marți, 19 octombrie 2021

Cu Favi.ro poți crea acasă atmosfera „cozy” care te reprezintă

 

Sigla FAVI.ro


     Casa – de la vis, la realitate


A existat un moment în evoluția mea când am realizat că a avea o locuință este un vis la care mă raportez obsesiv. ,,Casa,, aceea pe care o visam părea o veritabilă Fata Morgana care ispitea, era minunată dar se tot îndepărta de mine. A trebuit să iau o mică pauză și să analizez ceea ce se întâmpla. Deși făceam pași pe drumul care transforma un ideal în ceva palpabil, apăreau tot felul de piedici. Povesteam și aici că ni s-a întâmplat să cumpărăm o casă și să nu simțim că este, cu adevărat, căminul nostru.   Descopeream vicii ascunse, învățam pe propria piele câte defecte pot avea locuințele și ne costa timp, bani, dar mai ales pacea aceea pe care o căutam constant.

Pauza în căutarea casei pe care mi-am oferit-o mi-a pus ordine în idei. Am înțeles destul de repede cât de ușor greșeam în tranzacțiile pe care le făceam. Ne lipseau sfaturile competente, ceva mai multe cunoștințe cu privire la piața imobiliară dar ne lipsea și un echilibru interior, ceea ce se traducea în decizii impulsive, timidități nelalocul lor, ezitări și ,,aruncat al banilor pe geam,,. Câteva luni mai târziu, cu gândurile puse în ordine, am pășit pe ușa apartamentului care urma să devină căminul nostru. Poate nu ultimul, dar unul în care să gustăm tihna.

 

De la ,,un acoperiș deasupra capului,, la ,,binele de zi cu zi,,. Documentarea

După renovarea apartamentului, am ajuns la etapa în care a trebuit să decidem ce stil ne dorim să aibă casa noastră. S-au născut, firesc, întrebări precum: Cine sunt eu? Ce mă reprezintă? Ce mă face, cu adevărat, să mă simt bine? Posibilitățile care se deschideau în fața fiecărui răspuns erau atât de multe, încât ajungeai rapid să te zăpăcești dacă nu aveai o idee clară despre rezultatul către care îți doreai să te îndrepți.

Documentarea a presupus navigat îndelung pe internet, salvarea fotografiilor, alegerea unei palete de culori care ni se potrivea și nouă. Ne oprisem la nuanțe delicate de albastru. Mie îmi aminteau de petalele florilor de liliac, soțului de albastrul valurilor mării. Efectul era cam același asupra amândurora: o liniște se așeza în noi, un sentiment cald. Aici era locul nostru.

Idei de mobilier culese de pe diferite site-uri, articole de pe bloguri, filmulețe pe you-tube s-au dovedit resurse utile pentru a ne defini stilul și pentru a decide ce tip de mobilier, ce articole sanitare sau ce decorațiuni ar trebui să folosim. Provocarea a trecut la următorul nivel atunci când a fost nevoie să și achiziționăm tot ce era necesar într-o casă de om.

FAVI.ro, motorul de căutare care te aduce în mileniul III

 

Descoperirea motorului de căutare FAVI.ro a fost însoțită de un ,,așa da,,. În sfârșit, aveam senzația că nu rătăcesc chiar prin cel mai încâlcit labirint. Căutările se simplificau, ideile se coagulau mai rapid.

Ne-am convins repede că Favi.ro devenise cel mai mare motor de căutare pentru mobilă și decorațiuni din România grație ofertei imense: aproape un milion de produse, provenite din peste 250 de magazine, se organizau în fața ochilor noștri. Am testat diferite modalități de a selecta caracteristicile pe care le preferam și am ales cu grijă ce ni se părea adecvat nevoilor noastre: stil, culoare, preț, material, categorie, cele mai scumpe produse, cele mai ieftine sau oferte care se aflau în topul preferințelor vizitatorilor/cumpărătorilor și ar fi putut fi cele mai bune și pentru noi.

Lansat în Cehia, în 2015, motorul de căutare FAVI.ro este folosit cu succes de clienți din Slovacia, Ungaria, Polonia, Croația, Suedia, Italia, Marea Britanie. Clienții români îl folosesc și ei din 2018, cu real succes. S-a dovedit una dintre cele mai practice creații ale începutului de secol 21, adecvat modului nostru de trai, dorinței noastre de a recrea în locuințe ceva din armonia aceea pe care o intuim în natură.

Apoi, pentru că nici noi nu reușeam să luăm toate produsele la o singură comandă, ne-a fost util să le găsim organizate în categorii foarte clare: mobilă, decorațiuni, corpuri de iluminat, material utile în diverse reparații sau modernizări (incluse la rubrica Reconstrucție), bucătărie și sufragerie. Pe unele dintre produsele de care ne-am îndrăgostit le avem încă salvate pe site, la rubrica Favorite. Încă nu le-a venit vremea să completeze decorul pe care-l tot aducem mai aproape de ideal zi de zi. Am realizat, la un moment dat, că nu ne mai grăbim prea tare, că nu ne dorim o casă ,,terminată,,. În mare, lucrurile erau la locul lor. Ce se adăuga, erau exact acele obiecte, acele detalii care fac dintr-un loc oarecare un cămin, un spațiu care te adăpostește dar te și completează, devine parte din propria ființă. Așa se face că, în cadrul aranjat cu toată grija, lucrurile ajungeau să spună o poveste, una doar a lor, care se împletea cu povestea casei și a locatarilor ei.


Sursa: FAVI.ro


Materialele

Înainte de a alege orice altceva, am stabilit că ne dorim să avem o casă care să ne amintească de copilărie, de grădini, de câmpurile nesfârșite de acasă, de soare, vânt și mare. Mai în glumă, mai în serios, băile au ajuns să aibă pe pereți și pardoseală faianță și gresie care aminteau de nisip, de galbenul stins al câmpurilor arse de secetă. Ne răsărea câte un zâmbet pe chip de câte ori intram la duș și vedeam faianța simplă, elegantă. Ne încărca de energie doar să vedem tonurile stinse, să auzim sunetul apei care stropea gresia, curgând spre rigolă. O cabină cu pereți de sticlă, privirea care trecea liberă prin spațiul neîncărcat al băii. În regulă, aici a ieșit ce trebuie. Lumânări parfumate, o plantă care poate trăi și cu lumină mai puțină, prosoape albe, din bumbac pufos. Tablou complet.


Sursă foto: FAVI.ro

Culorile și non-culorile

       Un soi de oboseală, poate, dar și nevoia de a face terapie prin culoare zi de zi, de a ajuta mintea și corpul să se relaxeze, ne-a determinat să alegem albul  pentru zugrăveală, dar și un albastru delicat, înrudit cu un lila stins. Nu ne-a fost teamă de ,,albul de spital,,.  Mobila în tonuri de alb și albastru marin a completat ansamblul. Țesături moi, făcute din fibre de bumbac, lână sau mătase, au fost alese mai apoi, în tihnă, păstrând aceeași coerență. Am renunțat la coerența deplină, totuși, când am gândit un colaj de fotografii care să ne ajute să evadăm în acele amintiri culese în timpul călătoriilor în patru sau când am inserat, în geamul ușii de la sufragerie, fluturi delicați. Ne puteam lăuda, prin urmare, că suntem plecați după fluturi chiar și atunci când ne retrăgeam în căldura casei noastre.



Arhiva personală


     Lumina

      Când am pășit prima dată în apartamentul care ne-a devenit casă nu am văzut cât de mult avea nevoie de o renovare, nu m-a interesat acest detaliu în primul rând. M-a fascinate lumina caldă de toamnă care inunda fiecare cameră. Dormitorul avea fereastra care dădea spre crengile unui tei care se îmbrăcase în toate nuanțele de galben și verde. Bucătăria dădea spre aleile mărginite de copaci bătrâni, ale căror crengi adăposteau mai multe păsări ca niciunde în oraș. Tabloul căpăta sonor mai ales vara când o mierlă cânta până târziu în noapte. Luminii acesteia i-am adăugat noi, mai târziu, nuanțe noi, care să îmblânzească noaptea și să ne ocrotească liniștea serilor. Lămpi cu picior înalt luminează fotolii în care citim, desenăm sau doar visăm.                                                                     Lustrele, ca niciodată, am avut curaj să le comandăm direct de la producător, cu ajutorul FAVI.ro. Au sosit bine ambalate și ne amintesc și azi de emoțiile îndepărtării fiecărui strat de carton, de hârtie și de încântarea de a descoperi că erau chiar mai frumoase decât în fotografii.


                        

  

    Voi ce descoperiri ați făcut pe când vă făceați din casă un loc doar al vostru? M-aș bucura să lăsați un gând, un comentariu care să mă inspire.



Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2021, proba nr. 6.

Fotografii de pe site-ul https://favi.ro/ și din arhiva personală. Colaje realizate pe https://photo-collage.net/.


9 comentarii:

  1. Am descoperit ca nu am suficient spatiu . Dar si ca suntem 4 persoane cu personalitai si gusturi diferite.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E o provocare, într-adevăr. Fie găsită o soluție pentru a schimba locuinta, fie mobilat cât mai eficient, minimalist.

      Ștergere
  2. Și eu mă gândesc să intru la Favi când o să renovez.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu studiez constant netul. Penteu inspirație :). Reconfigurez, regăsesc anumite obiecte, le dau alte utilizări, combin vechi cu nou. Când n-am de lucru la mine, mă implic în mici reamenajari făcute în casa mamei mele. Chiar imi plac activitățile de acest gen.

      Ștergere
  3. Au lucruri foarte draguta si imi place ca sunt catalogate si pe stilul de design care te intereseaza, astfel ca le poti gasi mai usor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa este. Noi am luat pe rând, fiecare stil, am decis care ni se potriveste si am incercat să păstrăm o coerență. Avem ceva influențe rustice, am mers pe simplu, pastel. Am tot descărcat fotografii care traducea ideile noastre si am incercat să facem să ,,rimeze,, culorile, obiectele, resturile. E o meserie în sine, cu multe secrete, învățăm pe testate, intuitiv.

      Ștergere
  4. Amenajarea casei este o mare provocare, bine ca sunt tot felul de tool-uri care ne vin in ajutor!

    RăspundețiȘtergere
  5. Cum a venit articolul asta, la fix pentru amenajarea apartamentului pe care il renovam de ceva vreme. Super inspirație!

    RăspundețiȘtergere
  6. Noi am trecut de amenajarea apartamentului, dar cine stie ce ma apuca :)))

    RăspundețiȘtergere