Fares. Alegeri naturale, care ne definesc

 

 

Sigla Fares

 

Copila zâmbește și este veselă. Se joacă, aleargă după motanul ei preferat. E aşa cum trebuie să fie un copil, după zile bune de zăcut. E sezonul şi, deși e puternică, îi mai vine şi ei rândul să-și testeze imunitatea cu câte o viroză. Strânge între palme cana în care un ceai abureşte. Inspiră, cu gândul la munții pe îi urcăm vacanţă. De pe cutia de Plantusin, aflăm ce plante ne-au amintit de pădure şi de pajişti alpine.

  

Recunoaștem teiul, pinul, pătlagina o știm de la bunica, știm că e bună în bronșite, dar și la tot felul de răni și lovituri. Ne amuzăm, cimbru și cimbrișor am cules și noi, dar nu prea știm ce este șovârvul sau scaiul vântului. Va trebui să-i credem pe cuvânt pe cei de la Fares. Le folosim produsele din primele zile ale copiilor, de la celebrele ceaiuri de potolit colicile și fricile mamelor. Le recunoscusem în Plafar, sub numele de Mami și bebe. Stimularea lactație. Apoi, ne cumpărasem siropuri pe care le testasem și în alte episoade similare: Plantusin pentru copii și Plantusin Forte, pentru adulți. Adăugăm și comprimatele care calmează tusea. Ni se părea mai simplu să nu lăsăm să se complice lucrurile, să o luăm, cumva,din pripă.

         În ceașca mea aburea un ceai Somn liniștit. Toată apăsarea adusă de viroze ar trebui să se risipească, alungată de parfumul lavandei, combinat cu roiniță, mușețel, tei, păducel și măghiran. O gură de ceai, o amintire readusă la viață. Conifere și aer de munte, lanuri de lavandă și soare.

       

  

     

 

        Încrederea în puterea plantelor e mai mult. Este și încrederea în noi, în ce avem de la natură și am reușit să păstrăm, în echilibrul dintre minte și suflete. Ne bem liniștite ceaiul și îi povestesc Mariei despre copilărie și despre leacurile mamelor noastre.

                         

               Strada pe care mergeam la bunica era lăturalnică, liniștită. Mi se părea că, intrând pe ea, ies din zbuciumul orașului și pășesc, simplu, într-un alt timp. Câteva sute de metri mai departe, se desfășura agitată viața orășelului de provincie în care locuiam. Dincolo de poarta bunicii, însă, era ascuns un întreg univers pe care îl cercetam mereu curioasă.

          În vârful dealului, unde locuiam noi, seceta stăpânea. Depindeam de apă și lipsa ei se traducea în folosirea ei foarte atentă, cu respect, atunci când o aveam. Grădina suferea de câte ori norii ne ocoleau. Mama pomenea des că ne-ar prinde bine să plouă, să se astâmpere arșița. Câțiva kilometri mai jos, ,,pe baltă,,, seceta era doar un vis urât iar grădina bunicii îmi părea un rai în care pătrundeam făcând ochii mari, de uimire. În gospodărie intrai prin curtea, ,,din față,,, umbrită de tei bătrâni, mărginită de șiruri lungi de flori, dincolo de care se aliniau stupii bunicului. Îi ocoleam un pic speriată. Îmi plăcea mierea, dar mă temeam serios de ace. Eram mereu dornică nu doar să văd mai bine ce fel se desfășoară viața în stup, dar și să miros, să pipăi flori ale căror culori și miresme nu le găseam decât aici, la bunica.

                                                     

                                                                 Bunicii, alături de copii

           Trecând pe lângă casă, coboram spre balta din care întreaga grădină își trăgea rodnicia. Diminețile și serile erau momente în care apa se revărsa peste straturi, așa că aici toate plantele erau vii, sănătoase. Straturile de legume erau delimitate de rânduri de crăițe și de busuioc menite să țină dăunătorii departe. Cârciumărese înalte delimitau cărarea pe care ajungeam până acolo unde se revărsa Dunărea. O boltă alcătuită din flori și viță de vie ne ferea de soarele puternic al verii. Discreți, niște bureți se strecurau și ei spre lumină. Aflam, astfel, că se numesc lufă și sunt minunați la baie.

    Primele mele amintiri despre ceea ce înseamnă să fii în acord cu natura. Femeie puternică și deșteaptă, bunica strânsese în grădina aflată lângă baltă ceva din înțelepciunea generațiilor care o precedaseră și a măicuțelor pe care le întâlnise în pelerinajele pe la mânăstiri. Raiul pe care îl croise alături de bunicul avea miresme atât de multe, gusturi noi, de faguri și de fructe nenumărate, încât aveam senzația că mă voi rătăci, căutând să le pricep, și că nu le voi termina de cercetat niciodată.

     De la bunica am deprins, treptat, primele taine ale plantelor. Pe mama, apoi, o vedeam plămădind tincturi, ceaiuri, uleiuri în care macera plante, alifii și cataplasme de oblojit dureri neașteptate. În lumea aceea a marginii de oraș în care trăiam, era de la sine înțeles că, înainte de a trata, e mai bine să previi, să ai grijă să-ți păstrezi sănătatea. Când beam ,,ceai,, nu știam că el era o infuzie de plante, știam doar că e parfumat și că, pentru fiecare supărare, mama a pus deoparte ceva care să ne facă bine.

    Plecați pe la școli, am pus în bagaje trăistuțe cu flori culese și uscate la umbră de mama, dar și sfaturi și deprinderi adunate în ani. În loc de zahăr, miere în ceaiuri, lapte sau cafea (cu mare grijă, să nu fie prea fierbinți și să distrugă din proprietățile magice adunate din soare și flori de către albine). Ieșiri lungi în natură, cu oameni buni în preajmă, în loc de lâncezeală și plictis. O carte bună de hrănit mintea, de odihnit sufletul.

      Ceva mai târziu, părinți de copii mici, am învățat că mai sunt atât de multe de știut despre felul în care creștem, despre ce ne ține sănătoși. Și am căutat sprijin acolo unde am simțit aceleași valori: corectitudine, profesionalism, pasiune pentru natură și pentru lucrul bine făcut. Prea departe de casă, am găsit pe rafturile micilor magazine de profil produsele Fares. Știam că sunt lideri de piață, citisem povestea acestei mărci care-și începuse călătoria pe la 1929 și o continuase până în zilele noastre. Așa că am testat, după nevoi, și ceaiuri simple, de mentă, tei, sunătoare, dar și combinații gândite pentru probleme ale vezicii biliare, pentru a reduce stresul, pentru a calma o tuse rebelă.

                                

     Tratăm cu blândețe fiecare provocare legată de sănătate, păstrăm echilibrul, ne luăm din natură putere pentru că și noi suntem natură.

     Vouă ce miresme v-au mângâiat zilele de toamnă și v-au făcut trecerea prin anotimpuri mai ușoară? M-aș bucura să lăsați aici un gând sau o idee testată, care a dat roade.

         

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2021.

Fotografii de pe site-ul  https://fares.ro  și din arhiva personală.