Se afișează postările cu eticheta Creative Boutique. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Creative Boutique. Afișați toate postările

luni, 29 decembrie 2014

Daruri care fac sărbătorile de neuitat

    Una din provocările specifice anotimpului  este aceea de a găsi cele mai potrivite jucării bune de pus în traista Moșului. Cu un copil de 5 ani și patru luni și unul de 1 an și două luni, am căutat jucării care să-i bucure pe fiecare în parte, dar și jucării care să-i apropie, să le dea prilejul de a se descoperi unul pe altul. Îmi doream, apoi, jucării care să-i stimuleze, să le pună mintea la lucru, să-i facă să le folosească minute bune, concentrați, fără a se plictisi. Și-mi doream să evit capcana de a alege obiecte care să-mi stârnească mie interesul iar pe ei să-i lase indiferenți. 
     Una dintre cele mai simpatice jucării a fost produsă în atelierul celor de la Creative Boutique. Ce a ieșit, vă las să constatați în imaginile de mai jos. Crăciunul ne-a lăsat timp să descoperim o parte din posibilitățile acestor mici bucățele de lemn, atât de simple în aparență, atât de provocatoare în fapt.
     Câteva detalii, totuși. Când a sosit pachetul, eu m-am întrebat cum se vor juca, nu aveam o idee clară despre ce vor fi în stare să facă. Mi-am propus să am răbdare, să-i las pe ei să caute propriile răspunsuri. Treptat, Matei s-a apropiat de cercurile secționate diferit, le-a studiat, le-a pipăit și a dat frâu liber imaginației.

  Primul ivit - Știrbul sau Furia Nopții, celebrul dragon din Călăreții dragonilor, zburând deasupra valurilor.





  Apoi, au apărut o gărgăriță, două.



 



  Au apărut omizi, flori, fluturi, o furnică, câte-un paianjen fioros.










     O mare și un palmier sub soarele arzător. O barcă legănându-se pe valuri. Și povestea lor. De fiecare imagine se lega câte o mică poveste, pe care meșterul mi-o relata înfocat.




  
   Voi reveni asupra acestui mic articol. Sunt curioasă cât de multe idei vor prinde chip din ingeniosul puzzle primit în dar de Crăciun.