Știți momentele acelea dificile în
care dai de un necaz și prietenii, vrând să te susțină, reușesc doar să toarne mai
mult gaz pe foc? Momentele în care te doare rău sufletul și auzi un inocent ,,-
Lasă, măi, putea să fie și mai rău!,,? Le știm azi cu toții mai bine, mai ales
că am descoperit ce înseamnă ,,pandemie,,. Ne-am încurajat, ne-am susținut, am
cugetat cât pentru ani în care am fost prea pe fugă pentru a putea sta un pic mai mult cu noi înșine. În jurul nostru,
am văzut oameni care au suferit imens, care și-au pierdut membri ai familiei,
prieteni, vecini. ,,Suferință,,, ,,boală,,, ,,moarte,, au devenit termeni care
au intrat în vocabularul nostru de bază, îi auzim zilnic, peste tot.
Din tot haosul din jur, fiecare
dintre noi a evadat cumva, fie și pentru câteva clipe. Închiși în casă, am (re)descoperit
lecturile, jocurile în familie, joaca pură, curată, filmele, evadările virtuale
prin teatre, grădini zoologice din toată lumea sau doar …prin casele celor
dragi, care aveau o conexiune bună la internet și puteau să-și mai aline dorul
apelându-ne sau răspunzând apelului nostru. Și ne-am păstrat mințile mai întregi grație
acestor evadări.
Când am putut ieși din casă, am
binecuvântat fiecare floare, fiecare pom care ne-a dat binețe în cale. Așa ni
s-a întâmplat și nouă. Am avut șansa de a descoperi, exact când aveam mai mare
nevoie, o grădină secretă. Azi, trec pe lângă ea și magia pare să-i fi
dispărut. Dar în primăvara lui 2019, în care am intrat cu toții în carantină,
grădina aceea a fost pentru noi o lume în sine, pe care am descoperit-o zi de
zi. Pentru că era închisă cu garduri înalte, puteam ieși acolo fără să
deranjăm, fără să încălcăm vreo regulă și puteam construi un micro-univers doar
al nostru. O mamă, care avea șansa de a putea să stea cu cei mici acasă, și doi
copii, învățând despre lume, încercând să țină urâtul deoparte. De
jur-împrejur, blocuri gri, străzi goale, un bulevard pe care treceau mașini ale
poliției cu sirenele pornite, mașini de salvare care strecurau fiori până în
cele mai ascunse cotloane ale sufletelor și o natură care părea să o ia razna,
înflorind în toată bogăția ei, parcă pentru a acoperi, cumva, toată moartea
care făcea concurență bucuriei de a trăi.
Am fost, cea mai mare parte din timp, doar eu și
cei mici. Și a trebuit să descoperim cum să facem din nevoie drag iar din ceea
ce ne era dat să iscăm amintiri de neuitat, cât mai frumoase, pentru mai
târziu. Încă la vârste la care sunt receptivi la sugestiile mamei, copiii au
avut răbdare să învețe miresme noi, de ierburi și de flori, de soare și de
umbră, de praf, de ploaie. Au pipăit frunze și petale, scoarță, pământ reavăn
sau aspru, setos de ploaie. Au făcut din țărână și din mocirlă jucării. Au
mângâiat aripi catifelate de fluturi. În fața copacilor înfloriți, au stat o
clipă în plus să le prindă aromele, să le urmărească păsările, să asculte
cântece pe care altă dată nu le auzeau. Apoi, au pictat,, au modelat și au
desenat ceea ce văzuseră afară. Și timpul s-a scurs ca în povești. Serile,
adormeau senini, cu părinți mulțumiți că urâtul rămăsese, încă, departe.
La un moment dat, grădina magică nu
ne-a mai încăput și am căutat refugiul la bunica. Într-un moment de răgaz, am
adunat bagaje cât pentru toată familia, laptopuri și tablete, cărți, caiete,
așa, cam pentru două școli on-line și două slujbe de acasă. Ne-am uitat amețiți
la grămada de bagaje și am realizat că sunt așa de multe, de părea că ne mutăm definitiv.
Nu mai spun că ne mai doream să luăm cu noi și bicicletele, pentru că în spatele grădinii bunicii se întindeau câmpurile arse de soarele dobrogean și
visam să ne dezmorțim pedalând ca niciodată. Așa am fost nevoiți să descoperim
soluții inedite pentru provocările pe care nu le mai întâlnisem până atunci. Căutările
noastre ne-au dus către site-ul www.autogedal.ro, de unde ne-am comandat primele
noastre suporturi de biciclete cu prindere pe cârligul de remorcare al mașinii. Cele
patru biciclete pe care le doream duse la casa din satul bunicii puteau fi,
astfel, transportate în siguranță. Portbagajul, prea mic pentru ele, plin de
genți și gentuțe, n-ar fi avut nicio
șansă de a le cuprinde. A le lăsa în oraș nu intra în discuție, micile
noastre ieșiri în familie erau terapie pentru fiecare dintre noi și ocazii să
ne dăm frâu liber și altor pasiuni: desen pentru cei mici, înot, fotografie.
Trecerea de la poezia în care ne îmbrăcam voit fiecare zi la treburi concrete și termene clare de respectat ne-a făcut și ea bine. Aveam ceva de făcut. Puteam face acel ,,ceva,, bine dacă ne documentam suficient, dacă puneam întrebările potrivite. Și aici ne-a fost de mare ajutor numărul de contact de pe site. Am putut să ne lămurim toate nedumeririle, să alegem corect acel cârlig de remorcare pe care să se poată fixa corect suportul de biciclete care să susțină eficient cele patru biciclete din dotare. Inițial, am apreciat că aceste cârlige erau omologate RAR și EU și dețineau certificate ISO 9001. După, am realizat că fără un sfat de specialitate, faptul că puteam alege dintre cârlige auto Auto-Hak, Galia Hakpol, Thule și Westfalia Automotive mai rău ne zăpăcea. Apoi, habar nu aveam dacă e mai bine să folosim cârlige auto semidemontabile sau cârlige demontabile. Termeni precum ,,cârlige cu cheie,, sau ,,cârlige cu flanșă,, ne făceau să ne simțim ca pe un teren minat. La telefon a răspuns George, un domn cu o voce competentă, care a simplificat rapid căutările noastre. I-am povestit despre Alma, Skoda noastră deja bătrânioară, dar fidelă și rezistentă la drum lung, iar el i-a găsit cârligul adecvat, unul semidemontabil, cu șuruburi. Instalarea lui a fost o joacă pentru meșterii de la atelierul auto de lângă blocul nostru, așa că mașina s-a modernizat chiar în ziua în care a ajuns curierul.
Suport pentru 4 biciclete |
Toată agitația ne-a fost
răsplătită cu cele mai dragi imagini, acelea de acasă, cărora le dusesem dorul
săptămâni în șir. Și, dacă până mai ieri tânjeam după muntele aflat atât de departe, acum am reușit să
descoperim aici, în Dobrogea noastră aridă, peisaje unice, născute din
împletirea dintre ape și uscat, din zbaterea vânturilor aspre, secetă prelungită și câte o bură de ploaie
răzleață.
Lângă Mânăstirea Saon (Tulcea)Marea.
Isaccea
Canalele tăiate prin stufăriș.
Garvăn |
Garvăn
Florile crescute din pământul arid.
Ciuline și flori nemuritoare (Garvăn)
Floarea-soarelui, pitică
Măciuca-ciobanului
Vârfurile de munți, cei mai vechi, Munții Măcinului, tociți parcă anume pentru
picioare de copii și de părinți care au stat prea mult în casă.
Fiecare colțișor devenise, peste noapte, mai prețios. Din fuga mașinii sau de pe biciclete, pe jos, deseori, ne luam la întrecere căutând să vedem frumosul pe lângă care treceam indiferenți mai ieri.
Gușter
Undeva, acolo, urâtul își făcea
de cap. Dar noi vânam câte un curcubeu după fiecare zi cu ploaie. Câteodată,
chiar, învățam cuvinte noi, precum parhelion,
și admiram înainte de apusul unei zile fierbinți de vară curcubeul vertical care
dubla îndrăzneț lumina soarelui.
Parhelion, apărut într-o zi fără ploaie, toridă
Parhelion
M-aș bucura să lăsați mai jos câteva rânduri în care să povestiți pe unde ați căutat frumosul în această perioadă. Poate chiar să ne dați idei de locuri pe care nu merită să le ratăm pe aici, pe aproape de casă.
Anul trecut am mers la Vulcanii Noroiosi, la Cheie Dobrogei si o zi la Tusla. Anul acesta am mers 4 zile in Eforie Nord, dar am vizitat Lacul Techirghiol, Vama Veche si Cap Aurora. Apoi in iulie am fost 3 zile in Satul Ciocanu.
RăspundețiȘtergereBuna!
RăspundețiȘtergereSuperbe imagini!
Pff..in vara lui 2020 nu am plecat decat o data, sa ne luam miere.
In 2021 ne-am scos parleala, ca sa zic asa, am mers in Bucovina, am fost cazati in Sucevita, la o pensiune superba, Pensiunea La Cazaci - daca ajungeti in zona v-o recomand cu mare drag.
In Dobrogea sunt atatea de vizitat - NU uita de Cheile Dobrogei, pe acolo te poti plimba cu bicicleta pana la loc comanda. :) Iti garantez. :) E zona f f faina.
Apoi poti merge spre Slava Rusa si Slava Cercheza in drum spre Muntii Macin - si dai de multe zone frumoase cu dealuri si paduri si peisaje de vis.
Sau o poti lua in sud, spre Mangalia, dar nu pe drumul european prin statiuni, noo... o iei pe E675 - de la Agigea pe Movilita Topraisar, dai de Amzacea si apoi la Negru-Voda mergi prin Cotu Vaii spre Mangalia. Te asigur ca nu vei regreta. O sa vezi multe forme de relief si peisaje si zone superbe.
Sau o poti lua spre Ostrov - in drum mai vizitezi si Manastiri daca doresti, daca nu te plimbi si poti sa mergi si la pescuit de asemenea.
Si de-a lungul Dunarii te poti plimba iar - o data ajunsa in Cernavoda pe Seimeni sau pe partea cealalta, Cochirleni Rasova Ion Corvin etc
Dobrogea are toate formele de relief ale tarii - de la mare si delta si campie, la deal si podis si cei mai vechi munti - pe ei deja i-ati vizitat :)
Pentru noi a ajuns un obicei, cand mai mergem la mare sa facem o vizita si MUNTILOR DE LA MARE - asa cum le spune cavalerul casei la "Cheile Dobrogei"
Sigur anul 2020 va ramane memorabil pt multa lume. Si eu imi aduc aminte de prima iesire duoa starea de urgență, efectiv am descoperit natura cu alti ochi.
RăspundețiȘtergere