August, vacanță

  August, vacanță. O parte acasă, la mare, altă parte pe malul Dunării. Muntele - doar vis. Încă. Și amintire intensă a verilor trecute. 

  Marea ca acasă e ceva nou pentru mine. Încă mă simt turist. Bucuria de a o ști mereu acolo, bucuria de a respira aerul sărat. Liniștea apusului. Încăpățânarea de a rezista oboselii și de a-i duce pe cei mici la plajă chiar și când ai tendința de a renunța, tocmai pentru că știi că e și mâine acolo. Satisfacția că nu ai făcut-o. Mâine e altfel, cu altă lumină. Cea de azi e doar a zilei de azi. 

  Copii. Zâmbete, ochi care râd, ochi care plâng. Ochi care sclipesc de dorința de a spune, de se spune celor din jur. Prieteni - oameni tineri, luminoși, care trăiesc din plin bucuria de a fi părinți. Copii alinați, copii de la care părinții învață, pentru care citesc, caută, se transformă, se întorc în timp.

  Dunărea - cu aceeași liniște, cu cerul puzderie de stele, cu cântece de greieri gălăgioși. Miros intens de verde, de pământ. Miros de ploaie, de toamnă venită prea repede, după o vară scurtă. Răcoarea de dimineață, încă plăcută, ca un veșmânt proaspăt. 

  Abundența fructelor. Răsfăț cu migdale dulci. Smochine și nuci cu pielița încă albă. Persici de grădină, cu miez surprinzător de aromat. Dealuri, livezi. Dorul de munte un pic mai ostoit.