La drum cu Apolodor: Ernest - primul zbor în România

,,Se mai joaca ăștia mult la lumini? Parcă-i discoteca!,, Vocea răsună din spatele meu. Pasagerul care vorbește, un tânăr, a frământat tot drumul spătarul scaunului cu genunchii, s-a uitat astfel încât să nu vadă pe geam imaginile care se derulau în timpul zborului iar acum protestează la fluctuațiile de energie care aprind și sting luminile din aeronavă înainte de aterizarea pe aeroportul din București.

M-am întors din primul zbor al companiei Ernest spre Genova, întâmplător și primul meu zbor cu o navă de pasageri. Am trăit fiecare clipă a călătoriei spre Italia intens, ca după o lungă așteptare, ca după mult timp în care doar am visat să întâlnesc Italia și în realitate, nu doar în cărți. În același timp, am fost nevoită să-mi înfrunt și eu limitele, nu doar colegul meu de zbor. Aventura, începută pe neașteptate, s-a derulat atât de frumos încât emoțiile negative au lăsat loc celor pozitive și fiecare clipă a fost trăită intens și retrăită prin intermediul fotografiilor.

Vacanța de vară ne găsește mereu epuizați, ca după un an în care am făcut slalom printre obligații multe, de neevitat. Provocarea lansată de Ernest Airelines a marcat într-un mod inedit începutul vacanței. Venită joi după-amiază, a fost urmată de cea mai rapidă pregatire a unor bagaje și de organizarea eficientă a cazării și stransportului Constanța-București și retur. Nicio secundă a ineditei călătorii n-ar fi avut același farmec fără colegele mele de breaslă, Faviola, Cristina și Cami, una mai talentată decât cealaltă, cu experiență în ale călătoriilor și cu abilitatea de a vorbi fluent engleza și italiana, abilitate care ne-a scutit de multe încurcături și ne-a ajutat să ne bucurăm de frumusețile Italiei în cele câteva zile petrecute acolo.

Una dintre navele companiei - foto - https://www.facebook.com/flyernest.ro/

,,A zbura,, pentru mine presupune a lupta cu propriile frici. În același timp, presupune a pătrunde într-un univers visat, despre care am acumulat în ani de studiu informații extraordinare pe care mi le-am dorit mereu ,,verificate,, la fața locului. Așa că, gândind mai puțin și visând mai mult, m-am îmbarcat în cursa București-Genova, curioasă cu privire la fiecare detaliu al zborului. Cum era primul zbor al companiei din București spre Genova, am fost întâmpinați de reprezentanții firmei, s-a băut șampanie și s-a gustat tort, s-a glumit pe seama emoțiilor care se vor volatiliza. Ochiul meu vigilent a urmărit amabilitatea personalului, felul în care au fost prezentate informațiile înainte de zbor, a cercetat fiecare colțișor al navei în care am plecat spre Italia. Spre norocul meu, zborul a fost lin, cu foarte-foarte mici turbulențe, așa ca pentru un începător care își dorește să o mai ia din loc cât de curând.

Un pahar de șampanie și un zbor lin :)

Ciao, România! - un salut, o destinație

Plec, Cristina Andone - o carte numai bună de citit la drum

Printre nori

Zbor

Am avut timp să admir felul în care soarele a transforma râurile în panglici de aur, m-am amuzat spunându-mi singură că am intrat în tărâmul magic de deasupra norilor în care zăpada pare așternută în strat gros, atât de gros încât totul pare curat, strălucitor. Am cercetat munții pe deasupra cărora am trecut, Adriatica. O nava de pasageri care părea un bob de fasole plutind straniu pe mare. Soarele care incendia marea.

În drumul de întoarcere spre România, un apus memorabil a fost urmat de întâlnirea cu primii nori gri, de ploaie. Am văzut cum vine noaptea când zbori deasupra norilor. Cum te simți provocat să prinzi imagini cu soarele și toate nuanțele apusului. M-am lăsat surprinsă de imaginea unui avion care țâșnește din pătura de nori și se ridică spre soare-apune.

Câteva minute mai apoi, zburam într-o ceață gri. Soarele se scufunda în nori. Roșu, părea un ochi de balaur care ardea mocnit. Zdrențe de nori gri păreau fumul ce se ridică din foc. Cerul trecea rapid de la albastru la turcoaz, vernil, tonuri de mov și gri. Pătura de nori de sub noi se colora în gri-albastrui. O cupolă în care încă mai era zi se sprijinea pe ea. Înspre soare-apune, cupola era albastru-lila, cu o geană aproape albă pe linia orizontului, în față, aceleași tonuri de albastru, mult mai întunecat, se împleteau cu griul dens al plafonului de nori deasupra căruia (și prin care) zburăm.

Brusc, s-a facut noapte și s-au aprins luminile în navă. Mă simt ca în viața de zi cu zi. Mi-e frică, deși n-aș vrea, vreau să mă bucur de fiecare frântură de frumos, trebuie să am încredere și să sper. Mă rog cu un calm pe care nu l-am avut de mult timp. Cum să fac să țin minte toată frumusețea? Îmi spun că atunci când voi începe să uit mă voi urca într-un alt avion și o voi lua de la capăt.

Vreau acasă. Îmi imaginez brațe micuțe care mă cuprind. Gânduri de mama care nu s-a desprins încă de pui, care a trăit cu ei și prin ei ultimii ani. Care a zburat prea puțin, doar așa, ca să-și facă o idee despre zbor, de pe aeroportul de la Tuzla.

Prima călătoie a companiei Ernest spre Genova a fost și primul meu zbor o cursă de pasageri. Imaginile de mai jos sunt doar frânturi dintr-o experiență de neuitat.

Despe Cinqueterre și cum se simte Italia când calci prima dată pe teritoriul ei într-un alt articol, curând.