Am descoperit din întâmplare Poveștile din Pădurea Muzicală ale
Cristinei Andone, într-o discuție cu alte mame
care iubesc cărțile și țin să le transmită acest dar și copiilor lor. Povestea
de iubire dintre noi și micile comori descoperite atât de neașteptat a început,
cumva, târziu față de momentul în care ele fuseseră editate (2012, la Editura
Adevărul) și continuă de un an și mai bine pentru că personajele ne-au devenit
prieteni dragi și cărțile se așază seară de seară la căpătâiul patului. Iar
peste zi, par să coboare singure din rafturi și să se așeze în mâini micuțe, care
învață să le răsfoiască cu mare grijă. Liniștea din casă nu durează decât câteva
secunde, apoi râsete vesele se ridică deasupra paginilor, voci micuțe șușotesc, sporovăiesc, par să citească sau chiar
citesc pentru că unul dintre micii cititori tocmai a învățat și ultima literă
din alfabet.
Pe rând,volumele trec de la un frate la celălalt, în funcție de preferințe. Băiatului îi place Poveste muzicală de Crăciun, fata e îndrăgostită de Mozart și de iepurașul care-l însoțește. Au aflat, în joacă, despre Vivaldi și cele patru anotimpuri, despre Bach și orga fermecată, Ceaikovski sau Beethoven, Strauss sau Chopin,le-au ascultat muzica de pe Cd-urile atașate cărților, au dezlegat jocurile de la finalul cărților și au visat după ce povestea s-a sfârșit. Bucuria lor e și bucuria noastră, a celor mari,care ne apropiem de muzica clasică cum nu am făcut-o când eram de vârsta lor.
N-am încercat, inițial, să pricep cum s-au născut aceste cărți, doar am înregistrat uimirea că ele au
apărut pe o piață care pare, de unde privesc eu, receptivă la creații adecvate
nevoilor momentului, sensibile, pline de blândețe, pregătite să educe înțelept.
Aș fi rămas cu multe semne de întrebare dacă n-ar fi ajuns la mine vestea că se
va publica un nou volum (9), din serie: Enescu si hora razelor de soare.
 |
| Coperta volumului Enescu si hora razelor de soare |
 |
| Ilustrație din Enescu si hora razelor de soare |
Plecând în căutarea
ultimului titlu din colecție, mi s-a oferit șansa de a sta pe îndelete de vorbă cu mama care a adunat
dragostea pentru copii și pentru muzică într-o poveste cu 9 volume, Cristina Andone.
Vă las bucuria de a
parcurge schimbul nostru de replici. Iar pentru a duce vestea mai departe, vă
provoc să lăsați în comentarii alte întrebări cărora autoarea acestor povești
minunate să le răspundă. Cele mai interesante întrebări, vor împărți cele trei premii
care ne-au fost puse la dispoziție cu generozitate. Unul va fi acordat prin
tragere la sorți, alte două vor merge către două dintre cele mai interesante
întrebări.
A. - De mai bine de un an
și ceva, de când am descoperit Povești din pădurea muzicală, cărțile scrise de tine, copiii mei au noi prieteni. Se numesc
Ceaikovski, Strauss, Chopin, Beethoven, Mozart, Bach, Vivaldi. Am citit cărțile din scoarță-n scoarță, le-am văzut răsfoite
mereu cu nerăbdare de
mâini micuțe, am râs și ne-am îngrijorat alături de
personajele descoperite în spațiul magic spre care ne-ai deschis o fereastră și ne-am întrebat, firesc: ,,- Cine ești tu,
Cristina Andone?,,
C.
A. - De-a lungul timpului, am colecționat o serie de etichete, mai mult sau mai
puțin adezive. Om de litere. Publicitar.
Antrenor de creativitate. Scriitor pentru copii. Scriitor.
Rămân,
fără
îndoială, la titlul care, de 12 ani, m-a transformat
interior. Sunt mama Theei și a lui Sashi,
cei doi copii pentru care am închipuit mai întâi Pădurea Muzicală. Mama lor - mi-aș trece pe cartea de
vizită, dacă nu aș avea dubii vis-a-vis de receptarea exactă a mesajului.
 |
| Imagini în lucru -Enescu și hora razelor de soare |
Apropos
de cărți de vizită, când eram mică, îmi
doream mult să devin cititor- ronțăitor
de mere. Între timp, m-am repoziționat. Cresc meri și scriu poveștile pe
care aș fi vrut să le citesc. Îi învăț pe
oameni să viseze. Să fie competitivi fără agresivitate. Să creeze fără teamă.
Iar acasă robotesc, gătesc, citesc, mă joc, desenez, dansez și cânt pentru doi
copii, sperând ca ei să ducă poveștile acestei lumi mai departe.
A. - Am descoperit cărțile tale cu uimire. Nu mai citisem nicio altă carte în limba română, carte scrisă pentru copii, în care legătura
dintre muzică și
ficțiune să se facă atât de frumos. Cum s-a născut proiectul Povești din pădurea muzicală, ce te-a determinat să pleci pe acest drum incitant?
C.
A. - Proiectul s-a născut când fiica mea mi-a a pus o întrebare greșită. Sau,
hai să zicem, neortodoxă din punctul de vedere al teoriei muzicale. Ce ne spune muzica aceasta? A vrut să
afle Thea. Aveam răspunsul gata pregătit. Muzica
este ceea ce este. Una din puținele
arte non-referențiale, cum ar zice dogma.
Și
totuși, am simțit ca nu eu, nici teoria muzicală, ci boțul
meu de copil avea dreptate. La un nivel mult mai profund.
Ceea
ce Thea îmi cerea era să-i explic spiritul
muzicii- acel ceva care ne face să recunoaștem o piesă ca fiind Mozart sau
Bach sau Beethoven. Iar aici nu mi-a fost de folos teoria muzicală
ci...experiența din publicitate.
Spiritul unei mărci este un termen comun în strategia de marketing. Dacă nu poți deosebi esența lui VW de cea a lui Volvo ar
trebui, ca publicitar, să-ți iei jucăriile cele plictisitoare și să pleci acasă.
Mi-am spus că, dacă un copil recunoaște, instinctiv, brandul Mickey Mouse și îi
înțelege personalitatea, poate să înțeleagă și
bradul Chopin. Și va fi în stare să îl diferențieze
natural de Mozart, fie și numai pe axele " trist-vesel", " temător"-
" încrezător", "
noapte-zi".
Am numit această metodă MBA- musical brand audit. Și am plecat la
Harvard pentru a mă documenta. După o vară petrecută printre cărți de teorie
muzicală, am ajuns acasă palidă și triumfătoare. Avusesem o intuiție. Acum mă întorceam cu o soluție. M-am pus pe scris și în 2 ani aveam gata 8
cărți prin care muzica marilor compozitori era tradusă pe înțelesul copiilor.
A. - Cum ai ales muzicienii pe care i-ai
transformat în personaje literare? Fiecare dintre ei pare atât de accesibil
celor mici atunci când parcurgem textul poveștilor tale. Copiii rețin cu
ușurință numele
fiecărui
spiriduș, chiar dacă sunt la o
vârstă la care
încă nu-l pot pronunța corect (fetița mea îi
spunea lui Chopin - Șofran). Rețin care sunt culorile lor preferate, ce animale
de companie au, ce preferințe culinare și numeroase alte detalii care îi ajută să viseze.
Cum ai ajuns de la persoana reală la
personajele literare?
C. A. - Am ales șapte compozitori care formează canonul de bază
al muzicii clasice europene. Nu am vrut să scriu despre biografia lor. Pentru că
este absolut irelevant că Beethoven era neîngrijit ,,nespălat,,, spuneau
contemporanii), neglijent cu ceilalți (,,bădăran,, , cum era
adesea etichetat), brutal și prost-dispus. Muzica lui este generoasă, puternică,
arhitecturală și plină de eroism. Așadar, dacă ar fi un personaj, muzica lui
Beethoven ar putea fi un spiriduș curajos și năvalnic care trăiește în Poiana
Majoră, într-o casă-cetate de lângă un stejar. Culoarea asociată este roșul (forță,
vitalitate). Ca animal de companie, am găsit puiul de leu, un simbol ușor de
descifrat al curajului și al spiritului liber, în cheie majoră.
Am încercat să încorporez toată această teorie în povești care să
curgă firesc, fără prețiozități academice. Astfel încât, la final, copilul să înțeleagă
instinctiv spiritul muzicii lui Beethoven ( forță) și să-l diferențieze de
Chopin (melancolie) sau de Mozart (optimism). Sper că am reușit.
A. - Cristina, de ce scriu mamele? Când se naște
scriitorul, înainte sau după ce se
naște mama?
C. A - Mamele scriu ca să nu uite. Când se naște primul copil,
totul e nou, nimic nu se potrivește cu harta pe care ți-o desenasei cu atâta
speranță. Navighezi printre scutece, tetine, bavete, sterilizatoare și
termometre, fentând o febră sau o tuse, exultând la primul cuvânt, la primul
pas sau la prima... olița. Și uiți, cum nu ți s-a mai întâmplat vreodată! E
firesc să îți dorești un jurnal de bord. Până la urmă, e cea mai palpitantă călătorie
pe care o vei face în această viață. Iar peste ani, caietele în care ai notat ,,perlele,,
celui mic, spaimele tale sau momentele amuzante vor deveni niște ghiduri foarte
utile de gândire creativa și de auto-motivare.
Apoi, mamele scriu ca să
nu se uite. Să nu se piardă pe ele,
ființe inteligente, creative, surprinzătoare. În rutina primului an, cu
binecunoscutul ritual alăptat-înfășat-spălat-culcat. Să își amintească cine
sunt. Dincolo de suzete, pachete, bavete, rețete. Dincolo de zilele bune care
curg la fel. Și de zilele rele care se învârtejesc copleșitor, de altfel.
Știi, pe vremea lui Mozart, femeile de condiție plecau la băi ca
să se refacă după o naștere. Astăzi femeile cu suflet de scriitor își iau o
foaie de hârtie și, cu ochii pixelați de somn, pleacă unde vor ele.
Când se naște
scriitorul? Înainte sau după mamă? Să spunem că mama o va trage de mânecă pe
scriitoare. O va îndeamnă să iasă la lumină. Să povestească pentru a adormi lin
un copil. Să se povestească pentru a rămâne
trează ca femeie, ca om inteligent, ca spirit liber.
A - Cărțile tale îi apropie pe cei mici de muzică atât de firesc. Crezi că vor rămâne pe
acest tărâm al
muzicii clasice mult timp sau se vor refugia, prea curând, în muzica tip MTV?
C.
A. - Ai spus ,,firesc,,. Ei bine, acesta este cuvântul cheie. Am vrut să cobor
muzica clasică de pe piedestalul aurit al culturii înalte. Să o curăț de praful snobismului, al extazului mimat. Să o ,,democratizez,,.
Să o aduc într-o zona a firescului. Pentru că armonia nu are apartenențe de clasă socială. Dar are rău de
artificialitate.
Cât despre MTV-isme, nu văd niciun pericol.
Copilul care a învățat să respire natural în preajma muzicii clasice va avea o
ureche mult mai fină și se va proteja instinctiv de însăilările stupide de
sunete. Nu înseamnă ca nu va vibra la o muzică de film bine compusă. Sau ca nu
va dansa pe un ritm interesant. Va fi doar un consumator mult mai nuanțat, atâta
tot. Va ști să se răsfețe, când va dori,
cu muzica marilor maeștri. Va ști cum să asculte. Și, poate mai important, va ști să caute și să aprecieze armonia. Într-o lume
a stridențelor, bruiajelor, a cacofoniei.
A. - Care este vârsta pentru care sunt mai potrivite
aceste cărți? Crezi
că există un singur
fel de a citi o carte sau fiecare vârstă aruncă o nouă lumină asupra textului pe care îl citim?
C. A. - Scopul meu a fost să-i împrietenesc pe copii cu muzica
clasică înainte ca aceștia să meargă la școală. Mi-am dorit ca acești șapte
compozitori definitorii pentru canonul european să facă parte din bagajul de
" 7 ani de-acasă", din trusa de supraviețuire cu care un copil pleacă
în lume. Un fel de vaccin împotriva dezacordurilor și a stridențelor...
Ca orice vaccin, se
poate face și mai târziu. Am încercat ca poveștile să aibă culoare, emoție și
sens atât pentru copiii de 5-7 ani cât și pentru cei din clasele primare. Pe de
altă parte, sunt mame care îmi povestesc că au plâns când au citit despre zâna
Nu-mă-uita din cartea Chopin și balada
stropilor de ploaie. Sau că au râs de poznele ursulețului Vasile din
povestea lui Ceaikovski. Așa cum sunt părinți care îmi scriu despre micuții lor
de 2-3 ani care cer Bach sau Mozart ( pronunțat cel mai adesea ,,Moțat,,);
despre puști de 4 ani care respectă cu sfințenie regulile de bună-purtare la
concert pentru ca li s-a citit Strauss și valsul trandafirilor de mai. Acum câțiva
ani acest lucru ar fi părut suprarealist, o închipuire snoabă a unor
intelectuali sclifosiți. Între timp, 120.000 de povești muzicale au plecat în
lume. Iar copiii s-au împrietenit cu muzica înaltă așa cum numai ei știu să o
facă: simplu, firesc, imediat.
A. - Omul care a
scris aceste cărți este
unul care iubește muzica, a gustat-o devreme. Cum s-a întâmplat întâlnirea ta
cu muzica? Cine ți-a ghidat pașii pe acest tărâm?
C. A. - Acasă am crescut jucându-mă sub pianina mamei, un
Bechstein de secol 19 cu lumânări de bronz și efigia lui Beethoven în ebonită.
Pe taburetul rotativ de dinaintea claviaturii m-am cățărat la 4 ani, iar lecții
propriu-zise am început să iau la 5 ani.
Dincolo de școala de muzică, cred că acela care m-a construit ca
iubitor de armonii a fost tatăl meu, inginer și admirator dependent de Radio
România Muzical. El m-a învățat să ascult o simfonie, să deosebesc părțile unui
concert, să înțeleg că orice compoziție are trei principii de bază: contrast,
repetiție și variații. Și tot el mi-a răsplătit de fiecare dată răbdarea cu o
porție bună de joacă.
Dacă n-ar fi fost
ambiția mamei de a mă îndrepta spre pian și dorința tatălui meu de a ne juca
de-a compozitorii nu aș fi fost acum cetățean în patria muzicii.
A. - Deși în lumea în care trăim auzim mereu replici melancolice de genul
,,– Azi nu se mai citește, domnule, ca pe vremuri!,, , ,,Copiii de azi nu mai
sunt precum cei de ieri!,,, eu văd în jurul
meu părinți care
citesc constant celor mici, adolescenți care citesc e-book sau pe suport classic,
de hârtie. Cărui tip de
cititor se adresează cărțile tale?
C. A. - Am scris aceste cărți având în minte un cuib de povești în
care un părinte se bucură să descopere împreună cu al său copil o lume a
armoniei. Așadar, am vizat nu atât un profil de cititor, cât un fel de a citi: în
tihna, cu dragoste și curiozitate.
Nici eu nu cred că lectura va pierde războiul în fața jocurilor
pe tabletă sau a filmelor. Concurența e mult mai mare, atâta tot. De aici și
noul trend, admirabil, al părinților care le citesc copiilor cu asiduitate și
metodă. În comunism, nu ne citea nimeni după 6-7 ani, pentru că alternativele
la carte erau minimale. Acum bătălia e mult mai sofisticată, drept pentru care
ne profesionalizăm și noi, acei părinți care vrem să creștem niște copii cu
discernământ, imaginație și independență.
A. - Studii diferite ne spun că suntem ceea ce suntem pentru că moștenim, genetic, anumite trăsături din
familie. Ni se spune și că un rol
important în educație îl are mediul în care ne trăim mai ales primii ani din viață. Cum vezi tu rolul familiei în formarea tânărului cititor?
C. A. - Aici ar trebui să scriu o carte. Și poate o voi face, la
un moment dat. Hai să-ți spun concret, despre cazul meu.
Am crescut într-o
familie tipică de intelectuali din clasa de mijloc. Mama, medic. Tata, inginer.
Fiecare părinte și-a proiectat în mine visele. Și mi-a arătat partea lui de
bibliotecă.
Ca mamă, la rândul meu,
am încercat să fiu mai ales... veselă. Malgre
tout, cum ar spune francezii. Sună derizoriu, știu. Dar mi se pare că trăim
într-un interval atât de încărcat de vești rele, încât rezistența prin optimism
a devenit un tip rar de eroism.
Cărțile mele fac parte din aceeași
strategie de rezistență.
Poate armonia, bunătatea și
libertatea vor fi mărfuri rare într-o lume din ce în ce mai violentă, mai
lipsită de compasiune și mai obsedată de control. A crește niște copii astfel încât
să nu devină niște numere oarbe, aceasta este, cred, miza noastră. Ca părinți.
Ca oameni creativi și liberi.
Mulțumindu-i Cristinei Andone pentru timpul acordat și pentru darurile care vor merge către cititorii blogului, vă aștept cu drag în aventura descoperirii celui de-al nouălea spiriduș care a pășit în poveste, George Enescu. Pentru a fi la curent cu noutățile despre lansarea pe piață a ultimului volum, vă invit să:
2. Dați de știre și altor prieteni despre concurs distribuind public acest concurs.
3. Să lăsați o întrebare într-un comentariu căreia autoarea să-i răspundă.
Concursul începe astăzi, 17 noiembrie și se va încheia pe 25 noiembrie, la ora 20. La ora 22 vor fi anunțați câștigătorii.
Mult noroc tuturor!
