De vară

  A trecut mult timp de când nu mi-am mai făcut timp să scriu aici. Fiecare zi aduce noi idei, noi întâmplări care se cer notate, pentru că vin altele, avalanșă, și puiul mamii crește și se pierd trăiri, senzații, gânduri care se nasc pentru o secundă, dispar mai apoi. Azi dimineață mi-a zis încetișor că vrea să mai scot lapte din țâțică. Mi-am înghițit uimirea și i-am spus că și mami vrea, dacă va fi să mai aibă un alt bebeluș. 

-Dac-o să dea Dumnezeu, a spus el senin.

 -Dac-o să dea Dumnezeu, am replicat și eu. Mami ar vrea ca și tu să ai un frățior sau o surioară, așa cum Elena îl are pe Victoraș(verii lui).

 -Elena este și surioara mea, a reluat Matei.

 -Da, mami, este și surioara ta, dar mami ar vrea să ai o surioară sau un frățior care să stea mereu cu tine, nu doar în vacanțe.

 -Dar eu mă duc la mamaia repede, vine repede vacanța.

   Cam așa se desfășoară discuțiile noastre la doi ani și aproape 10 luni. Încă n-a uitat lăpticul mamii, deși bea bucuros laptele obișnuit. Fiecare zi aduce noi perle, explicații, povești, năzdrăvănii. Din ce în ce mai independent, din ce în ce mai isteț. Doamnele mi-l laudă la grădiniță, uimite de câte face la nici trei ani. Mie mi se pare mai mult decât firesc ce se întâmplă și cred că timpul investit face totul. Timpul, răbdarea, iubirea. E ca un barometru al stării noastre de spirit, spune totul despre ce se întâmplă cu noi acasă, cu el la grădiniță, despre câtă agitație e în jur. Și e mereu superb. Și mă gândesc mereu cât de responsabili trebuie să fim ca să nu stricăm ceea ce este în el. Mi se pare foarte greu să păstrăm acel echilibru perfect între timpul petrecut la slujbă, timpul necesar micilor și diverselor treburi de prin casă, timpul pe care i-l datorăm lui.

  În brațe, pe scări, azi dimineață îi răspundea unei vecine care îl întreba unde se duce: 

- La muncă. A reținut că mami și tati merg la muncă și că munca lui este să meargă la gradiniță. Ceva mai odihnit, m-a lăsat să plec fără nici un scâncet, s-a dus singur la jucării și, la 8 fără ceva, se juca liniștit cu un coleg care ajunsese înainte lui în clasă.

 Îi iubește pe cei din grupă, fie că sunt mereu drăguți, ocrotitori ca gemenii mei, cum le zice, Miky și Felicia, fie că-i mai aruncă câte-o jucărie în cap. Îi iubește și pe cei din fața blocului : - Vreau la copiii mei, la joacă, îmi spune. Și, de când s-a făcut frumos, lasă dragele lui desene pentru bicicletă. Ceea ce-mi convine de minune.