Maria se hrănește. Îi era sete, cred, așa că suge foarte concentrată. Urechile ei prind, totuși, ritmul unei melodii și piciorușele încep să se miște. Pare că dansează, dar nu renunță la hrană.
Au trecut șase luni și o săptămână. Pare că e în familia noastră dintotdeauna. De trei zile vocea ei se aude mai des: ma, ama, mama. Și iar, cald, subțirel: mama. Inima îmi crește cât un cozonac de Paști. A zis mama, clar, a zis din nou mama. E frumos nu doar pentru că așa mă cheamă pe mine în ultima vreme, ci pentru că e o promisiune. Urmează alte sunete, alte silabe, cuvintele care vin și se înșiră precum rândunelele pe firele de telegraf, mereu mai conștient pronunțate. Urmează primele propoziții, primele dialoguri și o viață de povești. Primul mama, prima întâlnire serioasă cu vocea Mariei.
Fără să vreau, mă întorc în timp. Matei lalaliza complet pe la cinci luni. Ma-ma, ba-ba, na-na, ta-ta. Apoi a renunțat la jocul cu sunetele. A învățat alte lucruri, la fel de interesante. Târâtul, saltul ca broscuța prin pat, mersul prin pătuț. Pe la șapte luni striga prin pătuț: ia, ia, ia. Eu mă amuzam că vorbește germana. Când, după o vizită la părinți, l-a înlocuit pe ia cu na, m-am prins și eu că era, totuși, românescul a lua. Mda. Apoi, a vorbit din ce în ce mai bine. La un an povestea că o vecină a ciufulit o găină care mânca ouă: Baba catcadac nana... La nici doi ani recita liniștit A venit un lup din crâng și reușea să mă lămurească de ce nu-i place la creșă.
- Mama, copiii plâng! (Era complet debusolat de plânsul în cor care-l întâmpina dimineața.)
- Și doamna ce face, Matei?
- Doamna țipă: - Taci!
Suficient de concludent. Am renunțat după ceva chin la creșă și am plecat, la doi ani și șase luni, la grădiniță. Acolo i-a plăcut, n-a mai protestat elocvent.
Ma, ama, mama! Copilul abia așteaptă să spună, mami e gata să-l asculte!
La voi cum a fost acest început de dialog? Ce vă mai amintiți?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu