Mei Tai-ul și grădinița

    Nu l-am iubit de la început. L-am luat doar pentru că era frumos, nou-nouț (deși era la mâna a doua) și mai ieftin decât un alt sistem de purtare a unui bebeluș. Maria crescuse, wrapul elastic nu mai făcea față, era deja prea grea și picioarele nu i se mai așezau în poziție anatomică, trebuia schimbat mijlocul de purtare. 

    Soțul privea circumspect. Prea multe și prea lungi bretele, complicat procesul de punere, nu, nu-i pentru el. Dar pentru mine și spatele meu avariat ușor într-un accident de mașină mijlocul de purtare era o necesitate. Așa că nu m-am dat bătută. I-am dat o șansă. 

    Mă veți întreba de ce nu am folosit căruciorul, nu am și așa ceva? Ba da, am și-l folosesc când se apropie ora de somn a copilului și eu vreau să fac cumpărături, spre exemplu. Atunci e excelent. Prințesa adoarme liniștită, eu și Matei ne plimbăm relaxați, facem și piața, ascundem cumpărăturile în coșul încăpător al căruciorului, totul e minunat. Încetează, totuși, să mai fie așa frumos când plimbarea e mai lungă și fetița se plictisește în căruț, sau îi este dor de mama, sau trebuie să mănânce și atunci, clar, vrea în brațe. Și o spune prin gestică, scâncet sau plâns, atunci când mi-e greu să o iau imediat. Dacă ați mers cu un copil în brațe și ați încercat să împingeți și un căruț știți cât de neplăcut e. Plânsul copilului întoarce capetele celor din jur, dar mai grav e că te întoarce pe tine, părintele, pe dos. Simți că locul lui e în brațe, că e normal să-i satisfaci nevoia aceasta. Și aici intervine sistemul de purtare. 

    Mei Tai-ul pe care-l avem noi, marca Poartă-mă, îmi satisface mie nevoia de a-mi simți copilul în fiecare secundă, de a o ști lângă mine, veselă, încântată de călătorie, aproape de sursa de lapte. Ce e, din nou, foarte important, îmi lasă mâinile libere să mângâi, să mă joc, să-l țin pe Matei, să-l ghidez la o trecere de pietoni, să caut pe un raft orice obiect, să..., să... E un dar extraordinar, mai ales când copilul mai mare tânjește, și el, după apropierea de mama iar mama e doar una. 

     Drumul la grădiniță, dimineața, devine, astfel, un prilej de alint, de joacă a degetelor pe care ni le împletim amuzați, de sărutări puse tandru pe mâna mea și apoi pe a Mariei, de chicoteli vesele din partea celei mici și de priviri cu care-l caută pe fratele mai mare, de priviri calde, din care răzbate și mândria, din partea fratelui. El e cel care a făcut-o pe cea mică să râdă, a făcut-o să se uite la el. Se simte bine, intră în grădiniță vesel, se bucură de copiii care-i sunt colegi și de noile experiențe pe care le trăiește la grupa mare. 

     Dacă la început mi se părea complicat să pun corect mei tai-ul, repetând operațiunea am constatat că-mi ia un minut-două să o așez corect pe Maria și să-i leg bretelele astfel încât să nu atârne incomod, să nu o deranjeze, picioarele ei să formeze M-ul acela sănătos, de dorit la orice mijloc de purtare. Rapiditatea cu care îl pun mă încurajează să-l folosesc oricând e nevoie să ies din casă. Câștig timpul pe care-l pierdeam scoțând căruțul. Evit să o port în brațe, efortul e mult mai mare și coloana e mult mai solicitată. Urc și cobor ușor până la etajul patru, chiar și atunci când trebuie să mai duc o altă greutate. Am descoperit că e de preferat un rucsac în spate, în locul unei sacoși în mână. În scurtele plimbări până la un loc de joacă, prin cartier sau la mici cumpărături, apa, banii, telefonul stau în rucsăcelul de grădiniță al lui Matei, care mă ajută și se simte parte importantă din tot ce facem împreună. 

      Un mare plus al Mei Tai-ului sunt bretelele umplute cu burete (deci nu taie umerii) și protecțiile de bretele. Una din marile plăceri ale Mariei este să le ronțăie în timpul plimbării, mai ales când se află la puseu de creștere și o dor gingiile. Din fericire, fata de la care l-am luat (care l-a înlocuit cu ceva mai comod de pus - o Manduca) s-a gândit și la aspectul estetic, și la cel practic și i-a achiziționat două perechi de huse de protecție pentru bretele, una asortată, venită cu sistemul de la producători, alta cu un model în culori complementare, de pe net. Deci, spor la ronțăială!

      Având huse pentru bretele, obținem și un alt avantaj. Evităm să-l spălăm des și să-l decolorăm.  Dacă e cazul, se spală doar husele și se usucă rapid, fără a rămâne o zi-două cu sistemul de purtare la uscat pe sârmă. Mărturisesc că, atunci când l-am ales, m-a încântat că nuanța caldă de gri din materialul de bază se asorta cu panoul în nuanțe de mov, numai bun pentru o fetiță. Bumbacul din țesătură merită păstrat frumos, așa cum este acum, așa că evităm să-l murdărim inutil.

     Mă veți întreba: nu plânge în Mei Tai? Nu, nu plânge. Are exercițiul wrapului, iar dacă ar scânci, motivele cele mai probabile sunt că-i este cald, foame sau somn. Căldura am evitat-o folosind mei tai-ul seara, îmbrăcând-o subțire sau evitându-l pe călduri foarte mari și înlocuindu-l cu un wrap țesut. Foamea o potolim slăbind ușor bretelele și coborând copilul, astfel încât să mănânce liniștit, ferit de priviri indiscrete. Somnul vine ușor, în legănările pe care le produc pașii mamei, cu bătăile inimii ca fundal sonor. 

      

În Săptămâna Alăptării, alături de mămici purtătoare