Și, cum mai merge școala de acasă?

    ,,Și, cum mai merge școala de acasă?,, Prietena mea mă întreabă curioasă. Are emoțiile ei și știe, ca fiecare părinte, că nu se face școală pretutindeni la fel.

       ,,Cum vrea.,,, îmi vine să-i spun, cu gândul la n zile în care coloana mea scârțâie de durere de la statul încremenit în aceeași poziție pe scaun. Vorbesc de școala copiilor, că acolo e mai simplu și doare mai puțin.

      Cum să doară mai puțin, mi-ar zice părinții amărâți că nu se face destul, că doamna nu corectează, nu predă, nu stă pe platformă, nu…

      Păi, strict în cazul meu, nu doare așa rău. Că n-am niciun dubiu că vor trăi  bine-mersi și fără ce nu apucă doamnele noastre să pună în copii în acest moment. Mai sunt și eu pe aici, mama, și mi se pare un vis că pot să stau mai mult cu ei acasă, că văd ce și cum au acumulat sau nu. Că văd, mai ales, pe cine lăsam atât de multe ore la școală sau acasă, aplecați deasupra caietelor, fără ca eu să pot sta prea mult cu ei de vorbă, fără să-i privesc, să le urmăresc ochișorii și gândurile. Eram o persoană cât de serioasă puteam să fiu eu și tânjeam mereu după copiii mei. Și pierdeam clipe, zile și ani din viața lor.

       Când una dintre doamnele noastre i-a luat mai încet, lăsându-i să-și trăiască emoțiile, să se adapteze la izolare și să se bucure de familie, a apărut panica. Nu e treabă serioasă, nu-i ajută pe copii, nu-i pasă de ei. Nimic nu s-a înțeles din blândețea și delicatețea cu care le proteja doamna sufletul de răul lumii gândind să nu se mai pună o altă presiune pe copii. Și pentru că fișele nu erau destule, nici link-uri cu n activități, filme, muzică, povești, s-a început etapa a doua, cea ,,serioasă,,. Cu teme și mai multe, cu n ore de descifrat și manuale, și culegeri, și teste on-line și… cât de mult. Doamne-feri să stea copilul și liber, dacă i-o veni ideea să mai gândească și el, dacă i-or veni idei să se și joace singur, să fie și el om, nu doar elev… Nedumerit, copilul cel mare a întrebat:

     -Dar pe copii i-a întrebat cineva dacă vor și mai multe teme?

    - Păi, știi, se simt copiii neglijați, zic părinții… Tu cum te simți? întreb și eu, aproape îngrijorată.

    - Eu? Foarte bine. Și nu vreau să-mi stea nimeni ca un ghimpe-n coastă.

   Mă cam amuz, dar recunosc că noi ne-am rânduit atât de frumos fiecare zi că numai stresul temelor interminabile nu ne lipsea. Un raft din bibliotecă s-a umplut cu volume de sute de pagini pe care puștiul de 10 ani le-a devorat fericit că are timp. Au pictat pe săturate, au modelat, au făcut ierbar, au fugărit fluturi și au cules păpădie. Au studiat de aprope fluturii găsiți în flori și gărgărițele și am văzut documentare sau materiale 3 D despre fiecare subiect care ne-a atras atenția. S-au mângâiat, au râs, au ascultat muzică și au dansat. S-au jucat cu lego mult, împreună, atât de frumos cum nu-i văzusem de mult timp. Poate și pentru că fetița abia acum a făcut o pasiune pentru acest jos. Materiale nenumărate adunate pentru lecții visate și nepuse în practică din lipsă de timp ne-au dat de lucru ore în șir. Și ne-au adus iar și iar bucurii simple, profunde. Dezlegată de  obligații, am putut să mă joc cu ei cum nu o făceam înainte. Conștientă, e drept, că lumea noastră se schimbă într-un mod straniu, pe care îl intuim doar și care ne sperie tocmai pentru că e atât de straniu.

          Cât despre școală și ce așteptam de la ea… Am găsit exact ce mi-a trebuit. Temele doamnelor ne ajungeau mai mult decât ne doream și erau punct de plecare spre ce ne plăcea și ni se părea nouă necesar. N-am trăit nicio clipă senzația că pierdem ceva pe această atât de necesară parte academică. De ce? Pentru că nu cred că lumea spre care navigăm va da chiar atât de multă atenție acestui tip de predat care presupune n ore de repetat aceleași tipuri de exerciții. Cred că multă creativitate, capacitate de a lucra în echipă și flexibilitate vor fi mai importante decât până acum. Fără a neglija informația… dar…  atât de multe surse există acum, doar la un clik sau la o întâlnire virtuală distanță. Și atunci? De ce atât de multă panică?

          Platforme on-line pe care nu le foloseam decât rareori au devenit parte din zilele noastre. Pe ieșenii de la ASQ.ro îi știam deja, din perioada în care căutam soluții pentru copiii mei prea conectați la tehnică, incapabili să se mai concentreze și la modul nostru tradițional de a lucra. Platforma lor, atât de practică, a mers de minune pentru clasa a IV-a, dar și pentru copiii mei de gimnaziu. Pentru liceu, era încă în dezvoltare și acolo am găsit alte moduri de a continua învățarea.

          Celei mici, fișele venite de la doamna noastră i le-am completat cu lecțiile minunatei Ema, prietena mea descoperită în mediul virtual, învățătoare și blogger talentat. Am lăsat-o liniștită să învețe cu Ema pe clasa ei de pe Google classroom despre ciclul vieții la buburuze sau la fluturi (știu, am mai zis, dar aceasta este primăvara în care am vânat fluturi mereu), despre litere, să deseneze și să cânte. Nu mult, dar cu mare poftă. N-am uitat că până mai ieri nu aveau voie mai deloc la ecrane. Și ce bucurie mai mare visează un părinte când este vorba despre lecții dacă nu să aibă un copil pasionat de ceea ce face?

          De curând, am descoperit o altă platformă pe care pot invita liniștită și copiii mai mari (clasele 1-12) să lucreze și să primească un feed-back rapid, Brio.ro. Cum este vremea mutatului pe internet cu lecțiile, frunzărisem, deja, tot ce auzisem că ar fi util pentru a continua școala. Aceasta este prima platformă pe care am găsit eu teste complexe, serioase, care obligă la o privire profundă asupra propriilor cunoștințe. Nu fusese nici ea gratuită până mai ieri, așa că am luat-o ca pe o șansă de a vedea cum poți să faci, cu ajutor profesionist, în mai puțin timp, ceva frumos și util. Testând platforma lor, mi-am amintit de toate discuțiile purtate cu familia Roșioru, la un curs. Ei foloseau, deja, asemenea teste la ore făcute în școli și aveau reacții mai mult decât încurajatoare din partea copiilor. Cum a concepe teste on-line nu este chiar atât de simplu și de rapid într-o primă etapă, am rămas doar în ipostaza celui care se joacă făcând teste pe Kahoot, dar nu apucă să și implementeze ceea ce visează. Variatele platforme, unele atât de ușor și de util de folosit, m-au făcut să mă întreb de ce nu avem asemenea instrumente puse la dispoziția tuturor, accesibile, făcute de oameni care să aibă toate cunoștințele și timpul necesar. Pentru că-mi este așa de limpede că nu mai pot ajunge la unii copii așa cum visăm noi, că lor le sunt alte tipuri de experiențe mai necesare decât persistarea în tiparele pe care le foloseam până mai ieri.

          Deci, la întrebarea prietenei mele am răspuns destul de simplu: merge școala. Și mintea mea continua mesajul: ,,Și, Doamne, ce mai merge!,, Pentru că acum avem timp să învățăm și ceea ce ne place, să facem lucrurile mai frumos, să descoperim și să trăim experiențe care ne ajută să ardem etape, să călătorim, virtual, prin colțuri de lume și prin biblioteci prin care nici nu visam până mai ieri că am ajunge, chiar și așa, mai puțin fizic. Și mai avem răgaz și de o îmbrățișare, și de un un zâmbet, și de o pâine coaptă în casă.

                                             

Dunărea, văzută din grădină

                                               

Unul dintre fluturii care s-au lăsat mângâiați

Un tablou string-art, pe cale să fie transformat în obiect prețios

Sakaro

Pâinea de acasă

Bujor din pădurile de pe drumul spre casă

Păpădii, sâmburi de povești

Măr