Pe 2 octombrie începe Săptămâna Internațională a Bebelușilor Purtați, prilej, pentru mine, de răsfoit amintiri cu prunci în brațe și de zâmbit nostalgic privind alte mame care mai au pui atât de mici încât să accepte să fie purtați.
Fără să-mi propun, am realizat că purtarea copiilor a dus la multe clipe de calm, de liniște, că am trecut fără să simțim de primejdia ,,colicilor,,, că am parcurs drumuri mai lungi sau mai scurte, odihnind o mână pe copilul strâs legat de mine în timp ce am ținut de mânuță și celălalt copil, un pic mai mare, dar la fel de nedezlipit de mama.
Am făcut excursii la munte, pe malul mării, la bunici, luându-ne mereu ,,cârpele,, cu noi, stârnind amuzament, uimire și un pic de invidie, uneori. Pe vremea bunicii, a mătușii sau a vecinei nu se inventase așa ceva, deci copilul avea mai puțină viață socială și mama brațe mai puțin odihnite.
Wrapul, mei-tai-ul, SSC-urile m-au ajutat pe mine in fiecare zi, dar l-au lăsat și pe soțul meu să guste din bucuria de a purta lângă inima ta o inimă micuță, care își sincronizează pulsul cu al tău, în timp ce copilul se liniștește ca prin farmec, uită de plâns, de frici, penntru că respiră în timp ce pașii rari ai tatei îl leagănă.
De câțiva ani urmăresc felul în care renaște acest obicei vechi de când lumea, apărut din nevoia de a ne deplasa ușor, rapid, în siguranță, alături de copiii noștri, obicei numit azi “babywearing”. Cum eu am învățat multe alături de alte mămici mult mai dedicate și cu experiență mai mare în acest domeniu, am adresat și acum câteva întrebări Cleopatrei, una dintre mamele care administrează grupului local BabyWearing Constanta.
A. - Ce înseamnă "babywearing"?
Cleopatra: - “Babywearing” este un termen folosit în sensul purtării unui bebeluș sau copil mic pe corp, folosind un sistem de purtare (carrier) din material textil, care oferă părinților flexibilitate să aibă cel puțin o mână liberă în timp ce își duce copiii.
A. - Cât de veche este forma aceasta de a purta bebelușii?
C. - Chiar daca poate părea o “modă” de curând apărută, purtarea bebelușilor a fost o practică folosită de când omul trăia în peșteri și până în zilele noastre, în toate colțurile lumii. În ultimii ani s-au format tot mai multe comunități de părinți care își poartă copilașii pornind de la grupurile de suport formate în jurul grupurilor de pe Facebook, cum este și al nostru, BabyWearing Constanța.
A. - De cât timp există grupul și cum a evoluat comunitatea?
C. - Grupul pe Facebook a fost creat în mai 2014, înființat de o mămica la o sugestie primită pe unul din grupurile naționale de atunci. Însă noi ieșeam la plimbări și ne întâlneam la BB Center dinainte. În 2013, când eram însărcinată cu primul copil, am aflat prima dată despre babywearing la cursul Lamaze. Au urmat căutări pe internet, am descoperit grupul național "Ajutor in babywearing", de unde am aflat mai multe informații. Pe mine m-a făcut administrator pe grup mămica care a înființat grupul din Constanța, la foarte puțin timp după apariția lui, pentru că răspundeam destul de repede la întrebări pe grup și eram destul de în temă cu purtarea. Mă ajută alte două mămici pentru că volumul de muncă este mare. După înființare, au urmat întâlniri în parcuri, unde fiecare venea cu sistemul propriu și îl punea la dispoziția celorlalți pentru a fi probat și cercetat. În timp, grupul a crescut și au apărut tot mai mulți membri. Am simțit nevoia să începem cu adevărat să organizăm activitatea grupului. Am continuat întâlnirile, însă am început să adunăm sisteme de purtare diverse din donații și sponsorizări și să căutăm modalități de a organiza cât mai bine întâlnirile și biblioteca grupului. Cu aceste ocazii am întâlnit noi mămici care au dorit să se implice în activitatea grupului și așa au apărut mai mulți administratori ai grupului și voluntarii care ne ajută constant.
A. - Ce presupune să oferi consultanță în babywearing?
C. - În primul rând presupune să ascultăm, să aflăm ce își dorește părintele și să descoperim exact care este nevoia acestuia. După ce trecem prin acest proces, putem să oferim opțiuni în ceea ce privește sistemele de purtare, îndrumăm părintele să probeze sistemele de purtare și, astfel, să poată să aleagă sistemul care este cel mai potrivit pentru el și pentru bebeluș. Am avut ocazia să fac cursul de babywearing Basic organizat de Die Trageschule Dresden și astfel am sedimentat și validat informațiile și cunoștințele acumulate. În prezent, sunt singurul consultant babywearing din Constanța și în aprilie voi face și cursul Advanced. Obiectivul meu este să parcurg toate modulele și să pot oferi cele mai pertinente informații legate de purtarea bebelușilor.
A. - Ce reprezintă pentru tine acest tip de implicare? Mai e loc de voluntariat cu doi copii mici? De unde energie, timp, bunăvoință?
C. - Pentru mine, implicarea în acest proiect a venit ca o urmare firească a lucrurilor. Era și este o modalitate de a petrece timpul alături de persoane minunate, de a cunoaște oameni extraordinari și îmi dă posibilitatea să ajut cât mai mulți părinți și bebeluși. Dacă îți dorești, poți găsi timp pentru voluntariat. Am organizat întâlniri cu un copil după mine (alegeam mereu locații unde avea activități potrivite sau unde este un mediu sigur pentru el), apoi cu băiatul după mine chiar și când eram însărcinată și veneam cu două-trei sacoșe pline cu sisteme. Anul trecut am organizat evenimentele pentru Săptămâna Internațională a Bebelușilor Purtați cu bebelușa de trei săptămâni după mine. Toate aceste activități (întâlnirile pentru probă, închirierile de sisteme din bibliotecă, organizarea de evenimente pentru membri) presupun o foarte bună planificare și o bună colaborare cu ceilalți admini stratori ai grupului și voluntari, fără de care nu ar exista această comunitate a purtătorilor constănțeni.
A. - Vezi schimbări concrete în ultimii ani în felul în care este perceput/ tratat copilul în comunitate? Ce determină aceste schimbări, în opinia ta?
C. - În ultimii ani am observat că părinții sunt mai concetrați pe nevoile emoționale ale copiilor. Copilul este tratat cu respect, implicat în activitățile cotidiene și sunt bucuroasă că fac parte dintr-o comunitate atât de frumoasă. Cred în părinții care își cresc copiii gândindu-se în primul rând la tipul de adulți care vor deveni. Toate aceste schimbări vin ca o completare o modului în care s-au schimbat concepțiile părinților despre sarcină, naștere, alăptare, purtare și creștere armonioasă a copilului. Toate sunt legate între ele și pentru mine și alte mămici ca mine, ideile acestea au devenit un mod de viață.
A. - Cum vezi viitorul babywearing-ului în Constanța și în țară?
C. - Viitorul este aici (glumind). Grupul nostru este destul de mare, peste 2000 de membri. Ce ne dorim noi este să vedem cât mai mulți părinți implicați. Vrem să îi încurajăm să participe la întâlniri, să împărtășeasca din cunoștințele lor și să înțeleagă că așa a pornit grupul, aceasta este felul în care există: mame care ajută alte mame, punând la bătaie timpul și know-how-ul lor, indiferent că e vorba de 5 minute și așezarea unui sling pe o mamă începătoare sau de moderarea discuțiilor grupului și verificarea cererilor de aderare, fie, pur și simplu, de răspunsul de mamă purtătoare la o postare de pe grup.
Orice ajutor este binevenit. Fiecare întâlnire sau eveniment reprezină o ocazie deosebită pentru grupul de susținere și informare BabyWearing Constanta de a aduce în atenția comunității locale de părinți și viitori părinți beneficiile purtării bebelușilor.
Cu siguranță părinții care sunt orientați către copil sunt din ce în ce mai mulți iar frumusețea vine din faptul că ei sunt dispuși să ofere mai departe ce au primit, către cele mai apropiate persoane din jur dar și către alți părinți care caută informații.
Săptămâna care urmează stă sub semnul energiei pe care aceste mămici au investit-o în evenimente pline de creativitate, veselie, culoare. Vă las mai jos programul și vă invit să le însoțiți la vizionarea expoziției de fotografie din City Park Mall, la prezentarea de la BB Center, alături de voluntarii centrului, prin cetatea Tomisului, conduși de minunata Diana Slav . Concursurile desfășurate on-line vor fi prilej să adăugați colecției personale alte țesături cu praf de somn, numai bune de liniștit pruncii din familie, iar întâlnirile cu mămicile implicate vor fi prilej de socializare, al celor mari, dar și al celor mici, de dans, glume, de schimbat idei, sfaturi, de trăit frumos. Altfel spus, momente în care și părinți și copii să trăiască senin o perioadă prea des amintită doar ca grea, obositoare.
Mai jos, vă las mărturie câteva imagini pline de culoare și zâmbete. Le puteți completa, în comentarii, cu amintiri și imagini ale propriilor copii alături de care ați ,,călătorit,, ,,țesuți,, în același sistem de purtare. O săptămână plină de frumos!
Foto - voluntar Atelierul de Zâmbete |
Foto - voluntar Atelierul de Zâmbete |
Foto - voluntar Atelierul de Zâmbete |
Foto - voluntar Atelierul de Zâmbete |
Foto - voluntar Atelierul de Zâmbete |
Foto - voluntar Atelierul de Zâmbete |
Foto - voluntar Atelierul de Zâmbete |
Pe Cleopatra, admin BabyWearing Constanta, o puteți găsi aici - https://www.facebook.com/ BabyWearingConstanta/ , https://www.facebook.com/ groups/BabyWearingConstanta/.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu