Săptămâna Bebelușilor Purtați și un wrap-tai personalizat

  Anul acesta a fost prima dată când m-am implicat în activitățile desfășurate în Constanța, în Săptămâna Bebelușilor Purtați. Molipsită de entuziasmul fetelor din grupul BabyWearing Constanta, am participat și eu la întâlniri (reale sau virtuale), la discuții, concursuri, am citit și am aflat lucruri noi și, în final, m-am ales cu două daruri pe care nu le voi uita prea ușor: un sling Poartă-mă și un wrap-tai Crisalida, înrudite prin culorile calde dar și prin frumusețea oamenilor care cred în purtarea bebelușilor.

 Cu un copil de un an și altul de cinci ani, purtarea fetiței mele mi s-a părut ceva de la sine înțeles. Pentru că vreau să mă bucur de căldura ei, de fiecare zâmbet, de priviri curioase, de complicitatea aceea plăcută care se naște între mine și ea când ne privim ochi în ochi, când îi sărut creștetul capului sau fruntea sau ochii sau fiecare obrăjor. Vreau să mă bucur și de mânuțele mici ale băiețelului care mă caută ca să se asigure că nu am uitat și de el, care caută să se joace și are nevoie de un partener (chiar de doi, e și mai bine). Să mai spun că vreau să fiu și gospodină, deseori? Adică n-am stare și mă aventurez doar cu ei prin magazine, librării, parcuri, plajă și am și pretenția de a pleca de pe unde ne plimbăm cu niscaiva bunătăți. Și am nevoie și de mâini libere, măcar din când în când.

  De la o vreme, începusem să mă întreb dacă singura soluție e mei-tai-ul. Cu slingul mă descurcam pe distanțe scurte, prin magazine, dar nu mergea pe distanțe mai mari (Maria are aproape 11 kg). Mei-tai-ul a devenit acel accesoriu pe care-l folosesc ușor, firesc, oricând. Numai că mi se tot părea că puntea îi rămâne mică Mariei. Și de o parte, și de alta, pe lângă piciorușe, rămâneau cam trei centimetri neacoperiți de material iar poziția specifică, în M, părea să nu se mai realizeze cum trebuie. Darul Ilincăi a venit la momentul potrivit. După surpriza premiului, am trăit încântarea de a descoperi un om tare fain, așa cum mi-e drag mie, din orașul meu de suflet, Iași. 

 A urmat o perioadă în care am discutat despre ceea ce-mi doresc, am așteptat noile materiale de la țesătorie, am visat la dungile multicolore și la cum o voi purta cât de mult pe Maria, nu în brațe, că e grea, ci în inventivele wrap-uri, sling-uri, mei-tai-uri, wrap-tai-uri, în orice mijloc de purtare care mă va ajuta să retrăiesc perioada în care bebelina mea era în burtică și eu mă legănam, cam cu același număr de kilograme ca și acum, când o port.

 Wrap-tai-ul a devenit, astfel, darul de un anișor al Mariei, făcut pe măsurile ei, încăpător și subțirel, bun și de iarnă, și de vară, ușor, vesel și practic. Și cu un pic de praf de somn pentru că, de la prima întâlnire cu el, micuța s-a cuibărit ca într-un marsupiu și în trei secunde dormea dusă, legănată de pașii mei, în drum spre grădinița lui Matei.

 Se numește wrap-tai, e practic și are, deja, atât de multe amintiri care se leagă de el: prima toamnă în care, în Constanța, mămicile au vrut să se știe că un copil poate fi oricând, oriunde e mama lui, lângă inima ei. Prima aniversare a Mariei. A împlinit un an și primele daruri au venit dintr-o lume virtuală, care are capacitatea de a deveni, uneori, reală, frumoasă, surprinzătoare, o lume care apropie oameni cărora le-ar fi venit greu să se întâlnească în alt fel. Oameni tineri, pasionați, capabili să schimbe în bine lumea în care trăiesc.

  Prima toamnă în care, fără să vreau, mi s-a făcut dor de Iași. Și, pentru că nu am putut ajunge noi la el, Iașul a venit la noi sub forma unui simbolic wrap-tai.

Mei Tai-ul și grădinița

    Nu l-am iubit de la început. L-am luat doar pentru că era frumos, nou-nouț (deși era la mâna a doua) și mai ieftin decât un alt sistem de purtare a unui bebeluș. Maria crescuse, wrapul elastic nu mai făcea față, era deja prea grea și picioarele nu i se mai așezau în poziție anatomică, trebuia schimbat mijlocul de purtare. 

    Soțul privea circumspect. Prea multe și prea lungi bretele, complicat procesul de punere, nu, nu-i pentru el. Dar pentru mine și spatele meu avariat ușor într-un accident de mașină mijlocul de purtare era o necesitate. Așa că nu m-am dat bătută. I-am dat o șansă. 

    Mă veți întreba de ce nu am folosit căruciorul, nu am și așa ceva? Ba da, am și-l folosesc când se apropie ora de somn a copilului și eu vreau să fac cumpărături, spre exemplu. Atunci e excelent. Prințesa adoarme liniștită, eu și Matei ne plimbăm relaxați, facem și piața, ascundem cumpărăturile în coșul încăpător al căruciorului, totul e minunat. Încetează, totuși, să mai fie așa frumos când plimbarea e mai lungă și fetița se plictisește în căruț, sau îi este dor de mama, sau trebuie să mănânce și atunci, clar, vrea în brațe. Și o spune prin gestică, scâncet sau plâns, atunci când mi-e greu să o iau imediat. Dacă ați mers cu un copil în brațe și ați încercat să împingeți și un căruț știți cât de neplăcut e. Plânsul copilului întoarce capetele celor din jur, dar mai grav e că te întoarce pe tine, părintele, pe dos. Simți că locul lui e în brațe, că e normal să-i satisfaci nevoia aceasta. Și aici intervine sistemul de purtare. 

    Mei Tai-ul pe care-l avem noi, marca Poartă-mă, îmi satisface mie nevoia de a-mi simți copilul în fiecare secundă, de a o ști lângă mine, veselă, încântată de călătorie, aproape de sursa de lapte. Ce e, din nou, foarte important, îmi lasă mâinile libere să mângâi, să mă joc, să-l țin pe Matei, să-l ghidez la o trecere de pietoni, să caut pe un raft orice obiect, să..., să... E un dar extraordinar, mai ales când copilul mai mare tânjește, și el, după apropierea de mama iar mama e doar una. 

     Drumul la grădiniță, dimineața, devine, astfel, un prilej de alint, de joacă a degetelor pe care ni le împletim amuzați, de sărutări puse tandru pe mâna mea și apoi pe a Mariei, de chicoteli vesele din partea celei mici și de priviri cu care-l caută pe fratele mai mare, de priviri calde, din care răzbate și mândria, din partea fratelui. El e cel care a făcut-o pe cea mică să râdă, a făcut-o să se uite la el. Se simte bine, intră în grădiniță vesel, se bucură de copiii care-i sunt colegi și de noile experiențe pe care le trăiește la grupa mare. 

     Dacă la început mi se părea complicat să pun corect mei tai-ul, repetând operațiunea am constatat că-mi ia un minut-două să o așez corect pe Maria și să-i leg bretelele astfel încât să nu atârne incomod, să nu o deranjeze, picioarele ei să formeze M-ul acela sănătos, de dorit la orice mijloc de purtare. Rapiditatea cu care îl pun mă încurajează să-l folosesc oricând e nevoie să ies din casă. Câștig timpul pe care-l pierdeam scoțând căruțul. Evit să o port în brațe, efortul e mult mai mare și coloana e mult mai solicitată. Urc și cobor ușor până la etajul patru, chiar și atunci când trebuie să mai duc o altă greutate. Am descoperit că e de preferat un rucsac în spate, în locul unei sacoși în mână. În scurtele plimbări până la un loc de joacă, prin cartier sau la mici cumpărături, apa, banii, telefonul stau în rucsăcelul de grădiniță al lui Matei, care mă ajută și se simte parte importantă din tot ce facem împreună. 

      Un mare plus al Mei Tai-ului sunt bretelele umplute cu burete (deci nu taie umerii) și protecțiile de bretele. Una din marile plăceri ale Mariei este să le ronțăie în timpul plimbării, mai ales când se află la puseu de creștere și o dor gingiile. Din fericire, fata de la care l-am luat (care l-a înlocuit cu ceva mai comod de pus - o Manduca) s-a gândit și la aspectul estetic, și la cel practic și i-a achiziționat două perechi de huse de protecție pentru bretele, una asortată, venită cu sistemul de la producători, alta cu un model în culori complementare, de pe net. Deci, spor la ronțăială!

      Având huse pentru bretele, obținem și un alt avantaj. Evităm să-l spălăm des și să-l decolorăm.  Dacă e cazul, se spală doar husele și se usucă rapid, fără a rămâne o zi-două cu sistemul de purtare la uscat pe sârmă. Mărturisesc că, atunci când l-am ales, m-a încântat că nuanța caldă de gri din materialul de bază se asorta cu panoul în nuanțe de mov, numai bun pentru o fetiță. Bumbacul din țesătură merită păstrat frumos, așa cum este acum, așa că evităm să-l murdărim inutil.

     Mă veți întreba: nu plânge în Mei Tai? Nu, nu plânge. Are exercițiul wrapului, iar dacă ar scânci, motivele cele mai probabile sunt că-i este cald, foame sau somn. Căldura am evitat-o folosind mei tai-ul seara, îmbrăcând-o subțire sau evitându-l pe călduri foarte mari și înlocuindu-l cu un wrap țesut. Foamea o potolim slăbind ușor bretelele și coborând copilul, astfel încât să mănânce liniștit, ferit de priviri indiscrete. Somnul vine ușor, în legănările pe care le produc pașii mamei, cu bătăile inimii ca fundal sonor. 

      

În Săptămâna Alăptării, alături de mămici purtătoare