Ioana are ochi mari, albaștri, și părul de un blond aproape alb. Ultima imagine pe care o am în minte despre ea este aceea a unei mici prințese îmbrăcată în rochiță albă, de dantelă. Participa la o nuntă și trăia momentul din plin. Zâmbea cu tot chipul ei frumos și era fericită.
De două zile, Ioana plânge și promite că nu va mai merge la grădiniță. A înțeles că nu va putea merge la clasa pregătitoare, alături de colegii ei, pentru că doamna psiholog a decis că nu este pregătită. Și totuși....
De ieri mă tot gândesc la nepoțica luminoasă pe care o știam mereu cu ochii sclipind de bucurie și încerc să-mi imaginez cum va trece copilul peste acestă suferință și ce rost are ea. Educatoarea s-a gândit că e cea mai isteață din grupa ei și a considerat că o poate trimite, însoțită de mamă, la acea evaluare psihologică în urma căreia se decide dacă un copil este apt pentru clasa pregătitoare sau nu. Pe ceilalți copii i-a însoțit și ea, pe Ioana nu.
Copilul a răspuns frumos întrebărilor până ce a mai intrat în cameră o altă doamnă, care i s-a părut fetiței încruntată, supărată. Ceva a speriat-o și a început să plângă. Doamna psiholog i-a spus mamei că se vor vedea în etapa următoare și mama a înțeles că da, astăzi copilul s-a zăpăcit, dar va avea șansa să mai discute încă o dată cu doamna și va fi bine. Aflată la prima experiență de acest fel, educatoare n-a mai întrebat ce a făcut Ioana, cum s-a comportat la test. Abia după câteva zile, după ce psihologul trimesese evaluarea la inspectorat și totul era bătut în cuie, doamna educatoare a aflat că fetița nu a fost considerată aptă pentru clasa 0. Că trebuie să mai stea un an în grădiniță. Și a rămas perplexă. A ținut să-i spună și copilului, și mamei, că nu s-a gândit că Ioana ar putea să nu treacă de acest test. Și că nu se mai poate face nimic.
Mama a discutat cu directoarea școlii. Trăiesc într-o comună constănțeană, toată lumea știe pe toată lumea. Doamna director i-a spus, sigură pe ea, să nu-și facă griji. Au fost declarați apți copii mult mai puțin pregătiți pentru școală decât Ioana, nici nu se pune problema să nu meargă și ea la școală. Abia după alte câteva zile a descoperit și doamna că nu se poate contesta decizia psihologului și că, desigur, nu se mai poate face nimic.
Mama ar vrea să intre în audiență la inspectorul general, să solicite o reevaluare. Dar ce faci cu legea care spune că evaluarea psihologului nu mai poate fi contestată?
Mă uit la tot zbuciumul prin care trece familia, mă gândesc la copilul care va sta acasă în timp ce colegii ei vor merge la școală, mi se pare că aud plânsul ei zbuciumat și promisiunea făcută părinților că nu va mai merge la grădiniță, rugămintea de a fi lăsată să meargă și ea cu prietenii ei (este singura considerată inaptă din grupa din care făcea parte, deci singura din comună) și mă gândesc la ce bun? Ce va face Ioana, încă un an, într-o grădiniță în care copiii stau de la 8,30 la 11,30, jucându-se, în cea mai mare parte a timpului? Cum va face față ironiei colegilor care-i vor aminti, fără menajamente, că doar ea nu a intrat în celebra clasă 0?
P. S. Între timp, părinții au aflat că există, totuși, o portiță în lege care îi va permite copilului să facă clasa I în același timp cu colegii ei. Se va înscrie la clasa I în perioada în care se pot înscrie și copiii care nu au trecut deloc prin grădiniță. I-a revenit, deci, zâmbetul pe buze și a prins curaj să mai meargă, încă un an, la grădiniță.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu