vi se pare emisiunea  #SaveWithJamie). 



miercuri, 4 februarie 2015

Ianuarie, 2015 - în imagini







  Ianuarie a fost o lună neobișnuit de caldă la malul mării. Cu puțină zăpadă, cu ceață groasă, cu ploaie, dar și cu temperaturi de până la 10-12 grade, cu zile însorite în care visam la primăvară. O lună plină de evenimente, de întâlniri, ieșiri în patru pe malul mării sau în parc.
   A fost o lună agitată, cu multă muncă legată de pasiunea noastră pentru cărțile Usborne, cu proiecte noi și speranțe care devin realitate încet-încet.
   Au fost zile frumoase în care am descoperit noi jocuri, jucării noi pentru cei mici, ingenioase, simple, provocatoare.
     Am redescoperit cărți pe care le iubim și ne-am jucat cu ele (cu Ghici cât de mult te iubesc, de Sam McBratney, cu mai vechea noastră iubire, Cărțile cu Apolodor, de Gellu Naum, cu Basmele pădurii, de Rina Singh, altă carte pe sufletul nostru și cu multe altele, care ne trec mereu prin mâini). Ne-am făcut personaje din hârtie, cu ochișori care le dansează pe chip, din șosete sau din materiale reciclate, ne-am amuzat și ne-am simțit bine împreună. 
      Ne-am văzut cu oameni dragi și am dus dorul altora. Am visat la munte și am mai crescut nițel.  Am visat la curtea bunicii și la toate sufletele din ea și ne-am imaginat zburdând vara prin ea. Am tânjit după Dunăre și mi-au mângâiat privirea culorile apusului la mare. Sau ale răsăritului. 
  Au apărut cuvinte noi în limbajul celei mici și noi preocupări în existența celui mare. Cresc și mă amuz gândind că nu mă duce capul cum m-aș simți cu mai mult timp liber și cu ei mai mari, mai independenți.
   
     



joi, 29 ianuarie 2015

Povești pentru Vlad, pentru copilul meu sau al tău

   Una dintre cele mai frumoase amintiri pe care o avem de la începuturile noastre în ale creșterii de prunci este cea a poveștilor pe care le născoceam pentru cel mic. Curios, energic, copilul era mereu dornic de povești și ne-am văzut nevoiți să ne folosim de orice detaliu din lumea care ne înconjura ca să-i bucurăm momentele de dinainte de somn, drumurile lungi cu mașina sau lungile după-amiezi în care nu prea puteam ieși din casă. Din păcate, nu am înregistrat sau scris pe nicăieri ceea ce gândeam atunci și delicatele povestioare s-au spulberat ușor, lăsând o vagă imagine în mintea noastră și amintirea bucuriei imense cu care ne punea mereu să-i povestim.

   De câteva zile, retrăiesc intens acele momente prin intermediul unui dar venit de la o mămică minunată, Georgiana. Poveștile pe care le-a conceput pentru Vlad, băiețelul ei, au devenit CD-uri care pot dărui și altor copii bucuria de a călători în universul complex al vieții în lumea satului. Mi-am adus aminte de fiecare floare din grădina bunicilor, de fiecare furnică, buburuză sau pasăre despre care eram întrebată, la care copilul meu se uita cu uimirea celui care descoperă un miracol. Mi-am amintit de bucuria din fiecare clipă pe care cel mic o petrecea cercetând lumea în care a venit.

   Apoi m-am bucurat să-l văd cum ascultă în tihnă, zile la rând, iar și iar, cele trei CD-uri din setul primit în dar. În viața noastră au intrat personaje precum Puf, albina Martha, Gutuie, Tic (șoricelul de câmp). Aventurile micilor personaje au fost urmărite cu sufletul la gură, copilul a cerut liniște deplină și a avut de protestat când a fost rugat să ia o pauză și să meargă la masă. Sub figura noastră serioasă au apărut zâmbete de părinți mulțumiți că a găsit ceva care să-l bucure într-atât încât să nu se desprindă minute bune de masa la care mânuțele lucrau pe o carte cu abțibilduri iar urechiușele înregistrau fiecare detaliu.

     Să vă spun că ne-am amuzat descoperind termeni populari sau regionali pe care cel mic nu avea de unde să-i știe (gen coșerzamnic), că poveștile i-au fost perfect familiare pentru că fiecare vacanță e o incursiune în lumea de la sat, cu obiceiuri și oameni de multe feluri, cu gospodării ca pe vremuri   (despre care am mai scris aici)?
   Prin urmare, povestirile acestea ne vor mai încânta mult timp, pentru că vom găsi, iar și iar, câte ceva ce să descoperim în ele.

  Pe blogul ei, Povești pentru Vlad, Georgiana își prezintă o parte din munca devenită CD-uri cu povești. Nu se văd acolo lungile ore de concepere a poveștilor, de înregistrare,  editare, fiecare detaliu pe care mămica l-a gândit și l-a pus în practică pentru a transforma un moment de grație trăit alături de propriul copil în alte nenumărate momente magice trăite de alți copii.

   Spre bucuria noastră, Georgiana ne-a dăruit și un set pe care îl putem da unei cititoare a blogului. Pentru a înmulți darul, vom dărui și două cărți Usborne, prezentate de mine pe pagina Citește cu mine. 

Cele trei CD-uri sunt acestea:

sursă foto


                            

sursă foto




sursă foto


                           

   

   Cărțile pe care le vom dărui sunt menite să-i ajute pe cei mici să-și dezvolte creativitatea și să le bucure fiecare moment în care vremea mai puțin prietenoasă i-ar putea ține în casă.


sursă foto
 Ce pot face micuții cu ele? În primul rând să viseze, apoi să transpună visele în realitate. Să-și facă jucării cu propriile mânuțe, să dea chip prințeselor, să recreeze grădina bunicilor sau să-și înrămeze amintirile de vacanță în cadre originale.






    Pentru băieți, provocările sunt speciale: să descopere secretele unor hărți vechi, să descindă în lumea romană sau în Egiptul antic, să dea viață unui dragon din povești sau să cucerească un castel romantic. Vă lăsăm, însă, plăcerea de a le descoperi.


sursă foto


 Cele trei daruri vor ajunge la trei cititoare care vor urma pașii de mai jos:
- like paginii Povesti pentru Vlad;
- like paginii Citește cu mine;
- dați share acestui articol pe pagina personală;
- lăsați un comentariu, aici, pe blog,  în care să ne povestiți una dintre primele amintiri pe care le aveți despre felul în care cei mici percep lumea care-i înconjoară.



Concursul începe azi, 29 ianuarie 2015, și va dura până pe 13 februarie. Pe 14 vom extrage câștigătorii cu Random.org.

Lecturi rodnice și clipe cât mai frumoase care să scrie povestea pe care o trăiți alături de cei mici!


P. S. Pentru desfătare, o povestioară care pe noi ne-a amuzat:




vineri, 16 ianuarie 2015

Ilustrated Children's Bible (slipcased) - Editura Usborne

   Ilustrated Children's Biblie (slipcsed), volumul publicat la Editura Usborne, impresionează, în primul rând, prin eleganța cu care este realizat. Supracoperta cartonată asigură integritatea unei cărți care este gândită pentru a fi citită des, răsfoită de un copil curios, căruia are menirea să-i lămurească întrebări esențiale cu privire la spiritualitate. 
   Volumul este cartonat, legat în pânză crem, cu o copertă pe care se îmbină culorile obișnuite și auriul care duce cu gândul la valoare lucrurilor indestructibile.
Fiecare pagină este antichizată, nuanța de bază (galben-pal, de regulă) sugerează vechimea cărții și, implicit, a textului. Desenele duc cu gândul la felul în care percepe un copil lumea și la modul în care o poate reprezenta prin desen. În același timp, sugerează dimensiunea sacră și faptul că, prin poveste, copilul pătrunde într-un alt univers, fascinant.
   Cele 192 de pagini, format mare (276 x 216 cm), sunt redactate într-un limbaj accesibil unui copil de peste 6 ani. Autorii au creat un text care să fie citit inițial de părinte, apoi de copil, pe măsură ce capătă încredere în propriile forțe. Fraza curge, captează atenția și o ține trează pe măsură ce micul cititor află despre nașterea tuturor celor care există: lumina și întunericul, apele și pământul, plantele și animalele, omul. Fiecare desen nouă ni s-a părut o sursă de inspirație. Delicate, în culori calde, primele imagini ne-au dus cu gândul la frumusețea din grădina Edenului. Cei mici și-au plimbat mânuțele peste fiecare pagină, au mângâiat, au pipăit, au luat în brațe cartea și au așteptat cu nerăbdare povestea aceasta unică.








 Pe Noah, unul dintre primele personaje întâlnite, copiii îl știau și dintr-o altă carte, o versiune pentru cei mici, Noah's ark. Aflaseră de acolo despre arca lui, despre potop și animalele pe care le salvase înțeleptul. Dar multe alte personaje, din Vechiul Testament sau din Noul Testament, le erau necunoscute.





 Cum textul este suficient de mare, noi ne-am propus să o răsfoim într-o primă fază, să discutăm pe margine imaginilor și să ne axăm pe câteva idei de bază. Ghidați și de întrebările lui Matei, am încercat să aflăm mai multe despre felul în care este prezentată în Biblie nașterea lumii, despre primii oameni. Am ajuns, totuși, destul de rapid, la pruncul Isus. În mintea lui Matei rămăseseră destule întrebări legate de ce înseamnă Crăciunul și anticipa deja, prin informațiile solicitate, Paștele.





 Ne-am lăsat purtați de discuții, am răsfoit, am admirat imagini, convinși că drumul prin lumea acestei cărți este abia la început.


Mai jos, alte imagini din carte, în toată frumusețea lor.














Finalul cărții aduce întâlnirea cu o hartă a locurilor menționate în Noul Testament și cu un index al numelor pe care cititorul le-a întâlnit pe parcursul lecturii (Who's who in the Bible). Ambele, la fel de utile în avalanșa de informații noi, pe care copilul le va asimila mai ușor și cu plăcere răsfoind această carte.









First Sticker Book: Space - Editura Usborne


    
    În mod obișnuit, pentru un părinte e o provocare să aducă o carte în mâinile unui copil. Dacă acea carte este bine aleasă, provocarea poate fi să-l desprinzi de carte și nu să-l apropii. 

   Deși doar o carte cu abțibilduri, First Sticker Book: Space, de la Editura Usborne i-a atraas atenția lui Matei imediat și a fost imboldul care a pus toată familia în acțiune o bucată bună de timp. Preocupat de ceva timp de subiect, se juca deja cu Lego, imagina vehicule capabile să circule pe suprafața Lunii, rachete capabile să înfrângă gravitația și să ajungă cât mai departe de Pământ, cerea detalii legate de modul de trai al oamenilor care zboară în spațiu, întreba despre posibilitatea de a trăi pe alte planete. Cărticica-jucărie de mai jos nu a făcut decât să-i structureze în minte anumite idei și să-i dea ocazia să fie creativ, să mediteze la alte întrebări, să imagineze noi zboruri interstelare.
   Prin urmare, a desprins o pagină cu abțibilduri și a căutat rapid paginile pe care trebuia să le completeze. Discret, urmăream să văd dacă asociază corect abțibildurile cu paginile indicate în instrucțiuni. La cererea lui, i-am prezentat textul scurt care anticipa exercițiul de căutare și asociere și l-am lăsat să se bucure de plăcerea de a sesiza detalii pe care le recunoștea sau imagini mai puțin cunoscute, care cereau lămuriri suplimentare.
   Întrebările au apărut în cascadă: de ce poartă costum astronauții? De ce plutesc în navele lor? Cum se hrănesc? Cât timp stau în spațiu? Putem merge și noi pe Marte? Cine  a zburat primul în spațiu? Se poate face și el astronaut?








    Fără să pot anticipa când se va opri ploaia de întrebări, ne-am bucurat de imaginile frumoase ale sistemului solar, am aflat că sunt planete care au mai mulți sateliți decât Pământul și ne-am propus să reproducem, în felul nostru, sistemul solar.



   Primele stickere au nimerit pe mobilă. De acolo, s-au întors cuminți spre carte. Cum Matei avea asistență în persoana Mariei, joaca a a fost mai amuzantă dar a produs și mici avarii unor imagini autocolante. Ne-am asumat rezultatele și am mers mai departe, încântați de atenția pe care o dădea gâza de un an și trei luni fiecărei mișcări pe care o făcea fratele mai mare.








După minute bune de ales autocolantul potrivit și potrivit la locul lui în schema sistemului solar, de discutat despre dimensiuni ale planetelor, sateliți naturali și artificiali, atmosferă, mijloace de a te deplasa în spațiul cosmic, a trecut la o altă planșă, care-i amintea de unul dintre darurile primite de Crăciun - un telescop.



   Cum constatase că în orașe se văd puține stele pe cer, am avut de discutat și despre subiecte conexe - despre poluare și felul în care ea răpește ceva din frumusețea nopții, despre locuri potrivite pentru a observa cerul înstelat, despre cerul bogat din curtea bunicii, în care văzuse primele stele căzătoare.

   S-a amuzat potrivind comete și stele căzătoare, a tot mutat autocolantele până au încăput și au completat imaginea de ansamblu. Pentru că mărimea abțibildurilor varia, am ajuns să discutăm despre plan apropiat și plan îndepărtat, despre felul în care percepem realitatea.

   



A treia planșă s-a dovedit deja cam mult pentru el. A completat entuziasmat detaliile mai mari, pe cele de finețe lăsându-le pentru o altă zi. A ținut să-mi amintească tot ce știa despre energia solară, multe lucruri învățate tot în joacă, datorită unui elicopter care funcționează cu energie solară.





   M-am convins, încă o dată, că este la vârsta la care asimilează informațiile cu o viteză uimitoare.
Stația spațială l-a făcut să-și aducă jucăriile din Lego și să completeze imaginile din carte cu propriile creații: o rachetă, avioane, mașini de teren.






               


   Apoi, a desenat o rachetă, explicându-mi la ce folosesc hublourile, care-i rostul flăcărilor care se văd în imagine. Îl priveam amuzată nu doar de creațiile plastice, cât mai ales de entuziasmul lui. Fără a fi prea academică, joaca noastră era proaspătă, spontană, efervescentă, iar trecerea de la o activitate la alta o făcea fără să aștepte sugestia mea.


    Primul sistem solar imaginat de noi a fost simplu, amuzant prin cominația de obiecte aflate la îndemână cu care am reprezentat planetele: mingi, inele dintr-o piramidă de-a Mariei și fructe. Am încercat să respectăm proporțiile, am renunțat la sateliți (planetele-măr erau amenințate cu dispariția iminentă din peisaj și nu era timp de alte detalii) și ne-am declarat încântați de rezultat.

    Pentru data viitoare, inginerul-șef proiecta deja o rachetă care să se înalțe de la sol (își tot pune întrebarea cum să învingă legea gravitației) și o machetă mai reușită a sistemului solar. L-am lăsat să viseze și ne-am luat la revedere de la cartea ingenioasă care-l pusese pe jar mai bine de două ore.





duminică, 4 ianuarie 2015

Mozaicul lunii decembrie

A trecut Crăciunul iar eu mă uit la bradul împodobit și-mi doresc să prelungesc mult, cât mai mult, starea de bine în care ne-am instalat în perioada aceasta. E un fel de refuz de a păși în timpul istoric, de a părăsi timpul sacru, care pare să nu treacă și care păstrează starea aceea de bucurie, de pace interioară, concentrarea pe noi înșine, trăită, paradoxal, în timp ce ne gândim la sensul profund al celor pe care le trăim.


.