Pregătiri pentru grădiniță

    E  12 septembrie, mai e doar un pas și începe școala. Sau grădinița. Grupa mare. Nu reușesc să pricep când copilul meu a devenit numai bun de dus la grupa mare. Și am, deja, emoții pentru plecarea, prea curând venită, la școală.

    De la începutul verii, el spune tuturor că pleacă la clasa 0. I se trage de la grupele mixte în care se lucrează de vreo doi ani, grupe cărora nu le văd rostul, ci le simt dezavantajele. După ce a cântat un semestru despre cum pleacă el la școală, copilul meu are senzația că toamna-i va aduce teme ( :) ) și că va fi obligat să scrie și să citească zilnic. E dezamăgit când îi spun că-l mai așteaptă un an de grădiniță și se uită neîncrezător la mine. Cum, mai are timp de joacă nestingherită? Păi, și cântecele, doamna, colegii? El de ce nu e școlar? 

    După lungi discuții și priviri nedumerite, căutăm prin librării rechizite, cărți, jocuri, ceva ce să ne bucure, dar să ne și învețe. Azi ne-am întors de la Leonardo cu câteva lucrușoare drăguțe, numai bune de folosit în zilele lungi de toamnă ploioasă sau de iarnă friguroasă. Nu am luat o listă de la doamna noastră, căutăm doar lucruri care să ne inspire și să ne facă poftă de joacă. Din rafturile zăpăcite de cumpărători, am cules pe rând:

- patru cărticele cu texte micuțe în limba franceză (menite să o amuze și pe micuță, așa că una are și o lămpiță sub formă de lună care se aprinde, alta lasă să se audă cuvinte în engleză la atingerea unui buton)

 - hârtie colorată autocolantă

 - abțibilduri în relief, cu motive de Crăciun

- abțibilduri cu animale care trăiesc în mare, pentru o activitate legată de mediul acvatic

- un mic puzzle din lemn, reprezentând un vapor, bun pentru mari, dar și pentru mici

- hârtie de împachetat cadouri, bună și de decupat, făcut felicitări și câte alte lucrușoare amuzante

-  mărgele, utile la alcătuirea brățărilor și a colierelor

- două mașinuțe pe care copilul le construiește asamblând fragmente metalice și plastice, șuruburi, piulițe, activitate utilă pentru dezvoltarea atenției, a capacității de concentrare, dar și a motricității fine

- invitații pentru petrecerile din familie și plicurile aferente (plănuim să le folosim la aniversarea de un an a Mariei). 

  Cea mai dragă dintre toate ne e o carte cu activități legate de mare ( Ma planete Mer), imprimată pe hârtie superbă, cu fotografii captivante și experimente care ne-au pus, deja, imaginația la lucru: cum se scufundă un submarin, cum se formează curenții marini, cum se extrage sarea de mare, cum se realizează un acvariu, cum construiești un vaporaș într-o sticlă etc. Matei s-ar fi apucat  de lucru din clipa în care a deschis cartea. A trebuit să o răsfoim și să stabilim clar când și cu ce începem să lucrăm din ea. 

     Mașinuțele, însă, l-au ținut flămând o vreme. De entuziasm, a lăsat mâncarea și s-a apucat de lucru, concentrat să nu piardă vreun șurub, vreo piuliță, să țină corect șurubelnița.

    De cărțile în franceză cred că m-am bucurat și eu mult, îmi place limba și îmi doresc să-l inițiez, treptat, și pe Matei. Prețul lor a fost neașteptat de mic, undeva între 1 leu (cărticelele pentru copii de vârstă preșcolară) și 4 lei, cele mai complexe. Tot la 4 lei bucata sunt și toate celelalte mici obiecte de papetărie, dar prețul lor coboară la nici 3 lei (cam 2, 70) atunci când sunt luate 2 sau 3, deoarece intră într-o ofertă a magazinului. Singura problemă - aceste obiecte de papetărie sunt atât de dezorganizate că vânzătoarele nu m-au putut îndruma spre o zonă în care să găsesc cărți pentru copii, am făcut singură muncă de detectiv, cu copiii aferenți amestecați printre picioare. 

    În concluzie, ne pregătim de grădiniță punând la cale noi jocuri, noi activități distractive, captivante, pasionante.

Clasa 0 sau cum poate învăța un copil ce înseamnă o mare dezamăgire

Ioana are ochi mari, albaștri, și părul de un blond aproape alb. Ultima imagine pe care o am în minte despre ea este aceea a unei mici prințese îmbrăcată în rochiță albă, de dantelă. Participa la o nuntă și trăia momentul din plin. Zâmbea cu tot chipul ei frumos și era fericită.
De două zile, Ioana plânge și promite că nu va mai merge la grădiniță. A înțeles că nu va putea merge la clasa pregătitoare, alături de colegii ei, pentru că doamna psiholog a decis că nu este pregătită. Și totuși....
De ieri mă tot gândesc la nepoțica luminoasă pe care o știam mereu cu ochii sclipind de bucurie și încerc să-mi imaginez cum va trece copilul peste acestă suferință și ce rost are ea. Educatoarea s-a gândit că e cea mai isteață din grupa ei și a considerat că o poate trimite, însoțită de mamă, la acea evaluare psihologică în urma căreia se decide dacă un copil este apt pentru clasa pregătitoare sau nu. Pe ceilalți copii i-a însoțit și ea, pe Ioana nu.
Copilul a răspuns frumos întrebărilor până ce a mai intrat în cameră o altă doamnă, care i s-a părut fetiței încruntată, supărată. Ceva a speriat-o și a început să plângă. Doamna psiholog i-a spus mamei că se vor vedea în etapa următoare și mama a înțeles că da, astăzi copilul s-a zăpăcit, dar va avea șansa să mai discute încă o dată cu doamna și va fi bine. Aflată la prima experiență de acest fel, educatoare n-a mai întrebat ce a făcut Ioana, cum s-a comportat la test. Abia după câteva zile, după ce psihologul trimesese evaluarea la inspectorat și totul era bătut în cuie, doamna educatoare a aflat că fetița nu a fost considerată aptă pentru clasa 0. Că trebuie să mai stea un an în grădiniță. Și a rămas perplexă. A ținut să-i spună și copilului, și mamei, că nu s-a gândit că Ioana ar putea să nu treacă de acest test. Și că nu se mai poate face nimic.
Mama a discutat cu directoarea școlii. Trăiesc într-o comună constănțeană, toată lumea știe pe toată lumea. Doamna director i-a spus, sigură pe ea, să nu-și facă griji. Au fost declarați apți copii mult mai puțin pregătiți pentru școală decât Ioana, nici nu se pune problema să nu meargă și ea la școală. Abia după alte câteva zile a descoperit și doamna că nu se poate contesta decizia psihologului și că, desigur, nu se mai poate face nimic.
Mama ar vrea să  intre în audiență la inspectorul general, să solicite o reevaluare. Dar ce faci cu legea care spune că evaluarea psihologului nu mai poate fi contestată?
Mă uit la tot zbuciumul prin care trece familia, mă gândesc la copilul care va sta acasă în timp ce colegii ei vor merge la școală, mi se pare că aud plânsul ei zbuciumat și promisiunea făcută părinților că nu va mai merge la grădiniță, rugămintea de a fi lăsată să meargă și ea cu prietenii ei (este singura considerată inaptă din grupa din care făcea parte, deci singura din comună) și mă gândesc la ce bun? Ce va face Ioana, încă un an, într-o grădiniță în care copiii stau de la 8,30 la 11,30, jucându-se, în cea mai mare parte a timpului? Cum va face față ironiei colegilor care-i vor aminti, fără menajamente, că doar ea nu a intrat în celebra clasă 0?

P. S. Între timp, părinții au aflat că există, totuși, o portiță în lege care îi va permite copilului să facă clasa I în același timp cu colegii ei. Se va înscrie la clasa I în perioada în care se pot înscrie și copiii care nu au trecut deloc prin grădiniță. I-a revenit, deci, zâmbetul pe buze și a prins curaj să mai meargă, încă un an, la grădiniță.