Timpul, în accepțiunea celor mari
Vi
s-a întâmplat și vouă, sunt sigură. Nu se poate să nu fi trăit și voi
momentele acelea de epuizare care vin, uneori, când te aștepți mai puțin, care
insistă să rămână parte din tine mai mult decât ți-ai dori. Mai ales atunci
când ești un om obișnuit, părinte, angajat, responsabil cu toate cele necesare
familiei, da, chiar ți se poate întâmpla să realizezi că dictonul ,,o mamă/ un
părinte poate încă puțin atunci când nu mai poate,, nu e de urmat la nesfârșit.
Că e bine să mai iei o pauză, să pleci la drum și să ajungi undeva unde poți fi
doar tu cu gândurile tale, unde poți avea ceva tot mai puțin accesibil omului
modern: TIMP pentru tine. Doar pentru tine.
Schimbare a direcției. În căutarea drumului bun |
Am tot auzit că timpul este o noțiune subiectivă. În ultima vreme, am tot încercat să fac realitatea aceasta să lucreze în avantajul meu. Când am priceput că mă paște un burnout de toată frumusețea, m-am oprit din tot ceea ce era urgent și obligatoriu de făcut pentru a schimba ceva. Pentru a modifica mici detalii care mă puteau duce către un mod de a trăi, mult mai firesc, în acord cu ceea ce gândesc, simt, sunt. Sigur, nu am renunțat prea ușor la ideea de a fi cea mai bună mamă/ soție/ profesionistă/ fiică/ prietenă de pe planetă. Am învățat, totuși, să spun nu. Și am căutat să-mi pun în ordine prioritățile. Ajunsesem la vârsta la care îmi păsa mai puțin de aparențe și aflasem ce-mi doream cu adevărat.
Dorințele
celor mari
1 1. Mai mult timp de calitate petrecut
în familie.
Într-o
iarnă friguroasă m-am surprins gândindu-mă la felul în care, în trecut, oamenii
își organizau ziua de muncă. Mi s-a părut, atunci, că ei aveau mai multă logică
în felul în care depuneau efort din primăvară până în toamnă, pentru a se
retrage, apoi, la căldură, în casă. Poate că ei nu-și forțau limitele inutil,
poate că aveau un răgaz prețios să fie împreună, să schimbe ritmul în care
lucrau, să se și odihnească, profund, pregătindu-se pentru a relua, cu forțe
proaspete, muncile de primăvară. Job-urile noastre aveau unele avantaje, dar
aveau și dezavantajele de rigoare. Efortul nostru trebuia să fie constant,
neîntrerupt, de-a lungul întregului an. Cu astenie de primăvară sau nu, cu
sezon de viroze în toamnă, cu prea multă căldură sau prea mult frig, noi
trebuia să fim, mereu, eficienți. Cei mai buni. Și nu ne ieșea. Plăteam
prețul constant. Deseori, în anxietăți, depresii, alteori, în boli manifestate în plan
fizic. La noi sau la copiii noștri.
Am înțeles destul de repede că, dacă vreau
ca eu să fiu sănătoasă, dacă vreau să-mi păstrez familia sănătoasă, e bine să-mi fac timp. Să fiu acolo, cu toate gândurile, cu toată ființa mea. Să punem la
păstrare amintiri pentru toată viața. Să ne luăm din aceste experiențe energia
pentru a merge mai departe. Așa că am făcut tot ce a fost necesar ca să ieșim mai mult împreună, să ne bucurăm de noi mai des.
Locuri magice - Dunărea, pădurile, câmpiile |
Pentru provocările specifice călătoriei, am avut grijă să plecăm cu
o mini-trusă la noi, selectată cu grijă de pe site-ul Springfarma.com. Venite
prin curier, ,,armele secrete,, achiziționate de acolo ne-au dat și mai multă
dezinvoltură, și mai mult curaj de a aborda cele mai diferite trasee. Și, pentru
că le-am achiziționat rapid, de pe net, la cele mai bune prețuri, ne-au
economisit și timp, și resurse financiare.
Suport pentru călătorii, Spring Farma - farmacie online |
2. O stare de spirit mai bună
Ca să ții pasul în lumea noastră, ca să poți face din fiecare zi una plină de rezultate, am realizat că trebuie să existe mult bine în noi și în jurul nostru. Știți zâmbetul acela care izbucnește din noi primăvara? Care se citește în priviri, pe chipurile oamenilor de pe stradă? Zâmbetul acela am încercat să-l aducem în noi cât mai des, cât mai firesc. De la ordinea din casă, la un ritm sănătos în care să muncim, la pauze respectate cu sfințenie, am avut grijă de fiecare aspect. Apoi, am avut grijă să aducem în farfuriile noastre legumele și fructele, cu tot firescul naturii, și i-am învățat pe cei mici să se bucure de gustul lor. Au cules, deseori, chiar ei fructele din pom, au gătit chiar ei legumele, cot la cot cu noi, pentru a descoperi noi arome, pentru a deprinde un mod de a fi în lume.
Epuizarea aceea periculoasă s-a îndepărtat, treptat. Ceva mai multă putere s-a tradus în alți pași mici. Când natura nu a fost de ajuns, am căutat să acceptăm ce nu era de schimbat și să ne sprijinim în descoperirile științei până depășeam vreun prag mai complicat. Cu suplimente de magneziu, cu vitaminele D și C, cu ceaiuri parfumate de lavandă și valeriană, am îmblânzit stării de tristețe, și am folosit timpul cu rost, fără a lâncezi. Pe copii i-am susținut cu celebrul Moller`s, uleiul cu OMEGA 3, pe care cei mici îl acceptau ușor pentru că avea aromă de …mere verzi. Și rezultatele lor, și ale noastre, au fost influențate în bine.
Uleiul de pește, pe gustul celor mici |
3. Simplificare
Nu doar pentru că e pe buzele tuturor, nu doar pentru că este
necesară, simplificarea ne-a devenit cel mai bun prieten. De la mai puține
activități ,,îndesate,, într-o singură zi, la mai puține lucruri în casă. A
fost mai greu să pornim, apoi am înțeles că nu strică să aplicăm aceleași principii
și altor domenii. Hrana a devenit mai simplu preparată. Am integrat în meniul
zilnic mai multe salate și fresh-uri. Am salvat, din nou, timp și energie
pentru alte activități de care, înainte, nu găseam timp. Spre exemplu, pentru
joacă spontană, sinceră, alături de cei mici. Ne-am dat timp să ne bucurăm de
copilăria lor, nu să trăim zile prea apăsătoare, petrecute ,,cu treburi,,.
Mai puțin stres s-a tradus în odihnă
de mai bună calitate. În mai multă veselie în casă și mai multe râsete. Și
toamna a devenit o altă primăvară. Frunzele ruginii au fost întâmpinate cu
toate chiotele de bucurie din lume, culese, pictate, expuse prin casă, dăruite.
Băltoacelor li s-au pregătit cizme de ploaie numai bune de plimbare și
alergătură. Frigului i s-a făcut față cu bine, acceptat ca firesc.
Fiecare zi de toamnă a fost un nou început, o altă posibilă aventură. Un alt fel de răsărit, un alt fel
de apus. Un copăcel verde, răsărit din covorul de frunze galbene, un copăcel cu
frunze ruginii. Ciuperci, crengi golașe, cărări umbrite de nori. Frumusețe și
rost, în fiecare lucru. Încântare și acceptare în noi. Pentru că eram, de-acum,
în echilibru.
Copăcel, toamna |
Copac înflorit, toamna |
Lumină de toamnă |
Și de această dată, ne-am susținut fiecare pas cu ajutorul produselor din farmacie. Am prins și un Black Friday la SpringFarma, așa că am folosit toate avantajele comerțului on-line. Calitatea produselor ne era cunoscută de când erau copiii mici și foloseam aceleași produse aduse pe site-ul numit, pe atunci, Farmacia La Preț Mic. Ne convinsesem că produsele vin repede, împachetate impecabil, că sunt de calitate și ne sprijină procesul de vindecare, atunci când este nevoie, sau, pur și simplu, ne ajută să rămânem sănătoși. Evitam, prin urmare, înghesuiala din magazine, dar și greșeli de nepermis când este vorba de sănătate. Găseam, grație specialiștilor din echipă, mereu un sfat bun, sosit în timp util.
4. Un plus de frumusețe - cosmeticele La
Cabine
Îngrijirea adecvată, pentru piele |
Îngrijirea adecvată, pentru păr |
Voi cum aduceți primăvara în orele lungi ale zilelor de toamnă? Aștept cu drag un gând, în comentarii.
Acest
articol a fost scris pentru SuperBlog 2021, proba nr. 11, sponsorizată de Springfarma.com.
Fotografii
de pe site-ul Springfarma.com, de pe Spring Farma (pagina Facebook) și din
arhiva personală. Colaje realizate pe https://www.canva.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu