Mozaicul lunii noiembrie

  Cerul e gri, plouă sau ninge, e frig și bate vântul, deci e perfect pentru lectură. A mea și a celor mici. E bine și afară, e frumos și bine și în casă. Îmi alin nostalgiile cu muzica lui Ernesto Cortazar, mă joc, răsfoiesc cărți, răsfoiesc ceva file și prin mine. Mă întorc, apoi, la ochișorii mici care mă urmăresc prin toată casa, la zâmbetele lor luminate de perlele primilor dințișori.
  Mânuțele mici au învățat să mângâie, obrăjorii se apleacă și cer sărutări, buzele freamătă primele cuvinte, primele propoziții, exclamații de încântare, mici țipete de supărare. Ne uităm la ei și ne copleșesc sentimentele: când au părut, de unde, cum de sunt atât de frumoși? Ne amuzăm de fiecare descoperire,de micile lor încăpățânări, de încântarea cu care ne arată ceea ce  pot.
  Punct. De la capăt. Exersăm cum să fim noi.