Cele
mai cuminți sărbători din viața mea au fost chiar cele de anul acesta. Probabil
că am mai stat tot așa de cuminte în copilărie, dar de-atunci m-am agitat cât
de mult în această perioadă a anului, așa, cât să mă simt bine.
Anul acesta n-am plecat în vacanță
și am rămas aici, în orașul în care încă duc dorul celor de acasă, chiar dacă
avem tot mai mulți prieteni dragi în jur.
Sărbătoarea a început să se simtă,
așa cum știam că va fi, încă de când căutam daruri cât mai potrivite pentru cei
mici. Miresmele din bucătărie au completat tabloul. Ne-am jucat, apoi, de-a
spiridușii Moșului, împachetând hăinuțe, dulciuri, jucării și așezându-le
frumos sub brad. Bucuria lui Matei la descoperirea pachetelor a fost mereu mai
mare și a culminat la găsirea dragonului pe care-l aștepta de luni bune.
Pentru că tati nu era acasă, mie
mi-a revenit și sarcina de a-l filma pe Matei la primul lui Crăciun din care
înțelege atât de multe. Am încercat să prind fiecare sclipire din ochi, fiecare
zâmbet, mișcările febrile, exclamațiile de bucurie. Tot eu a trebuit să-i alin
și alint, să mă joc cu ei, să le cânt colinde, astfel încât prima zi să treacă
mai vesel, chiar dacă eram doar noi trei acasă. Abia acum am început să mă
apropii de sensurile sărbătorii, pentru că n-am mai putut lăsa melancoliile să
mă copleșească atât timp cât, de sărbătoarea Nașterii Mânuitorului, lângă mine
erau cei mai prețioși prunci, pruncii mei, darurile mele.
Zilele petrecute cu ei, vizitele,
mama care ne-a adus Crăciunul de acasă, toate au făcut din sărbătorile acestea
altceva, nu tot ce ne doream, dar atât de mult și de frumos.
Ajunul Anului Nou a însemnat pentru
Matei și primul lui mers la urat. A învățat repede-repejor Plugușorul, ne-am
distrat copios pe seama strofelor satirice care semnalează ieșirea din scenă a
urătorului, și-a impus apoi voința (-Mami,
eu nu cânt Dar noi suntem mititei/ Și ne latră câinii răi) și am ajuns la o
formă rezonabilă pe care a cântat-o câtorva prieteni. A venit acasă mândru de
micile daruri primite (dulciuri, fructe și o căsuță din lemn, luminată de un
led) și oarecum perplex că lumea i-a dat și bani. Ce să facă el cu atâția bani?
Sunt mulți, mami? Acum visează ce alte jucării își va lua din bănuții primiți
sau cum va aluneca pe gheață cu patinele promise.
De multă vreme mă amuz vorbindu-i
Mariei (de când era cât un bob de mazăre, de fapt) și urmărindu-i reacțiile
atât de prompte, atât de logice. Pentru că-i spun mereu te iubesc, mica țuguiază buzele în clipele noastre de conectare
perfectă. Azi, 1 ianuarie 2014, pe la 6 și 10, era foarte veselă și, odihnită,
avea chef de conversație. I-am intrat în joc, amuzată de vivacitatea ei. M-a
urmărit cu ochișorii, a dat drumul gungurelilor cu care ne încântă de câteva
zile, apoi m-a fixat serios și a pronunțat clar un iu-iu repetat. Era te iubesc
al meu, care se întorcea într-o formă specială, dar spus cu toată forța
expresivă a celor 2 luni și 20 de zile ale Mariei. Și mami te iu-iu pe tine, dragostea mea mică, în
fiecare clipă!
Se zice că, la început de an, e bine
să-ți faci o listă cu ceea ce-ți dorești să se întâmple, să realizezi în noul
an. Lista mea ar putea fi atât de lungă, dar... mă opresc și realizez că îmi
doresc din tot sufletul un singur lucru: să fim sănătoși, măcar atât cât suntem
acum, să ne bucurăm de fiecare clipă lângă oamenii pe care îi iubim. Restul,
doar lucruri trecătoare. Deci, la mulți ani binecuvântați și la cât mai multă
iubire!
Un revelion tare linsitit am avut si eu, chiar un pic atipic pentru mine! Fara sampanie, fara artificii, fara muzica... O noapte mai mult decit obisnuita, dar cu o incarcatura aparte: am facut retrospectiva, m-am gindit ce sa mai schimb anul acesta, ce sa mai indrept la mine, ce sa mai citesc, etc.
RăspundețiȘtergereCe copilasi dragalasi!
E un revelion perfect, dacă ni l-am dorit așa. Eu am acceptat că așa va fi pentru că este mai bine pentru noi toți și m-am bucurat de cât de odihnită eram a doua zi. Vor veni și alte revelioane, vom avea musafiri sau vom fi musafiri, sănătoși să fim. Un an cât mai bun!
Ștergere