Copiii mei

  Copilul meu știe că la școală eu îi am pe "copiii mei". Și nu e gelos pe ei, poate și pentru că se joacă atât de bine cu tati sau la grădi cât mama merge la ceilalți copii. Încerc să-i amestec uneori, pe cel de acasă cu cei mulți și plini de energie de la școală, ca să fiu dreaptă și față de micul de acasă, care ar avea de pierdut altfel.

  Ce iese? Micul de acasă îi știe deja pe mai puțin micii de la școală, merge în excursii sau pe plajă, vine să o ia pe mami de la ore și învață mereu câte ceva nou. 

 Azi avem serbare la grădiniță și iar trebuie să împac orele cu privirea dulce a lui Matei, pe care nu l-aș vrea singur la primul eveniment de acest gen din viața lui. Să vedem ce iese. Încerc să atașez și câteva fotografii cu puștii mei mari și mici.

   Mai sunt câteva zile și vine vacanța. Una dintre cele mai dorite, așteptate, meritate. După un an școlar luuung, dificil, plin de evenimente, adaptări la creșă, grădiniță, școală și toate celelalte. Pur și simplu dens, frumos, obositor, uneori emoționant, sau doar enervant. Anul de dinainte de prima vacanță a lui Matei.