Dans

    Încă dinainte de a se naște Maria-Sophia ne-am străduit să-l pregătim pe Matei pentru venirea pe lume a micuței. Prin urmare, i-am povestit despre sora lui, l-am luat la ecografii, l-am încurajat să spună ce gândește, ce simte legat de evenimentul major care urma să ne schimbe pe toți. L-am încurajat să petreacă cât mai mult timp cu tata, ca băieții, cu gândul la perioada de după naștere când va trebui să stau mai mult cu Maria și mai puțin cu el. Am reușit, cum era de așteptat, să-i transmitem o parte din stresul nostru, să-l facem să plângă (brusc nu mai voia să doarmă decât cu mama, indiferent cât de înghesuit era în pat din pricina burții tot mai mari) și să înțeleagă, măcar parțial, unele lucruri.

    Venirea Mariei l-a prins, încă, în starea aceea de disperare după mama. Abia acum simt că s-a mai relaxat, probabil și pentru că ne-am mai relaxat noi, adulții și am reușit să mai găsim soluții pentru micile noastre dileme care se însoțeau cu mari lacrimi lăsate să curgă din cei mai triști ochi. 

     Prima idee aplicată a fost cea oferită de L.:

 -  Nu-l mai respinge, satură-l de iubire. 

- Bine, și eu ce fac mai târziu, dorm cu amândoi în pat? 

- Da, dormi cu amândoi, până își doresc ei altceva. Cât timp au nevoie de iubirea și de ocrotirea ta. 

   Prin urmare m-am calmat și am găsit timp să stau mai mult cu Matei, să mă joc, să-l adorm, chiar dacă apoi mă mutam în altă cameră, și să fiu lângă el dimineața, când se trezea, ca să ne drăgănim. 

    Treptat, s-a mai liniștit. Știe că, de multe ori, vine mama la el să-l alin(t)e. Mă îmbrățișează de o sută de ori pe zi și mă albește cu sărutările, cu sau fără un motiv serios. Dimineața, dacă nu sunt lângă el, vine el, lipa-lipa, în camera mea, să-și ia porția de tandrețe. Râde și se cuibărește lângă mine. Apoi, când și-a făcut plinul, se avântă către o nouă zi plină de năzdrăvănii.

    Pe micuță o mângâie de câte ori poate, îmi ia palmele, își lipește obrajii de ele și spune:                     

- Mulțumesc, mami, că mi-ai făcut o surioară așa frumoasă.

 -Nu mie trebuie să-mi mulțumești, ci lui Dumnezeu, că ne-a trimis-o.  

   Ridică ochii, prompt, și spune: 

- Mulțumesc, Doamne, că mi-ai trimis-o pe Maria.

     Sâmbătă mă uitam la Vocea României. Matei voia, desigur, desene. Aștepta nerăbdător să se termine muzica și să-l las să-și ia porția de poveste. La un moment dat, pe o melodie cântată în original de Corina Chiriac, îl aud: 

- Mami, dansează cu mine. M-am ridicat, amuzată, i-am prins mânuțele și am dansat în pat. Eu lent, ca și când mă jucam, el serios, într-un ritm alert, cum o cerea melodia. 

- Hai să dansăm pe covor, i-am spus când am simțit că lucrurile sunt tratate cu toată gravitatea.

  L-am luat în brațe, să-l dau jos din pat, dar m-am oprit cu gestul la jumătate și am dansat prin cameră cu el în brațe. Surprins în prima secundă, s-a lăsat în voia senzațiilor mai apoi. Ochii mari îi râdeau și cred că i-ar fi plăcut să dansăm iar și iar, pe melodia aceea care părea din alte vremuri.

    Dans. Emoție, adaptare, ritm, atenție, coordonare, armonie. O nouă etapă a vieții. Alți pași. Alt ritm. Dar tot dans. Și multă bucurie.