În mod obișnuit, pentru un părinte e o provocare să aducă o carte în mâinile unui copil. Dacă acea carte este bine aleasă, provocarea poate fi să-l desprinzi de carte și nu să-l apropii.
Deși doar o carte cu abțibilduri, First Sticker Book: Space, de la Editura Usborne i-a atraas atenția lui Matei imediat și a fost imboldul care a pus toată familia în acțiune o bucată bună de timp. Preocupat de ceva timp de subiect, se juca deja cu Lego, imagina vehicule capabile să circule pe suprafața Lunii, rachete capabile să înfrângă gravitația și să ajungă cât mai departe de Pământ, cerea detalii legate de modul de trai al oamenilor care zboară în spațiu, întreba despre posibilitatea de a trăi pe alte planete. Cărticica-jucărie de mai jos nu a făcut decât să-i structureze în minte anumite idei și să-i dea ocazia să fie creativ, să mediteze la alte întrebări, să imagineze noi zboruri interstelare.
Prin urmare, a desprins o pagină cu abțibilduri și a căutat rapid paginile pe care trebuia să le completeze. Discret, urmăream să văd dacă asociază corect abțibildurile cu paginile indicate în instrucțiuni. La cererea lui, i-am prezentat textul scurt care anticipa exercițiul de căutare și asociere și l-am lăsat să se bucure de plăcerea de a sesiza detalii pe care le recunoștea sau imagini mai puțin cunoscute, care cereau lămuriri suplimentare.
Întrebările au apărut în cascadă: de ce poartă costum astronauții? De ce plutesc în navele lor? Cum se hrănesc? Cât timp stau în spațiu? Putem merge și noi pe Marte? Cine a zburat primul în spațiu? Se poate face și el astronaut?
Fără să pot anticipa când se va opri ploaia de întrebări, ne-am bucurat de imaginile frumoase ale sistemului solar, am aflat că sunt planete care au mai mulți sateliți decât Pământul și ne-am propus să reproducem, în felul nostru, sistemul solar.
Primele stickere au nimerit pe mobilă. De acolo, s-au întors cuminți spre carte. Cum Matei avea asistență în persoana Mariei, joaca a a fost mai amuzantă dar a produs și mici avarii unor imagini autocolante. Ne-am asumat rezultatele și am mers mai departe, încântați de atenția pe care o dădea gâza de un an și trei luni fiecărei mișcări pe care o făcea fratele mai mare.
După minute bune de ales autocolantul potrivit și potrivit la locul lui în schema sistemului solar, de discutat despre dimensiuni ale planetelor, sateliți naturali și artificiali, atmosferă, mijloace de a te deplasa în spațiul cosmic, a trecut la o altă planșă, care-i amintea de unul dintre darurile primite de Crăciun - un telescop.
Cum constatase că în orașe se văd puține stele pe cer, am avut de discutat și despre subiecte conexe - despre poluare și felul în care ea răpește ceva din frumusețea nopții, despre locuri potrivite pentru a observa cerul înstelat, despre cerul bogat din curtea bunicii, în care văzuse primele stele căzătoare.
S-a amuzat potrivind comete și stele căzătoare, a tot mutat autocolantele până au încăput și au completat imaginea de ansamblu. Pentru că mărimea abțibildurilor varia, am ajuns să discutăm despre plan apropiat și plan îndepărtat, despre felul în care percepem realitatea.
A treia planșă s-a dovedit deja cam mult pentru el. A completat entuziasmat detaliile mai mari, pe cele de finețe lăsându-le pentru o altă zi. A ținut să-mi amintească tot ce știa despre energia solară, multe lucruri învățate tot în joacă, datorită unui elicopter care funcționează cu energie solară.
M-am convins, încă o dată, că este la vârsta la care asimilează informațiile cu o viteză uimitoare.
Stația spațială l-a făcut să-și aducă jucăriile din Lego și să completeze imaginile din carte cu propriile creații: o rachetă, avioane, mașini de teren.
Apoi, a desenat o rachetă, explicându-mi la ce folosesc hublourile, care-i rostul flăcărilor care se văd în imagine. Îl priveam amuzată nu doar de creațiile plastice, cât mai ales de entuziasmul lui. Fără a fi prea academică, joaca noastră era proaspătă, spontană, efervescentă, iar trecerea de la o activitate la alta o făcea fără să aștepte sugestia mea.
Pentru data viitoare, inginerul-șef proiecta deja o rachetă care să se înalțe de la sol (își tot pune întrebarea cum să învingă legea gravitației) și o machetă mai reușită a sistemului solar. L-am lăsat să viseze și ne-am luat la revedere de la cartea ingenioasă care-l pusese pe jar mai bine de două ore.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu